Ora de muzică 197
N-am ce să demonstrez, nu există nicio constantă în afara renumelui propriu, orice combinație încerci, o să ai surpriza ineditului.
Toate piesele au o echipă diferită, muzicienii fac cu rândul la porțile melodiilor de succes, înnoindu-le, dând tente nebănuite unor gânduri ale lui Sting din trecut. Venise timpul recunoașterii că oricum ai cânta, tot muzică se numește, curent pregătit de cei deopotrivă cu acesta în anii de experimente, de trăiri refulate, nu doar pop-rock, nu doar cu o două chitări și o tobă, nu doar cu instrumente clasicizate, europene, nu doar cu cele mai noi, nu doar din partea ,,civilizată” a lumii. Sosise vremea, una circulară, din care îți puteai alege după bunul plac fără ideile preconcepute ale ,,atemporalității”, desuetitudinii, lipsei de trend.
Symphonicities este unul dintre exemplele că se poate oricum, dacă materialul trezește simțurile. 17 August 2010 este data la care albumul a putut fi achiziționat de către iubitorii acestor melodii, douăsprezece la număr: Next To You, Englishman In New York, Every Little Thing She Does Is Magic, I Hung My Head, You Will Be My Ain True Love, Roxanne, When We Dance, End Of The Game , I Burn For You, We Work The Black Seam, She’s Too Good For Me și The Pirate’s Bride.
Evident, Sting este de găsit peste tot, sunt în schimb încurcat de maniera în care să-i scot în evidență pe ceilalți, voi încerca totuși inversa înșirării de pe pagina oficială: omul și piesele după numărul de index. Jo Lawry lipsește la piesa 10, doar acolo nu a fost nevoie de o voce adițională. Dominic Miller va fi găsit la numerele 4, 5, 7, 8 și 11. Pentru aceleași melodii, exceptând pe 11, participă contrabasistul Ira Coleman. Să nu credeți că doar patru inși puteau înlocui o orchestră întreagă și n-a fost una, ci trei: New York Chamber Consort – 1, 2, 9, 11, 12, London Players – 3, 6 și The Royal Phiharmonic Concert Orchestra – 4, 5, 7, 8. În ordinea prezentării lor, avem trei poziții de Concert Maestru, deținute de Lisa Kim, Jacqueline Shave și Gerald Gregory și doar doi dirijori, Rob Mathes pentru primele două și Steven Mercurio pentru cea de a treia. La pian avem doar un nume, al lui Robert Mathes, piesele 1, 2, 3, 6, la ultimele două, talentatul nostru dirijor asigurând și partiturile chitărilor acustice. Basul acustic a fost mânuit de David Finck începând cu 1 până la 3 și 6. David Cossin s-a ocupat de o parte din secția ritmică, instrumentele de percuție de la piesa 1, până la 9 inclusiv. Al doilea percuționist se numește Joe Bonardio și a contribuit la 1, 2, 9, 11, 12. În dreptul melodiei 2 avem un clarinet solo, suflat de Aaron Heick, iar pe materialul piesei 9, Ben Witman a inserat sunete preînregistrate. Am și răspunsul la întrebarea de ce nu este amintit cântecul cu numărul 10: este plin de suflători. Jeff Kievit – trompeta principală, Jim Hines, James Delagarza și Dylan Schwab – trompete;,Larry DiBello, Chad Yarborough, David Peel, Theo Primus, Horns; Birch Johnson și Dick Clark – tromboane; Jeff Nelson -bas trombon, Marcus Rojas – tubă. Alături de ei și Joe Bonardio.
