De Rîmnic, de bine! – La una mică
Vremuri calde, monșer, numai bune de o promenadă după orele 19 prin parc, o damă…. Nu mergem la…?
Deh, timpuri, odată intrat n-avea niciun sens să faci cale întoarsă, ochiul se putea bucura din plin de micile plăceri pur bărbătești: femeia și vinul de pe masă. Contemplai din grădina de vară a Teatrului Comunal cele două blonde, pe una o sorbeai din priviri, pe cealaltă din două înghițituri după ce făceai gestul de galanterie cu pălăria scoasă către prima. Cred că așa a venit și ideea apariției tipăriturii Sfatul Negustoresc, cu gândul la focoasele ce ard retina și gâtlejul. Cum altfel s-ar explica fixarea locului de administrare și redactare la Berăria Select? Și e de mirare că în clinchet de halbe și pahare s-au putut ,,fabrica” cele două numere din 27 Ianuarie și 6 Martie 1923. Și fiindcă orice ,,îmbețivat” profesionist recidivează, după ani și ani, mai precis după nouă, același sediu este pus la dispoziție pentru alte ediții, publicația dorindu-se emanația mai multor poli economici locali: ,,Cercul comercial, industrial și Sfatul Negustoresc, unite, secția R. Sărat”.
Inspirat și perspicace acest Niculescu Câță, genială ideea de a pune laolaltă lucruri care nu au făcut frăție niciodată: sub Sfrânciogul Național a înscris subtitlul eclectic ,,Ziar năcional, linergiu, stacojiu, conabiu, purpuriu, muchelef, zeflemegiu, dulapagiu, hazliu, nostim, sărat, colectivist, diurnist, Brătienist, vizirial, minesterial, guvernamental, Carlist, spiritist, Dynastic, regal, satyric, empiric, humoristic, liber schimbist, liber cugetător, de sine stătător, de abonați râvnitor, de salvarea patrii, pururi guiduitor”. Chiar dacă preschimbarea numelui orașului în latină, Romnicum Seratiorum, pentru a fixa o parte dintre apariții în locul unde au fost tipărite, ar putea duce cu gândul la acele cartiere înconjurătoare bântuite de genetica turanismului, acest când Lucilius Ramidavienvis, când Lucilius din Ramidava și Pacuvius Terentinus sau român sadea, din seminția personajelor slaviciene bune doar de înfierat prostia, Drăghici Păcălici, reușește să întrețină spiritul satirico-umoristic cu vorbe șugubețe, prefăcute, intenționând să nu lase nicio gură de aer respirației toante, idioate, rarefiate prin cercuri înalte, arogante…. Nu pot să nu remarc că în atmosfera de deasupra orașului, partea înțepată a compoziției celui oxigen impur încă mai inspiră pe cei de-un timp cu noi să facă din poezie pamflet și să-și încerce țintele mișcătoare cu săgeți impregnate în călimara cu vocabule, ,,Tyranul și Poporul” este o astfel de mostră a suprapunerii peste tiparul clasic, în cazul nostru peste ,,Capra cu trei iezi”, a propriei viziuni despre rege și sclavii săi, turma de români primiți odată cu jurământul de credință, bășcălios, acuzator. Nu și-a ascuns mândria de a crea cu de la sine voință o gazetă privilegiată, văzută de toată țara, tescuită în două rânduri la București, națională după cum a și intitulat-o. Se cunosc câteva date exacte despre publicare, două exemplare din 15 Martie și 2 Aprilie 1886, trei din 1, 11 și 18 Ianuarie 1887 și două din 7 februarie și 16 Noiembrie 1888. Cei doi autori, Oproescu și Frâncu, singurii mei itineranzi pe drumul culegerii adevărului despre istoria jurnalelor de Râmnic, fac o greșeală considerând că Sfrânciogul are doar 18 apariții, luând ca dovadă ultimul număr, datat la an IV, nr. 18, 16 nov. 1888, neținând cont că la fiecare schimbare de prefix calendaristic, numerotarea pornește de la unu. Atenție, domnilor, dar viitoare!
