De Rîmnic, de bine! – Mai bine…
Sunt absolut sigur că aceste recuperări își vor mai găsi pe viitor surate, fiecare inițiativă având rolul de a desluși încâlcita istorie, fie și într-o provincie, a traiului unui popor blestemat să poarte în cap inteligența întregii omeniri, dar să n-o poată lăsa moștenire nici măcar pe un ciob de lut ars.
Care va să zică a mai fost o încercare de răzbatere peste munți și văi cu nume rezonant: Ecoul Râmnicului. Alăturat predecesoarelor, acest ,,Ziar independent al intereselor locale”, bilunar, reușește să reverbereze doar de trei ori, de la 19 Mai până la 15 Iulie sub vibrațiile directorului girant N. Bărbulescu. În ,,Cuvinte la apariție” era de așteptat ca subiecte la ordinea zilelor acelea, parcă trase la indigo cu cele actuale, să fie expuse lucruri de netolerat și faptul că autorul pune un grad de comparație în plus, chiar acolo unde ele nu suferă, nu face decât să întărească spusele și să obțină măcar jumătate din efectul scontat: ,,Nimeni nu este mulțumit. Toți așteaptă ceva mai nou, mai bun, mai drept, mai ideal…”. Vizați sunt politicienii, preoții, femeile, demobilizații, toată pleaiada de tipologii ce concurau sau nu la îmbunătățirea vieții sociale.
Puține date la domnul Frâncu în cazul anumitor apariții de teasc, dar ,,mai bune” decât nimic, simpla lor prezență aduce aminte contemporanilor că nu numai acum membrii unei comunități se preocupă de soarta urbei de baștină, ci și în trecut. Fie o simplă statistică, fie informații al căror caracter cuprindea o largă plajă de interese, se chema că ceva se întâmplă și în acele locuri. Despre Expunerea Situațiunei Județului R. Sărat în Biblioteca Academiei Române se găsesc indexate publicări între anii 1882-1925.
De soarta celor eliberați de jurământul militar, în 1920, mai precis la 13 Iulie, se ia inițiativa de către ,,… un comitet” de a înființa un ,,Organ de luptă pentru apărarea intereselor demobilizaților, grade inferioare, din jud. R. Sărat” sub numele Fii Apărători ai Patriei. Acest ziar sprijină acest demers timp de șase ani, până la 7 Martie 1926, la conducerea lui succedându-se Ionel C. Lupescu, C. I. Grigoriu și N. P. Stanciu-Bălțați.
Sub emblema ,,Ziar săptămânal independent”, în luna Februarie, 8, 1915, se anunță înființarea gazetei Fulgerul, a cărui scop era abordarea subiectelor fierbinți legate de iminenta intrare a României în război, de situația economică a țării, de revendicările muncitorilor, de conflictele politice, bineînțeles din sânul Partidului Conservator al cărui membru era directorul celor trei numere aduse la cunoștința opiniei publice, domnul Gheorghe Mărculescu. Ultima ieșire la rampă se produce la 29 Martie al aceluiași 1915.
După răscoală era normal să vină Furtuna, ,,Foae pentru apărarea intereselor locale”. La finele lui 1908 lucrurile nu se liniștiseră defel, problemele țăranilor năpăstuiți erau departe de o rezolvare. În articolele inserate în cele patru numere publicate între 23 Noiembrie și 21 Decembrie, redactorii dezbat lipsa de încurajare a comerțului rural, viața năpăstuită a țăranilor, inclusiv sărăcia care nu ocolea nici măcar orașul, una care era mai cruntă ca niciodată.
Chiar dacă pentru primul ziar domnul Frâncu nu specifică responsabilul pentru îngrijire și apariție, la distanță de patru ani și patru luni, o nouă inițiativă publicistică, cu același nume, Furtuna, îl are responsabil pe Gheorghe Mărculescu, care abordează aceleași teme, veșnice parcă, ale păturei rurale, nici până la acea dată soluționate în favoarea celui ce muncea ca un sclav bucata de pământ ce îi aparținea de drept încă de la Cuza, dar nu-i parvenise încă. În cele patru ediții ale Furtunii, prima la 1 Mai 1913, urmată de cele din 12 Iunie, 16 Octombrie în același an și ultima în 31 Mai 1914, socialismul vădit al lui Mărculescu militează pentru ameliorarea stării deplorabile a păturii țărănești și expropierea amânată parcă înadins.
