Ora de muzică 165
Puțini oameni sunt răbdători, puține meserii și hobby-uri se încumetă să străbată deceniile doar pentru o oră și ceva de expunere.
Ați crezut că a studiat trei ani după ultimul album și că a ieșit victorios, elisabetan pentru interpretarea pieselor lui Dowland? Vă înșelați. Povestea are mai mult de douăzeci de ani și începe cu un dar oferit în anii 80 de Dominic Miller, vechiul partener, o lăută construită în secolul 16, o raritate. Ca și vinul, muzica veche este cea mai bună, dar și studiul îndelungat, judicios este o rețetă câștigătoare pentru un material discografic de excepție: Songs from the Labyrinth. Dar cum nu se face primăvară cu o simplă zambilă, nici albumele muzicale nu se pot ticlui cu un singur protagonist, fie el Sting. Avea nevoie de virtuozitatea unor mâini ca ale lui Edin Karamazov, lutenist după cum frumos sună în limba lui Shakespeare, dar nu numai de o îndemânare deosebită, ci și de o înțelegere ca a sa, o preocupare pentru vechile timpuri. Pentru o astfel de aplecare trebuie timp, trebuie dragoste și multă răbdare. Până la acest punct se impune studiu mult, un preambul necesar, un instrument stăpânit până la ultima notă. Lui Edin, bosniac din naștere, antemergător i-a fost chitara clasică, un instrument pe care îl stăpânește ca nimeni altul, lăuta devenindu-i parteneră ulterior, după ce și-a însușit arta măiestriei acestei bijuterii cu Hopkinson Smith la Schola Cantorum Basiliensis din Basle, Elveția. Debutul ca solist la acest special instrument are loc în 1998, secondându-l pe Julien Bream, celebrul practician de chitară clasică și laută. Edin se numără printre copiii minune. La 12 ani obținea, datorită unui premiu obținut la un concurs vestit, o bursă de studiu la Royal College of Music, iar la 13 are concertul de debut cu chitara la Cheltenham. Ca să nu spun, spre surprinderea mea, că Edin i-a fost elev lui Sergiu Celibidache, mai mult, protejatul său, așa cum tot curg informațiile din media internautică. Vă puteți închipui ce fel de om este, și să nu vă gândiți românește la ce urmează, că n-a abandonat niciodată obiceiul căpătat în tinerețe în ciuda faimei sale: încă poate fi găsit pe stradă executând pentru trecătorul ordinar, dar cultivat, impromtuuri celebre. De altfel nu-i sunt străine multe dintre instrumentele cu coarde, fiecăruia dăruindu-i dragostea sa, fie că sunt piese de secol 16, fie moderne, n-a scăpat nicio notă dintre cele mai reprezentative și nu numai. Înainte de a face pasul înregistrării primului album propriu, Edin are două colaborări sub egida casei de producție Decca, cunoscutul contra tenor Andreas Scholl fiindu-i partener pentru discul cu piese pentru laută A Musicall Banquet și cel cu melodii populare numit Wayfaring Strange, unde pare să se ,,joace” în limitele stilului haydn-ian. Prima încercare, reușită, trecută în cont propriu se numește The Lute is a Song, de pe care nu lipsesc Sting, Reneé Fleming și Kaliopi – macedonean, solist vocal, compozitor și cunoscuții autori de lucrări de muzici clasice Leo Brouwer, cu a cărui piesă, Paisaje Cubano con Rumba, deschide albumul, Zamboni, Domeniconi și Bach. Dar cel mai bine se simte în pielea celui din urmă, cel pe care îl parafrazează extraordinar pe al doilea material în 2011, Britten – Bach, cuprinzând Nocturna lui Benjamin Britten, compozitor, dirijor și pianist și Partita în re minor a lui Johann Sebastian, originală pentru vioară, lucrare grea, prelucrată neașteptat de bine pentru lăută. Pe Bach, dar și pe Mozart îi găsim pe albumul Concerto in Dialogo. Edin este un artist care și-a adăugat în palmares ansambluri precum Hesperion XX, L’Arpeggiata, Hillard Ensemble, Mala Punica, Orpheus Chamber Orchestra și cântăreți cu ștate vechi pe scenele lumii: Maria Cristina Kiehr, Arianna Savall…. Al patrulea album solo, Menart, scos la lumină în 2012, este o colaborare cu grupul vocal feminin din Croația, Hr: Klapa Cesarice.
Celibidache nu este singura legătură cu România. În 2009 Edin Karamazov a fost cu Sting la București, iar între lucrările la care participă ca interpret de chitară se numără și Dansuri românești ale lui Bela Bartok, acompaniindu-l pe violonistul Stefan Milencovich.
