De Rîmnic, de bine! – Cetatea
N-am avut alt nume să dau celor ce urmează să spun, ar fi avut iz de doctrină și știu să mă feresc de orice fel de alăturare, opiniile mele diferă cu mult de ale celor….
O așezare nu poate funcționa, încă, fără existența unor oameni aleși ori nealeși să-i pună ițele în ordine, fără un corp de clădire care să dea tihnă judecăților înțelepte, legale, fără primărie. De aceea m-am ferit. Este o lecție pe care am primit-o de la toți cei care încearcă să se poziționeze mai aproape de un nume, o orientare și o accept ca atare. Aici există o dublă vină, a celui tentat să laude și a celui chitit să fie contra și nu degeaba propusesem acum ceva timp ca locul de frunte al urbei să fie doar onorific, locuibil chiar dacă doar pentru o zi de oricare dintre cetățeni, dar după cum știți, această clădire nu este gazdă doar pentru un fotoliu de prim și unul de vice și nici nu are menirea doar de a adăposti o dată la nu știu câte zile câți membri o fi având consiliul local, vedeți bine că și la acest capitol n-am avut bunăvoința de a lua notă de trecere, ci pentru cei care pe cele două paliere au contract cu dumneavoastră în primul rând. Rolul lor este să dea curs doleanțelor, cerințelor, nevoilor, problemelor orășenești și inclusiv ale voastre. Este evident că sunt oameni cu carte, altfel n-ar fi stat o secundă în posturi care cer un grad mărit de atenție la detalii și dacă vi s-au părut vreodată intransigenți să știți că n-au avut altă cale, nu-i lasă legea.
Aparent, lucrurile merg, uneori bine, alteori nu, dar poate este și vina noastră că ele nu sunt totdeauna la nivelul așteptat. Că trotuarele nu sunt circulabile, că șoselele încă se mai lasă cuprinse de ambuteiaje, că s-ar isca bătăi pe trecerea pietonală ține de cotidian, dar nu cereți neapărat oamenilor de ordine să deslușească aceste dileme care au în primul rând rezolvare etică și civică. N-are rost să ajungi la poliție când poți cu un fleac de vorbă să pui lucrurile în ordine amiabil. Cu litigiu sau nu, ai da nas în nas cu uniforma de servici și apoi cu ofițerul care în situații obișnuite te tratează cu un scaun, se prezintă și te-mbie să-ți expui nemulțumirea. Nici ei nu fac notă discordantă între funcționarii de stat, ochii lor albaștri sunt de la fel de citiți ca și ai altora, la fel de vigilenți cu neregula pe care o depistează dintr-o privire.
Pe lângă iriși de cer veți găsi mantii negre, icoane…. Case ale domnului, păstorii lor, oameni și ei. Pe lângă cuvânt evlavios și aminuri, pe lângă adulația de bătrân venit să-și aline plecarea veți găsi un erudit. Atâtea versete nu sunt lesne de învățat, cu atât mai mult de simțit, ,,materia” însușită nu este o simplă toceală, o memorare stearpă, ci un adevărat râu de cuvinte transformate în trăiri profunde, în sentimente înălțătoare. Biserica, cea care stă adăpost acestora, cea la care uneori faceți cruci, este mai mult decât o sală împodobită cu sfinți într-o ramă, eroi măzgăliți pe pereți și tavan, este casa în care vă primește, unde vă cântă și vă îndrumă să înțelegeți de ce existați.
Sunt destule locuri într-un oraș, și mai ales în al nostru, Rîmnic, de unde se pot iți, dacă și dânșii doresc, capete luminate, suflete mari la care știu că apelați când vă este mai greu. Cine n-a fost la spital sigur este sănătos tun, dar până și dracul ăl mai drac s-a lăsat la pipăială de mână de doctor. S-au spetit, au tocit îndrumarele de sănătate de prin facultăți, dar și pe cele de apariție recentă. Unii nu sunt doar balsam pentru o durere de moment, veți vedea că pe lângă teamă și siguranță, emană și spirit chiar la înălțimi amețitoare.
În spatele interogatoriilor și judecăților de asemenea. Zbirii, tăietorii în carne vie când este vorba de lege și nu de tocmeală, se îmblânzesc odată cu dezbrăcarea de robă și de costumul de haine. Se așează în fața ziarului, se asmut la vreo poamă politică ieșită pe televizor, notează un gând, admiră, iubesc….
Citadela adoarme cu ei, cu voi, toți cei scriși și nescriși, trimite vise….
