Ora de muzică 148
Ce le mai place unora să facă speculă cu visele noastre, să ne amăgească cu sosii ale excelenței, cu mimi de celebritate.
Avem noi câțiva samsari de fuste și șalvari, de pantofi de step și măscărici cu fason de protipendadă regească care ne vând iluzii, ni-i pun pe acești circari cu bune intenții în galeria marilor muzicieni și noi trebuie să o luăm de bună. Michael Jackson nu mai era la primul Thriller, BZN-ul trecuse la operații estetice târzii, Yes-ul nu mai purta aura de la anul 90125, Toto, sau cea mai rămas viu din el, au marcat și-au tulit-o mai ceva ca la tinerețe, Regina, Queen, n-am apucat s-o vedem la față, probabil că Beatles-ul nu știa că există România pe hartă, Rolling Stones a aflat de la telefon, Sting…. Cert este că au ajuns prea târziu marea majoritate, jucătorii mari, alde Marcel Avram, ne-au adus doar umbrele lor, sperând să înghițim fumatele tinereți muzicale și să mai sărim în sus ca mingea de ping pong. Când îmi amintesc de o filmare de prin Ardeal cu unul dintre Floyd-zi cântând în ceva care semăna a cort, oftez. Să-ți bați joc de o astfel de vedetă și mai ales de una bătrână este dezonorant. Să ne mai afle urechile că Tina Turner cânta în anii de carieră din urmă pe vas de croazieră pentru doi moșuleți ce-au hotărât să-și pună capăt zilelor cheltuindu-și pensia, este cu atât mai jenant pe cât este de inadecvat.
După o analiză, chiar superficială, trist dar adevărat este că mulți sfârșesc acolo, pe Titanic, pe banchizele restaurantelor și întinsele ghețuri ale căminelor culturale. Câteodată chiar este de preferat să nu te înalți mult prea sus ca să nu ai de unde cădea. Oile noastre. Jeff Young este cel de-al treilea claviaturist prezent între paginile albumului Sacred Love, dacă îl numărăm și pe Sting. Dar nu este singurul disc cu participațiuni la orgă Hammond pentru Young, îl găsim în echipa care a realizat …All This Time, o colecție de 17 cele mai frumoase cântece compuse de Sting, album pe care l-am ,,mâncat” din grabă, netrecut la originale între dosarele Wiki, ca și celelalte trei, unul cu piese din concertul organizat în octombrie 1999, altul cu remix-uri de pe Brand New Day și al treilea cu selecții din piesele lui și ale lui Police, dar de restanțe vorbim în episodul următor. Jeff Young este un muzician ce a pornit la drum în 1990 ca membru al unei trupe numită Jeff Young & The Youngsters, o formulă de cinci, tobe – Denny McDermott, bas – Lincoln Schleifer, chitară – Drew Zingg, saxofon tenor și sopran – John Hagen, claviaturi – Young, care împreună cu Drew și John asigură și partea vocală. Spune el că suna atât de bine această formulă în nopțile cântate în Irish Bar din Queens încât Donald Fagen a luat o pauză din Steely Dan auzindu-i și s-a îndreptat către New York Rock & Soul Review. În 1998 îl găsim în trioul The Blue Horn, alături de cunoscutul Michael Landau la chitară și Toss Patos la secția ritmică, parteneriat care are ca finalitate un disc: Noise for Neighbors. Abilitățile lui de muzician școlit îi dau șansa de a scrie în 2009 un musical despre visul american al unui tip cu înfățișare plăcută și șarm, Pure Herringbone, plecat către țărmurile vestice ale continentului: One Hit Away. Ultima creație discografică, More Song Than Dance, 2012, unde este și vioara întâi vocală, din cvintetul în nume propriu de albume, are aprecieri bune din partea criticilor și o poate așeza onorabil peste cele unde are contribuții depline: ale Vondei Shepard și ,,fugitului” Donald Fagen. Dar și peste ale altora: Steely Dan, Tracy Chapman, Alanis Morrissette, Bonie Raitt, Bruce Springsteen, Robert Palmer, Alan Neville, etc. Este prezent în filme și nu dau decât un nume: Ally McBeal. Este profesor de pian la Musicians Institute din Los Angeles.
