Ora de muzică 140
Poezie. Nu veți recunoaște în mine un cititor fervent, dar acolo unde ea spune totul, sigur mă veți auzi vorbind despre ea.
Într-un muzician ea plutește. După ce se înfiripă câteva note în minte încep să apară fiori, apoi imagini și cuvintele. Mai blânde, mai firave, melancolice de-a dreptul. Câteodată strigă, alteori plâng și de bună seamă visează aceeași poveste eternă: el, ea. Vă puteți da seama că în materie de engleză sunt ultimul dintre cititori, cu toate acestea gust această limbă la fel ca în cazul muzicii, aproape după ureche. Ce-mi văd ochii la Sting este într-adevăr cu nimic mai prejos decât la marii lirici ai lumii și sunt destule cuvinte folosite cu meșteșug, repetate obsesiv, punctate…. Doar ca experiment am căutat să văd dacă există o legătură cu Faust al lui Goethe și de la primele versuri am găsit ,,famine” și ,,thou” ușor de depistat dacă ai trecut o dată cu vederea peste ele, dar și tensiunea și declamația, eternele frământâri umane…. Cele cinci piese, ultimele de pe album, vorbesc despre închipuiri, despre cum ar fi să te afli la volanul unei mașini furate, despre mirosul inconfundabil al pieii cu care este tapițată, visul oricărui băiat venit dintr-un trai pauper de a se vedea milionar, de-a avea nevastă șarmantă, copii…. Cântă despre trecut și greșelile lui, despre un viitor mai bun, despre oameni cu două fețe, despre război în educație și religie, în natură, în păsări și albine, în educație, în propria compasiune…. Privește către focul din șemineu și fiecare flacără înalțată către înaltul horn scrie o pagină din zilele lui, pagini cu greșeli, capitole pierderi și iubiri, foi întregi cu minciunile închise în propria construcție, în închisoarea închipuită special pentru ele. În The Book Of My Life sunt pagini cu tatăl și fiul, cu promisiuni pentru Rai și Iad pentru care ai putea fi damnat dacă le-ai privi, capitole despre dumnezeul pe care nu l-a înțeles, foi din această carte care vor arde la prima rază de soare, lăsând în urmă același ,,el”, din a cărui carte nu poate citi nimeni. Sacred Love, piesa care pune capăt albumului, are inserate câteva dintre cele zece porunci, să nu poftești, să nu furi, redă imaginea îndrăgostitului îngenuncheat iubirii ca în fața lui dumnezeu, un îndrăgostit visându-se acel Adam lângă Eva, acel Adam din grădinile raiului, lângă același copac al cunoașterii, cu același măr, același bărbat….
Povestea vorbelor se termină aici și cred că este nimerită și o scurtă prezentare a faptelor ce-au condus la ,,fabricarea” acestui set de piese halucinante pe alocuri. 11 septembrie este data debutului acestor melodii și două sunt motivele pentru care subiectul a fost dezvoltat: pierderea unui prieten de familie în atacul celor două turnuri și atacul concertat americano-britanic contra Irakului de după. Există și bizara coincidență de a fi avut fixat un concert exact în aceeași zi, concert pe care la aflarea tragicelor vești a vrut să-l anuleze. Însă trecând orele, deconectându-se oarecum de la starea de angoasă ce pusese stăpânire pe el și convins de trupă că ar fi cel mai bun lucru de făcut, susține recitalul. A doua zi părăsesc toți casa, auditoriu, trupă, echipă de ajutor și familie, lăsându-l singur cu gândurile proprii. N-a reușit să tragă repede nicio concluzie, să găsească imediat un răspuns la întrebarea ,,cine avea să fie din acel moment înainte?”. Mai târziu și-a dat seama că trebuie să facă exact ce făcuseră toți confrații: să compună. De ce iubire sacră? Fiindcă el credea și sunt convins că are aceeași părere și astăzi, că este singurul remediu la toate relele și bunele lumii.
