Ora de muzică 112
Iată-mă cu pilda-n gură: mulți primiți, puțini aleși. Dacă s-ar adăuga un gram de autocenzurare pe lângă dorința bolnavă de a sta ca ,,prostul” în fața lumii, ar rămâne pilda jumătate.
Și suficientă. Am primit două coate, unul după altul, însoțite de îndemnul vizual să marșez la o pălmuire de ,,artist”, de fiecare dată cu aceeași mirare că nu încurajez ceva ce pe mine mă zgâria îngrozitor pe timpan, starea fiziologică acută îmi anihilase total imboldul de-a deveni admirativ la adresa semenului cant-poet. Păream un lucid între bețivi, singurul catâr ce nu servise din licorile transhumanței în penibil…. Vă spuneam că am devenit intransigent cel puțin cu îngăduința de-a face pe plac tuturor doar de dragul artei și nu calc nici un pas mai încolo, rămân ferm: cine n-are-a face, să stea acasă. Au un sfat din partea mea: ori perseverați, ori vă lăsați!
Există totuși șanse de reabilitare. În lumea asta mare sunt milioane de ,,învățători”, de îndrumători pe cărările recte ale uneia sau alteia dintre ,,meseriile” artistice, oameni care au siguranța în sânge, profesioniști. Nu este unul de la periferiile cunoașterii pe care Sting să-l fi ales pentru ceea ce avea să devină istorie: Brand New Day. Marlon Saunders este un exemplu. N-o să-i trimit pe novici până în America pentru lecții de canto fiindcă avem si noi pe acilea câțiva de rasă, spune însă acest institutor de școală nouă câteva cuvinte demne de auzul tuturor: când capul întâlnește inima, vei cânta! Și mai are o maximă: respirația, imaginația și vocea sunt una! Ușor de zis, greu de făcut. Trebuie studiu. Adaug eu și ,,bun simț”. Muzical, dar și în sensul popular românesc de-a nu sta pe post de taur ca boul pe scenă. Profesorul Marlon Saunders predă la Berkley College of Music, vocalistul are două albume produse ,,pe spezele lui”, șase cu band-ul Jazzhole și numeroase colaborări. Prima, de marcă, o are cu Bobby McFerrin ca membru în Voicestra, restul atacă genuri apropiate jazz-ului, dar și pop-ului, de aceea și lista următoare cu regi și regine: Michael Jackson, Shania Twain, Louryn Hill, Billy Joel, Joe Henderson, Vanessa Williams…. Implicarea lui Marlon în domeniul muzical nu se reduce doar în ,,a-și răci gura” cu folos. Este un compozitor și un producător recunoscut și unul dintre cei care au contribuit la ,,dezvoltarea estetică” a jocurilor Saga, printre care Sonic Adventures și Nights Into Dreams. Nu degeaba a fost ales de studiourile Disney să înregistreze That’s How You Know alături de actrița Amy Adams, cântec din filmul Enchanted.
Aveți de unde alege. Darryl Tookes, o altă voce din dosul temelor prezentate de Sting, este de asemenea institutor, un glas marcat de o întindere supranaturală, un muzician versat, capabil să ia stilurile de-a valma, eclectic, mulându-se ca o mănușa pe ,,degetele” multor artiști de renume: Paul Simon, Elton John, Rod Stewart, Michael Jackson, Quincy Jones, George Benson, Diana Ross, Leonard Bernstein, Burt Bacharach, Carly Simon, Luther Vandross, Laurie Anderson, Phil Ramone, Aretha Franklin, Dave Grusin, Patti Austin, Steve Tyrell, Nile Rogers, Gerry Mulligan, Lionel Ritchie, Ramsey Lewis, Lesley Gore, Nancy Wilson, David Foster, Blondie, Natalie Cole, Ray Charles, Todd Rundgren, Cristina Aguilera. Faima lui se datorează și ușurinței de-a cânta la pian, de-a compune și aranja voci și instrumente în orchestrații, acțiunilor de caritate, aplecării părintești asupra educației tinerilor, contribuțiilor aduse pe Broadway în elaborarea și implementarea unei curicule pentru muzicienii atrași de interpretarea dramatică. Ca dovadă că nu este un tip oarecare, oameni dintre cei mai titrați din televiziune i-au acordat spații în emisiuni: Oprah, David Letterman…. Firme dintre cele mai vestite i-au solicitat aportul pentru reclame: Coca-Cola și AT&T. Armata SUA l-a avut blazon. Președintele Obama s-a bucurat de glasul lui dulce.