Ora de muzică 110
Rămân uneori pe gânduri și oricâte variante de răspuns aș căuta mă trezesc în aceeași dilemă: cine este mai celebru? Să fie vedeta în sine sau oricare dintre cei la care se apelează pentru sprijin?
Apartenența la o persoană începe cu ,,Îmi place”, cu vreun măscărici galben rotund cu ochi și gură pus în loc de vorbe ori cu o fotografie care face dovada că ,,ai fost și tu cu ăla”. Este neîndoielnic că ceva îl mână pe cel anonim să stea departe de poziția principală, țintă a reflectorului, poate un defect fizic, cine știe, o neputință personală, o nesiguranță sau o timiditate care răscolește fiecare milimetru intern de carne. Asumarea acestei enigme este, mai ales în timpuri ca ale noastre, o virtute, așezarea cuminte pe planul doi o calitate rară.
Nu v-aș fi destăinuit demult câte ceva despre cei pe care arhivele nu-i prea au la index? De unde însă material de studiu? Dacă artistul de top n-a catadicsit să-și detalieze și să explice lista de motive pentru care a ales un el sau o ea pentru album, eu…. Câteodată, acești necunoscuți sunt doar un șir de nume pe care un studio sau altul îi pune la dispoziție dimpreună cu aparatura și spațiul de înregistrare. Un nume uitat în grabă, o strângere de mână fugitivă și cam atât. Pamela Quinlan face parte din aceste loturi și nu merită atâta vid de ,,cine este?”, pentru simplul motiv că n-a ,,slujit” doar o singură dată pe la ,,curțile domnești”. Primul ,,voievod” la care s-a închinat cu aplecare adâncă a fost Bob Dylan, împăratul împăraților, mai marele peste mai toate ,,domeniile” muzicale ale pâmântului, și nu o dată. Al doilea ,,stăpân” la care a fost ,,serv”, nu puteam spune servă c-aș fi trecut la gazon și zgură, a angajat-o și în serviciile ,,împărătesei” roiale, Montserrat Caballé, king Freddie Mercury, spre a le ține isonul în palatele lui The Golden Boy din Barcelona. How Can I Go On fără să spun că Pamela a acompaniat cele două figuri regești și cu ton de pian, nu doar vocal, că i-a stat alături chiar prințesei, micuței Shakira, metamorfozată în She Wolf. Și nu face parte dintre achizițiile noi ale lui Sting, lăsând poveștile la o parte, a avut loc încă de la începuturile carierei solo ale acestuia în staff-ul pentru construcția lui The Dream of Blue Turtles. Pe atunci, din păcate și lipsă de informații, am preferat doar să-i amintesc numele.
Althea Rodgers are 11 prezențe pe discuri, niciunul propriu, începând cu 1978, o colaborare cu Lou Rawls, la diferență de 12 ani se găsește pe discul lui Cindy Phillips, 1993 contribuie la noua carieră a lui Mitsou, 1999 Sting și ultima zvâcnire discografică în 2002 alături de Danny Krivit. Restul de albume s-au consumat în 1997 sub forma unor compilații, două dintre ele cu Suzanne Palmer.
Fiind la partea feminină vocală, o singură propoziție despre Veneese Thomas. O s-o găsiți pe cunoscutul disc al cunoscutului Joe Cocker, Unchain My Heart.
Mai multe despre Tawatha Agee, cântăreață de culoare, ca marea majoritate a componenței pachetului de voci de spate. Ca să las citatul exact, pornesc cu descrierea celor din New York Times: ,,acrobatic, goespel charged soprano”. Cariera ei, mare parte alături de bandul Mtume, debutează la mijlocul anilor 70 ca vocalistă, dar cuprinde și multe piese compuse și colaborări cu artiști de prim rang. Dintre cei mai cunoscuți fac parte David Sanbourne, Aretha Franklin, Vandross, Al Jarreau, David Bowie, Celine Dion, dar și o serie de nume cu mai puțină strălucire: Mrs. Sippi, Sthephanie Mills…. Cele șase albume ale grupului de debut cuprind în mare parte piese ale lui James Mtume și Reggie Lucas, însă și Agee are în palmares un disc, singurul ca lead vocal și compozitoare, o invitație la oniric: Welcome to My Dream. Primul cântec care s-a bucurat de sufragiile ascultătorilor se numește Juicy Fruit, hit al anului 1983 alături de Mtume, timp de opt săptămâni în fruntea clasamentului R&B. După albumul propriu din 1987 se hotărăște să rămână acolo unde se simte cel mai bine: în spatele marilor nume.
