Cenaclul Alexandru Sihleanu – 31 Octombrie 2026

IUBIREA REPREZINTĂ LIANTUL VIEȚII PE TERRA

Sâmbătă, 31 octombrie, Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Costache Florea, Ștefan Șerbănescu, Mihail Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a transmis pentru momentul in memoriam două epigrame:
„(Alesul artificial) S-a îndrăgostit lulea/ De inteligența sa,/ A lăsat în urmă soțul/ Și a plecat cu robotul.
(Schimbarea la față) Gene false și sprâncene,/ Buze mari, dar mari, măi nene,/ Nasul și el retușat,/ Dar tot nu s-a măritat.”
A urmat lectorul de serviciu, dl Mircea Mocanu cu un eseu intitulat Despre iubire. Vă ofer lectura:
Despre iubire
Eseu
1. Mai devreme sau mai târziu, omul inteligent ajunge să înţeleagă deşertăciunea zbuciumului sentimental, care tulbură pacea şi consumă viaţa, Ferice de cel ce ajunge să înţeleagă asta mai timpuriu: cu atât mai mult se va bucura de existenţă.” (Panait Istrati- Chira Chiralina)
Ca mulţi alţii, dacă nu ca majoritatea, nu am înţeles-o mai timpuriu; nu ne-o spunea nimeni. Credeam că iubirea este curată şi nemuritoare şi nu ca toate celelalte care se nasc, trăiesc şi mor. Târziu mi-a fost dat să înţeleg pentru ca la o vârstă avansată să ajung a aprecia versurile următoare pentru adevărul pe care, indubitabil, îl conţin:
Adesea orbul cel orb din născare/ Ştie să ocolească groapa-n care/ Cel cu ochi ager, bine-văzătorul,/ Îşi lasă să-i alunece piciorul.// Adesea ştie-un prost să se ferească/ De-o vorbă ce-ar părea înţelepţească,/ Dar care, spusă de un om cu carte,/ Pe cărturar îl duce drept la moarte.// Adesea omul drept și cuvios/ Abia își duce traiul ticălos/ Pe când cel nărăvit la rău și fur,/ Trăiește-n fericire și huzur.// De-aceea omul să-și cunoască bine/ Întreaga neputința sa de sine!/ Să ia aminte mai cu seamă-anume/ Că doar ursita predomnește-n lume!
Sunt versuri din „Cartea celor 1001 de nopţi”, evident nu versiunea poveştilor lui Eusebiu Camilar ci versiunea necenzurată pe care avui plăcerea să o citesc „acum, la întoarcerea către vârsta copilăriei” dar înzestrat cu altă viziune despre viaţă. Da, voi mai face apel la versuri cuprinse în această carte. Au o mare putere de a deschide ochii spre noi viziuni referitoare la viaţă, la propria existenţă în raport cu niscai poezele de dragoste şi iubire scrise la optzeci de ani. Acestea din urmă nu fac decât să deschidă poarta ridicolului.
De ce am ales tema iubirii? Pentru că aceasta m-a fascinat întreaga viaţă, pentru că am încercat a-i înţelege mecanismul, tipurile şi modurile de manifestare.
La început toţi suntem „pe aceeaşi lungime de undă şi considerăm lucrurile stând cam după cum urmează:
El: „Spune-i frumoasei cu văl de mătase,/ Spune-i că moartea-mi pare mai duioasă/ Decât să-ndur durerea ce m-apasă!// Spune-i atât: să-i fie milă-oleacă!/ Aş da uitării tihna vieţii-ntreagă/ Numai să-i pot privi făptura dragă!”
Ea: Iubirea-n piept mi-nfipse jungherul şi mă ţine,/ Mi-e inima bolnavă de dor şi de suspine,/ Şi nu e-n stare-o clipă să-şi uite – acum de tine.// Iar ochii mei, sărmanii, dacă-ar zări vreodată/ O altă frumuseţe ca tine, niciodată/ Spre-o altă frumuseţe n-ar şti să se abată.// Mă jur că niciodată din pieptu-mi nu voi smulge/ Nici dorul după tine, nici chipul tău cel dulce,/ Măcar că-n chin mi-i dat iubirea să mă culce!”
Da, este perioada adolescenţei când se pare ori măcar se crede că tot ce-i zburător este şi comestibil… Însă nu ne putem plânge căci întreaga viaţă aproape o trăim împresuraţi de idealism. Una dintre cauze pe care îmi permit a v-o semnala este „prea marea grijă” faţă de progenituri, sau, de ce nu, propria noastră ignoranţă. Dorim să protejăm vlăstarele tinere. Păi tocmai contactul cu „microbii” creează anticorpi. La o vârstă de 14-15-16 ani puneţi-i să citească „Codin”, „Ciulinii Bărăganului”, „Chira Chiralina” şi dacă „materialul” este de calitate, va înţelege ce este de înţeles.
Dar să revenim pe drumul pe care l-am început străbate, care este destul de anevoios şi care, sunt convins, va produce unora „disconfort”.
Totuşi anumite lucruri trebuie învăţate la timpul lor. Unii spun: „mai bine mai târziu decât…”
Vin cu un contraargument:
„Se poate să te uite o zi moartea,/ Ci-a doua zi se-arată să-şi ia partea./ Şi fiecare dintre noi dă zor/ Înspre genunea noastră-a tuturor./ Că-n ochii Celui Preaînalt nu sunt/ Nici culmi, nici văi pe-acest pământ:/ Fiece culme-o culcă sub picioare/ Şi nici un om nu e nici mic, nici mare./ Şi nu s-a pomenit împărăţie,/ În toată-această lume-a noastră vie,/ Şi nici proroc şi nici sultan să scape/ De legea morţii când îi vine – aproape –/ Căci toţi suntem supuşii acestei legi/ Ci nimeni şi nimic nu dăinuieşte-n veci.”
Iubirea este cea care în hăul de murdărie, de mizerie, de moarte a veacului trecut şi al acestui nou început de veac este singura care aduce lumină, este singura care poate da un adevărat scop vieţii celor ce se socotesc diferiţi de animale. Numai că… Un porumbel sălbatec rămâne singur până la finalul vieţii după pierderea partenerului. Un lup bătrân este ajutat să supravieţuiască de către întreaga haită. Despre iubirea unui câine şi puterea lui de sacrificiu faţă de om, nu mai vorbesc. Scopul celor mulţi este ,,banul”, ,,poziţia socială”, averea şi posibilităţile de distracţie. Ce sunt toate acestea? ILUZII! Ştiu, deja mulţi sar în sus. Atenţie la luxaţii şi entorse!
Dacă insist asupra cuvântului ,,iubire” este dat fiind faptul că am socotit-o izvorul care menţine viaţa. Frumuseţea fizică, la fel ca tot ce este viu, la un moment dat moare dar cea sufletească este vie atâta timp cât corpul este şi el viu. Doar un „cataclism” produs la nivel de familie o poate altera sau, şi mai rău, distruge. Aceste cataclisme pot fi generate de noi înşine şi atunci inteligenţa despre care tot batem toba ne poate salva sau pot fi produse ca urmare a destinului şi atunci trebuie să ne plecăm în faţa lor.
Iată ce spune Panait Istrati într-una dintre cărţile sale:
„Şi acum, iată ce mai am de adăugat: tu, Chira, dacă – după cum bănuiesc-nu ţi-e dat să trăieşti în acea curăţenie care vine de la Dumnezeu, ci fii ceea ce te-a lăsat El – trăieşte-ţi viaţa aşa cum o simţi, fii chiar o destrăbălată, dar o destrăbălată cu inimă! E mai bine aşa. Şi tu Dragomir dacă nu poţi ajunge om de treabă, fii ca soră-ta şi ca maică-ta, fă-te chiar hoţ, dar hoţ cu suflet, căci omul fără suflet, dragii mei, e un mort care împiedică lumea să trăiască.”
Concluzia? Fiecare să fie aşa cum l-a lăsat Cel de Sus, fără a fi făţarnic, fără a încerca să pară altul decât este şi fără a fi „o mască” aşa cum multe ne este dat a întâlni în lumea de astăzi.
Prin lecturile făcute dar şi prin cele la care societatea ne-a lăsat acces noi ne-am creat o viziune romantică asupra iubirii. Nu spun că este rău dar spun totuşi că este cam departe de realitatea concretă. Voi intra în ceva amănunte cu dorinţa sinceră ca cititoarele acestor pagini să nu se considere ofensate căci unele au simţit lucrurile despre care voi aminti, iar altele le-au trăit în mod inconştient fără a-şi da seama că fac parte din propriul instinct – lucru deci incontrolabil. Să fiu mai clar: unii fac să se creadă că a fi machiavelic înseamnă a fi ,,diabolic”. Nimic mai fals. Citiţi cărţile lui Niccolo Machiavelli – şi mă refer la ,,Principele” şi ,,Arta războiului” şi nu veţi găsi nimic ,,diabolic”, nimic diavolesc. El face şi o ,,călătorie” pe oceanul sentimentelor bărbat – femeie şi trasează o hartă pe care psihologii, psihanaliştii şi filosofii zilelor noastre se feresc să v-o pună la dispoziţie. Din ce cauză? Cum intelectual îmi sunteţi superiori, cu siguranţă veţi înţelege! Şi acum să analizăm harta trasată de Machiavelli, să găsim curenţii favorabili care ne vor duce către insulele înţelegerii. Eu unul, este drept, mai deţin o hartă – precum cea a lui Piri Reis – dată de astrologie. Ea mi-a spus, de exemplu de ce între Eminescu şi Veronica Micle era vorba de o iubire imposibilă, mi-a spus despre acel „coup de foudre” de care, probabil, se râde dar pe care l-am trăit şi înţeles…
Am trăit şi momentul când într-un grup FB „de spiritualitate”, vorbind despre regulile budismului, o creştină cu dragoste de aproape mi-a spus că „îl am pe Şeitan în mine”… Ştiu şi sunt conştient de lipsa de reacţie atunci când trebuie şi reversul acesteia a românului în special, dar îmi asum riscul de a zgândări, iar cutia Pandorei în speranţa că cei înţelepţi vor înţelege ceea ce am de spus. În această situaţie voi purcede la drum şi vorba francezului: „a bon entendeur, salut!”
Am fost din tinereţe atras de înţelegerea a ceea ce poartă numele de iubire. Nu mă refer la surogate, iar aici vreau să fiu bine înţeles. În încercările mele de versificaţie, una chiar poartă numele de ,,Iubirea iubirii”. Este destul de clar şi de sugestiv acest lucru. Cel care mi-a deschis ochii, da, a fost Machiavelli. Aceasta deoarece multe realităţi asupra naturii feminine sunt ascunse de către psihologi şi mai ales în ultima perioadă. De ce? Cei ce înţeleg, vor înţelege!
Pentru a fi mai bine înţeles voi spune că nu există boli ci există bolnavi, la fiecare boala putând avea particularităţi în manifestare şi evoluţie. Pe plan psihologic există patru tipuri de temperament considerate clasice: sanguin, coleric, melancolic, flegmatic. Acestea nu se întâlnesc în stare pură ci într-un amestec de cel puţin două în care proporţiile diferă.
De asemenea există patru funcţii psihologice care pot predomina de la individ la individ:
– gândirea – tip raţional – deciziile sunt luate pe baza logicii şi a analizei obiective
– simţirea – tip raţional – deciziile sunt luate pe baza valorilor personale şi a impactului emoţional
– senzaţia – tip iraţional – lumea este percepută prin senzaţii şi detalii concrete
– Intuiţia – tip iraţional – lumea este percepută prin posibilităţi de viitor, tipare şi aspecte iraţionale
Am readus în memorie aceste clasificări pentru a înţelege complexitatea genotipului uman.
Una dintre primele deosebiri bărbat – femeie o constituie modul de manifestare în cadrul iubirii. Cu alte cuvinte femeile nu iubesc bărbaţii în acelaşi mod în care bărbaţii îşi manifestă iubirea faţă de femei. Repet, pentru a fi bine înţeles – nu mă refer la iubirea surogat. Astfel, un bărbat îşi exprimă iubirea în mod necondiţionat, sacrificial pe când iubirea feminină, adesea, (deci nu generalizez) are un caracter condiţionat, bazat pe ceea ce poţi face pentru ea, sau dacă vreţi, tranzacţional. Cu alte cuvinte un bărbat poate sacrifica totul atunci când iubeşte sincer în timp ce o femeie, în mod subconştient, prin natura sa feminină, adesea iubeşte utilitatea pe care o aduce bărbatul, capacitatea de a progresa prin intermediul acestuia, sau generarea unui statut social superior celui avut până atunci. Astfel, adesea dacă un bărbat îşi pierde serviciul, decade din punctul de vedere al statutului social veţi observa de multe ori „o scădere” a interesului femeii faţă de acesta. Dacă o femeie se îmbolnăveşte, poate că-şi pierde din frumuseţe, dar bărbatul va continua să o iubească. Dacă cineva doreşte să mă contrazică, să-l contrazică pe Feodor Dostoievski în al său ,,Oameni sărmani”! O primă concluzie este că bărbatul, în mod fantast, crede că este iubit pentru ceea ce este pe când, în realitate, este iubit pentru ceea ce poate face, pentru ceea ce poate furniza. Să nu credem în autosuficienţa noastră că s-au schimbat multe în caracterul uman de la comuna primitivă până în zilele noaste. Poate sub o mască a rafinamentului părem altfel.
Mergem mai departe. Mulţi îşi închipuie că o femeie este atrasă de bunătate, frumuseţe, respect… Cunosc astfel de oameni. Ba chiar unii îşi imaginau că o înţelegere ideală se poate stabili doar prin intermediul ochilor. Ochii sunt aceia ce nu pot minţi niciodată! S-a stabilit într-adevăr o legătură strânsă fie cu o pisică, fie cu un câine fie, în timp, cu ambele…. Nu zâmbiţi! Femeile sunt atrase de trăsături ce indică capacităţi de dominare şi de control. Cum se poate explica acest lucru? Din nou, în mod inconştient, genetic, adică indicatorii de dominanţă asigură supravieţuirea şi o transmitere genetică reuşită. Astfel se explică faptul că femeile (vorbesc la mod general) sunt mai puţin atrase de oamenii amabili, empatici care nu sunt „stimulanţi”, „interesanţi”. Noi românii, la ţară spuneam despre o femeie pe care „n-o mai altoia” bărbatul că …acesta nu o mai iubeşte. Este ca o glumă ce are în ea ceva adevărat, serios. Dar să revenim la comuna primitivă şi să ne gândim cine era preferat… Trebuie să recunoaştem ceea ce mulţi am trăit: nu este respectat ceea ce este uşor de obţinut ci din contră, ceea ce se obţine greu, cu eforturi deosebite. Este valabil atât pentru El cât şi pentru Ea. În concluzie nu este de aşteptat ca întotdeauna femeia să răspundă la bunătate şi respect ci mai degrabă laturii dominante, a laturii ce exercită controlul. Ce rezultă de aici? Să vă văd!
Ei bine dragii mei, rezultă haosul existent în viaţa modernă. Rezultă că adeseori femeile pun pe primul loc reuşita socială, reuşita financiară iar familia pică pe locul… Este specific tendinţei globaliste… Ştiu adevărul supără sau chiar doare. Sunt obişnuit să nu fiu luat în seamă chiar dacă unul dintre marii dascăli râmniceni, cu studii la Sorbonne, mi-a spus direct că sunt „un romantic întârziat”. Cu alte cuvinte, am fost lovit de viaţă adesea în convingeri pentru ca acum să mai fiu afectat prin cele spuse, prin cele afirmate.
O caracteristică feminină este hipergamia, adică tendinţa sau practica de a alege un partener dintr-un status social, economic, educaţional sau cultural superior. Este tentaţia sau tendinţa din nou inconştientă adesea de a obţine mai mult din altă parte decât obţine acum. Astfel, la nivel individual, se poate considera statistic faptul că 80% dintre bărbaţi sunt sub nivelul de atractivitate. Este ceva ce acţionează la nivel de subconştient care pune întrebările: care este cea mai bună afacere?, ce oferă cele mai bune resurse, sau, de ce nu, statut? Omul mediu are puţine şanse de a se califica. Sau cel ce şi-a pierdut serviciul ori statutul social au neşansa de a fi înlocuiţi. Nu trebuie să facem greşeala de a acuza femeia! Şi bărbatul este inconstant, dar în timp ce bărbatul caută „varietatea” , femeia caută „o versiune mai bună”.O femeie nu-şi permite un om de o valoare scăzută atunci când poate accede la unul cu o valoare (făcând o glumă – cu o cotă de piaţă precum fotbaliştii) mai ridicată. Şi acest lucru se produce în mod inconştient fiind o reminiscență din trecutul nostru ancestral.
Ar mai fi de subliniat două aspecte peste care aş trece totuşi mai repede din cauza sensibilităţii acestora. Repet, nu vreau să supăr ci, pentru cei tineri mai ales, să aduc puţină lumină acolo unde părinţii noştri socoteau lucrurile ca fiind tabu.
Deci să revenim… Sexul poate fi utilizat ca mijloc de manipulare. Pe undeva… unii văd în viitor.
El poate deveni un mijloc de a ajunge la o finalitate, la un sfârşit. La început are o frecvenţă mai mare, se face mai des. Repet, iar inconştient. Cum motivez? Pe baza lipsei de cunoştinţe!
Câte femei ştiu că în timpul actului sexual, la bărbaţi se generează neurotransmiţători esenţiali numiţi şi hormonii fericirii? Aceştia sunt dopamina şi oxitocina. Actul are loc la început frecvent, pasionant, variat. Ce se realizează mai mult sau mai puţin conştient? „Capturarea” sau inocularea stării de dependenţă. Apoi actul devine tot mai rar fiind adesea utilizat ca o recompensă. Am auzit personal, cu mult timp în urmă acest lucru şi spus chiar în acest fel… Se reduce în timp ca intensitate şi prin reţinere poate chiar deveni o pedeapsă. Spre deosebire de bărbaţi, femeile au control asupra sexualităţii. Astfel ,,cine deţine controlul resurselor deţine controlul relaţiei”. Nu sună cunoscut? Este ca şi în politică iar noi acum suntem se pare în „zona” pedepsei. Ce vreau să subliniez este pentru cei tineri şi care nu realizează aşa cum şi unii de vârsta noastră încă nu realizează, că sexul este o monedă de schimb, de manipulare. Cu risc de a repeta – cine deţine controlul sexului, controlează deplin dinamica relaţiei. Nu poate oare fi controlată şi dinamica socială?
O ultimă constatare pe care iar am sesizat-o. Nu în cazul meu, şi asta mă bucură, ci în cazul unor cunoscuţi. Femeile îşi pot „rescrie istoria personală” funcţie de evenimentele din prezent. Dacă ani de zile toate au fost bune şi frumoase se poate întâmpla ca, la un moment dat, ceva să nu le mai convină, să le supere rău, să le scoată din cotidian. Deodată cel care a fost „dragul meu”, tovarăşul meu drag de viaţă care m-a ajutat în toate clipele grele” să devină: „nesuferitule care mi-ai mâncat zilele şi viaţa”, „otravă a tinereţilor mele”… etc. etc.
Această rescriere a istoriei face adesea ca relaţia să devină toxică şi de nesuportat.
Probabil căile de analiză a relaţiilor bărbat – femeie se pot ramifica aidoma pânzei de păianjen. Consider ca un dat ,,de Sus” a unor relaţii de sprijin, de respect reciproc, de susţinere la greu fără a căuta să impun considerente de ordin astrologic neînţelese decât de iniţiaţi căci cele prezentate de televiziuni, la fel ca ştirile oficiale, adesea sunt doar zeamă de varză. Ce rămâne atunci de făcut? Să ne ascultăm mai cu atenţie inima căci are multe de spus, să căutăm permanent să ne îmbogăţim nivelul de cunoştinţe căci ,,doar prostul le ştie pe toate” şi pasul cel mare să-l facem doar atunci când am ajuns la o estimare pozitivă a şanselor. Până atunci să mai ascultăm niscai versuri cu temei din „,,Cartea celor 1001 de nopţi”:
Prietene, nu fii încrezător/ Femeilor! Căci toate, bune rele,/ Atârnă doar de pot ca toanei lor.// Iubirea lor minciună-i, şi în ele/ Dă vicleşugul glas şi chicoteşte/ Şi-i canură-n veşmintele acele.// Smerit, la ce-a gândit Yussuf gândeşte!/ Şi că Eblis pe-Adam l-a izgonit/ Din pricina femeii lui, fireşte.
Unde Yussuf = Iosif
Eblis = Iblis sau diavolul
Nu, nu sunt misogin, dar înainte de a pune punct, ştiind că o parte a cititorilor – recunosc, puţini la număr – , în ceea ce mă priveşte:
Zadarnice sunt sfaturile mele./ Doar nătărăii dobândesc crezare./ Eu numai sila-adun şi supărare/ Şi râsetele gurilor mişele./ Încât, de-oi mai trăi, mă voi feri/ Să dau vreun sfat. Iar dacă mor,/ Rămâne-voi de pildă celor vii:/ Să-şi pună lacăt straşnic gurii lor.
Sunt convins că nu vă aşteptaţi la aşa ceva de la „1001 de nopţi” dat fiind faptul că majoritatea, la vremea tabu-urilor, au citit varianta din *61 a lui Eusebiu Camilar. Ei bine, atunci ca învăţătură finală, cu un zâmbet puţin ironic (dovedind că nu sunt ,,negru” la suflet cum par în încercările stihuite), voi încheia astfel (spre distinsa şi întemeiata supărare a doamnelor):
Să nu te temi! Împlântă-ţi lancea dreaptă,/ În ceea ce iubeşti iubeşte-adânc!/ Şi lasă-l pe pizmaşul care-aşteaptă/ S-aştepte că-i nevolnic şi nătâng./ Îţi dă şi sfaturi, că de-aceia rabdă-/ Tu lasă sfatul celor care plâng.// Şi cugetă mai cu luare – aminte:/ N-a izvodit Atoatefăcătorul/ Privelişti mai frumoase şi mai sfinte/ Decât aceea-n care vezi feciorul/ Îmbrăţişând fecioara lui fierbinte/ Şi potolindu-şi patima şi dorul.// Priveşte-i numai. În lumina caldă/ Şi-acoperiţi de binecuvântări/ Cu braţele-mpletite laolaltă/ În flacăra preasfintei desfătări,/ Ei, în crivatul lor sunt o unealtă/ A celui mai de seamă adevăr.// Pizmaşi pe două inimi ferecate/ În lanţul ca de foc al dragostei,/ Sar înşii cei cu gurile spurcate,/ Uscaţi de neputinţe din temei!/ Şi lumea rea loveşte pe la spate/ Cu fierul rece-al răutăţii ei.// Ci să nu-ţi pese! Or de câte ori/Îţi scoate soarta frumuseţi în cale,/ Adapă-te la sfântul lor izvor!/ Când poţi să bei din ele, ia-le, bea-le!/ Că totul e pe lume trecător/ Şi-o coasă neagră ne tot dă ocoale./
Iaca motivul pentru care zâmbesc văzând că , de la o vârstă, unii mai scriu poezii de amor, şi zâmbesc amintindu-mi de mine însămi care consideram iubirea individuală ca fiind nemuritoare.
Şi pentru a vă demonstra faptul că rămân acelaşi „romantic întârziat” care nu a avut „decât de pierdut” vă spun că rămân în acord cu Dostoievski care spune în „Însemnări din subterană” următoarele, cu care am fost şi voi fi în deplin acord deşi catalogarea îmi va fi „alta”:
„Acum însă, ca un păianjen, mi-a apărut în faţa ochilor imaginea absurdă, dezgustătoare a desfrâului, care, fără dragoste, grosolan şi fără ruşine, începe de-a dreptul cu ceea ce încununează o IUBIRE ADEVĂRATĂ”.
Dl Mircea Mocanu lectorul de astăzi ne-a prezintat un eseu cu o temă mai puțin dezbătută: iubirea. Iubirea „tratată” cu exemple din diverse domenii, cu citate în sprijinul ideilor dumnealui și peste toate experiența de viață își spune cuvântul. Dl Mircea Mocanu dând dovadă de erudiție a reușit să „construiască” un eseu interesant Îl așteptăm cu noi eseuri, la fel de interesante. Îi dorim sănătate și spor la scris!
„Interpretarea dlui Mircea Mocanu asupra conceptului de iubire denotă erudiție, creativitate și un realism pragmatic.
Dl. Mircea Mocanu este un Russo al iubirii Perspectiva dumnealui evidențiază câteva adevăruri despre iubire.
Am totuși o obiecție asupra modului cum este prezentată femeia în această scriere. Cei care consideră că păcatul a venit pe lume prin femeie, țin să le amintesc că mântuirea tot prin femeie a venit.
Îi mulțumesc dlui Mircea Mocanu pentru eseul prezentat și îi respect analiza, chiar dacă îmi rezerv dreptul de a nu fi de acord cu ea în întregime.
Îi mulțumesc dnei Safta Leaută pentru minunatele epigrame și îi transmit cele mai călduroase salutări.” (Alexandru Gabriel Dinu alias Alecsander Dinuenze)
„Am asistat astăzi la prezentarea unui material complex, cu multe teme sensibile. Autorul încearcă să-i așeze la masă pentru o discuție pe arabi prin Harun al- Rashid, Șeherezada, Faust, Freud, Dostoievski și cu dumnealui. Tema est iubirea, veșnică iubire.
Îmi exprim părerea că unele idei le accept, pe altele mai puțin. Cele scrise de dumnealui sunt părerea personală, foarte interesante. Sunt curios cum ar fi scris o femeie acest eseu. Vai de noi, ce am fi auzit!
Ajuns la o vârstă cu multă experiență de viață, autorul așterne pe hârtie unele întâmplări trăite de dumnealui. 70-80% sunt de acord cu cele scrise. Restul mi le pun gândindu-mă la Romeo și Julieta, la Hamlet care au arătat cât de intensă poate fi iubirea unei femei. O femeie când iubește arde. Un bărbat mocnește. Femeia se răzbună fără milă. Bărbatul se mai gândește.
Din textul prezentat reiese într-un mod ascuns și că iubirea are loc la tinerețe și maturitate. Însă și restul persoanelor trăiesc intens sentimentul acesta, cu condiția să rămână un cuplu. Așa că Faust va căuta degeaba elixirul tinereții, dacă nu știe să și iubească.
În încheiere doresc să aduc în discuție un subiect sensibil pentru femei: telegonia. Acesta are și susținători și potrivnici. Eu mă abțin să vă spun părerea mea.
Îi mulțumesc tare mult dlui Mircea Mocanu care prezintă întotdeauna materiale pline de acribie. Respect!
Muza noastră de la mare este foarte încântătoare prin versurile pe care le creează și ni le trimite. Sărut mâna doamnă!” (Dan Zanfirescu)
„Mulțumesc dnei Safta Leaută pentru epigramele pe care le-a trimis și le trimite la fiecare ședință. Îi doresc sănătate și și putere de muncă în creație.
L-am ascultat cu atenție pe dl Mircea Mocanu. Interesant materialul prezentat și cred că mulți dintre noi am trecut prin asemenea etape în iubire.
Îi doresc dlui Mircea Mocanu putere de creație și aștept să ne invite la o lansare de carte.” (Costică Drîstaru)
„Lectorul de serviciu de astăzi, dl Mircea Mocanu, a prezentat un eseu captivant. Eseul dumnealui abordează iubirea, o altă temă cum tratează fiecare din perspectiva lor. Bărbații tratează iubirea într-un mod necondiționat, pe când femeile din interes, dar consider că există femei care preferă bărbații ce tratează în mod necondiționat iubirea.
Îl felicit pe dl Mircea Mocanu pentru materialul realizat.” (Ștefan Florea)
„Felicitări dnei Safta Leaută pentru creația sa și mulțumim că revine de fiecare dată cu iubirea de cenaclul râmnicean.
Materialul prezentat de dl Mircea Mocanu prezintă o arie largă de teme despre fațetele iubirii văzute din punct de vedere biologic, filosofic, anatomic și personal. Tema ar necesita o dezbatere mai mare întrucât conține multe subpuncte.
În dezvoltarea ideii dumnealui autorul face referințe deopotrivă la literatură și filozofie. Ceea ce cred eu este că pe lângă educație, de altfel, hotărâtoare în luarea unor decizii predomină instinctul care diferă de la bărbat la bărbat și de la femeie la femeie și opozabil de la bărbat la femeie. Concluzia mea este că ne conduc instinctele în ceea ce privește iubirea. S-a demonstrat științific modul de scădere a judecății în timpul actelor sexuale. Din punct de vedere medical se consideră că dragostea, așa cum a fost catalogată, se încadrează în rândul bolilor psihice.
Iubire este cu totul altceva. Aici intervine în primul rând atașamentul alături de gândire, apreciere și valorizare. Un punct de vedere al psihologului Stoic Bădia este că bărbații nu înțeleg de ce femeia este pe interes în iubire. Psihologul explică aceasta prin faptul că femeia caută în primul rând siguranță materială, mânată de instinctul matern, grija pentru viitorii copii.
Îl felicit pentru tema aleasă pe dl Mircea Mocanu, pentru diversitatea citatelor aduse în sprijinul ideilor sale și pentru faptul că aduce în discuție un subiect puțin dezbătut în general. Îl așteptăm și altă dată cu creațiile dumnealui.” (Georgeta Iuga)
Următoarea ședință a Cenaclului literar Alexandru Sihleanu va avea loc pe data 14 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu va fi dl Vasile Ghinea.
Cei care scrieți, faceți-vă curaj și veniți la ședințele Cenaclului Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat. Nu veți regreta! Sănătate, pace și spor la scris! Vă așteptăm, cu mult drag!

Distribuie: