Literadura nr. 41 (10)

Sorin CĂLIN

DESPRE CĂRȚI CA DESPRE OAMENI
(7)

8 martie 2026
Am trecut mai departe.
Cu nicio dorință susținută de jurnalistica cotidiană – nu mă poate influența câtuși de puțin – (defectuoasa reluare de cel puțin trei ori a titlului, ajuns de la un punct de reper la un lung șir de cuvinte despre fapte cel puțin trecătoare, cel puțin banale, cel puțin mincinoase, cel puțin hazardate și, desigur, cel puțin de râsul lumii, „retrăite” prin simpla reparcurgere a textului-jalon), nu pot să nu reamintesc bizara întâlnire dintre acest fond important de carte – conținut, autori și proprietar – și uneltele tâmplarilor, cum peste bătrânețea și fragilitatea lor vădită s-au petrecut creioane de însemnat dimensiuni, fierăstraie electrice și mâinile nepricepute ale așa-zișilor meseriași, cum încă un colb de praf fin de lemn le-a mai adăugat câțiva ani de uzură și uitare.
Bine au făcut totuși moștenitorii. Chiar ieftin materialul de legat pachetele de cărți, cât să nu fie nici grele la transport, nici stânjenitoare la purtat între degete, cel puțin două, cât să nu se dezechilibreze stând coloane simple și ridicate, sfoara subțire, pătrunzătoare în marginile copertelor și foilor, le-a ținut laolaltă și nu face notă discordantă, încă, de colorit, cu cărțile în sine. Totuși. Unele dintre ele nu aveau de ce să fie împreunate, iar altele, după tevatura stocării și mutării lor în diverse locații – trei și cu a mea patru -, după ce chiar și eu am avut curiozitatea de a extrage dintr-un pachet câte un volum mai cu „vino-ncoa”, dar returnat și refăcut astfel micul turn de cărți, au rămas solitare. Ele sunt primele tomuri și opuri ce mi-au intrat în posesie.
Un foarte laconic inventar al acestora dintâi începe cu Iorga și cele două volume ale sale, cel deja prezentat, „Oameni cari au fost” și „Sfaturi pe întuneric”; continuă cu două volume din care am parcurs mai bine de jumătate de conținut, valoroasele opere ale lui Petrarca, „Rime”, și ale lui Villon, „Balade și alte poeme…”; nu puteau lipsi exemplarele lui Flaubert, „Doamna Bovary” și „Lettres inédites à Tourgueneff” (doamna… citită în totalitate, scrisorile…, în franceză, parcurse în proporție de zece procente, când și când, de dor…); dacă tot suntem la reprezentanții „cocoșului galic”, tot în limba lui Napoleon și „Au plaisir de Dieu”, al unui domn Jean D’Ormesson, de la Academia Franceză (și aici îndrăznind să deslușesc primele 28 de pagini din 480); franțuzească pură și în cărticica volum de buzunar – până să mă auto contrazic, pare cea mai veche scriere din această bibliotecă ce mi-a parvenit – „Poésies”, autor François Coppée, de la 1878 (coincidență totală, am parcurs într-o lectură pe jumătate doar cu mintea, pe jumătate cu voce tare tot 28 de pagini); aproximativ de aceleași dimensiuni și „Macbeth”, Shakespeare, din colecția „Biblioteca pentru toți”, fără coperte; literatura străină nu lipsea din rafturile domnului Al. Săndulescu, „Scurtă istorie a literaturii clasice chineze”, autor Fen Iuan-Ciun, tălmăcitor Dan Grigorescu, a primit un semn de carte la capitolul V, cu literatura dinastiilor Min și Țin; cum literatura anilor de școală a prezentat un interes aproape inexistent, cu Ion Roșu „am făcut cunoștință” abia prin anii din urmă, când căutam să recuperez ce alții deja învățaseră, acel Ion Roșu cu comentariile de examen la Limba și literatura română, aici prezent cu o încercare de redescoperire a lui Eminescu omul, „Legendă și adevăr în biografia lui M. Eminescu”; reeditarea, în 1990, a cărții de căpătâi pentru fiecare școlar, „Abecedar”, la Centenarul Ion Creangă (evident, evocarea trecerii în neființă); și Irina Petraș vorbește despre marele scriitor al operei „Amintiri din copilărie”, despre „Ion Creangă povestitorul”; tot o carte ce este de folos, „Istoria literaturii române”, Gabriel Drăgan, din 1946, un volum fragil la atingere, răsfoit și cu adnotări ale posesorului, elevul Săndulescu, cu nu mai puțin de 640 de pagini; un volum și el unic – dar, surprizele le lăsăm după ce fiecare carte va primi o amplă aplecare și o dezvăluire ulterioară -, exemplarul XXIV, „Modalitatea conformistă a dramei”, ce aparține lui Mihnea Gheorghiu, 1948; un foarte „nou” volum primit de domnul Săndulescu, în 2016, de la Mircea Anghelescu, profesor emerit la Litere etc.; dintre cărțile cu format mai deloc uzat în anii postrevoluționari, aproape pătrate în foaie, am descoperit și lecturat „Urmuz”, a profesorului Nicolae Balotă, despre opera și viața celui mai criptic scriitor român de la începuturile secolului 20; a doua, în același format, 168×156 (am măsurat pentru o mai exactă detaliere), aparține lui Titus Moraru, „Fiziologia literară”, un interesant itinerar printre operele specifice ale celor ce în secolul 19 se ocupau de portretizarea diverselor categorii, umane, profesionale, sociale etc.; cu o copertă sobră după culoare, „Cântecul iubirii” adună poezie de gen, începând cu Ienăchiță Văcărescu și terminând cu Petru Popescu, luând reper data de naștere a fiecăruia, autorul antologiei fiind Vasile Nicolescu; domnului Săndulescu i-a parvenit și o lucrare monografică, insuficient – zic eu – tratată, „Zona etnografică Buzău” necesitând nu numai o particularizare pe doar câteva bazine, vădită, și foarte sumară (86 de pagini în care Olga Horșia are cel puțin 36 de pagini cu fotografii); deși „neliterară” „cărticica” cu desene propusă de Alexandru Cucereanu, legitimitatea ei se certifică cu prilejul ilustrării unei ediții a volumului „Viața la țară”, realizată la Zilele „Duiliu Zamfirescu” în 2001, acest album fiind numit „Inscripții”; patru volume încheie pachetul prim desfăcut, fără niciun dram de legătură de sfoară la transhumanța volumelor de la Centru până acasă; trei dintre ele, I, II, III, vizează „Bibliografia relațiilor literaturii române cu literaturile străine în periodice (1859-1918)”, un subiect destul de amplu dezvoltat, cărțuliile A4 depășind fiecare 300-400 de pagini, girat și propus de „Academia de Științe Sociale și Politice” și „Institutul de Istorie și Teorie literară „G. Călinescu””; al patrulea, cu același titlu, însumează același demers în perioada 1919-1944, un singur volum, I.

Ion Nichita RUSU

Cartea,
agora –
marmura rece, rece;
nimeni, nimeni;
doar vântul…
jos, în mijloc
o carte deschisă
vântul răsfoiește cartea
pe marmura rece, rece;
nimeni, nimeni…
vântul răsfoiește cartea…

Pietre
pietre, voi sărbătoriți
mereu la fel
aici-acolo, ieri și mâine
mereu la fel
voi sărbătoriți Soarele
cu voal de apă
în lumina dimineților
ce vă dă iluzia mișcării
în vechea și neînțeleasa uitare
a timpului…

Poem
din stea în stea
iubirea mea
voi căuta
chipul și visarea-ți
în volburi albe
pierdute-n negru haos
voi căuta
din stea în stea
iubirea mea
trimite-voi și paseri mari
cu ochi rotund și rece
să-ți caute dorința
și plânsul
și zâmbetul ce trece…
din stea în stea
dorința mea
va căuta iubirea ta –
și va pieri mereu
în focul veșnic rece
ce-mi calcinează chipul
și-l spulberă în Căi lactee…

Distribuie: