Literadura nr. 41 (2)
Emil NICULESCU
Meteorologie
Un vânt hain și fără vreo deontologie
Cât mii de gabori bat marginea de câmpie
Și, zgâlțâind ferestre și asmuțind curenții,
Aruncă-n remușcare și teamă imprudenții,
Blocați în caravane lungi cum aveau berberii,
La Crucea Comisoaiei. Înjură lung șoferii.
Mari dune de zăpadă ca-mpinse de simuni
Se-adună-n cupa largă-a acestei văgăuni,
În timp ce pe tablete se-anunță roșii coduri
Și,-n G.P.S., se-așează, crainicei, în gât, noduri.
Se-apasă, în neștire, isteric pe claxoane,
Intră-n carambolaje sfinți, candele, icoane.
Anafore și mame , draci și patroni hapsâni
Ce-mi mână angajații precum laponii câini.
Un flux pe imprecații plutește peste TIR-uri.
Balbotând babilonic obide și sictiruri.
Către Focșani, departe, ecvestrul Suvorov,
În bronz, cu ,,generalul iarnă” bea fără de istov
Și până-n larga stepă-a hoardelor lui Mamai
Se întinde, peste veacuri, sălbaticul guleai,
Amestecând istorii, civilizații, ere
Sfidând – tupeu Mongolic-modeștii cai-putere,
Cu-o energie care, demult, ne e pierdută.
Pe D.N. 85 e panică și derută,
Buldozere turbate împing megatroieni
Pe (fost) mausoleul de la Racovițeni,
Unde, în subterane, de una sută ani,
Joacă la babaroase eroi ruși și germani.
P.S.
Am scris aceste rânduri în cea mai caldă zi a
Mileniului, cum bagă meteorologia,
Chiar în ideea veche: cuiul pe cui se scoate.
Aici-i etajul ultim, deci scapă cine poate.
August
Musai să ajung cât mai târziu acasă –
Către etajul patru e-un aer de melasă,
Vâscos și greu ca dat jos de pe plită –
Aci n-aș mai chema nici o iubită
Cum, acu-n veac, scria (nervos notoriu) Bacovia-n Bacăul derizoriu.
Creștini vor prăznui schimbări la față
Câți, spre parter, vor mai rămâne-n viață.
Roxelana RADU
DESPRE SOLIDARITATE ȘI ALTE LUCRURI
Mai vorbim românește sau nu? Asta mă întreba o cunoștință deunăzi, văzând pe cineva că-și corecta copilul care spusese „apreciez” în loc de „mulțumesc”. Am zâmbit în sinea mea, înțelegând că expresia este preluată frecvent din limba engleză, din mediul online ori din filme, unde „I appreciate it” este utilizată. Explicația rezidă, firește, în impactul limbii engleze și în influența mediului online asupra vorbirii. O altă variantă des întâlnită este traducerea cuvânt cu cuvânt. Nu mai spunem „are sens”, ci „face sens”, preluând mot-à-mot structura „make sense” din engleză. Și exemplele pot continua.
Altminteri, întrebarea este retorică într-o oarecare măsură, partea bună a problemei fiind aceea că vorbitorii, în mare parte adolescenți, cunosc limba engleză. Pentru că unii n-o știu nici pe cea română. Bacalaureatul 2026 ne-a demonstrat acest lucru încă o dată. Dintre nestematele examenului de maturitate (cum era denumit odată), amintesc aici câteva, pentru posteritate. „Bacovia e demn de milă, îi e frig de moarte. N-are rost să-l mai înțeleg.” „Bacovia a scris poezia asta pentru că mama lui l-a uitat într-un cimitir noaptea, la o vârstă fragedă şi el nu înțelegea ce se întâmplă.” „Plumbul e un pietroi greu şi urât.” Sau cuvinte inventate dezinvolt, de genul lentilitate, omnișcient, leneşinitate. Pentru aceștia a-nceput deja cea de-a doua sesiune. Le dorim succes!
Sigur, nu trebuie să-i uităm nici pe profesori, ca să fim corecți până la capăt. Barometrul stării de bine a profesorilor arată că stresul de la catedră este atât de mare, încât 38% iau în serios ideea de a părăsi cariera didactică, iar 51% dintre ei prezintă risc de burnout. Mai mult de jumătate spun că se confruntă des cu situații stresante la locul de muncă. Iată, așadar, paradigma în care trebuie văzută întreaga poveste, iată că eșecurile în educație se datorează atât elevilor, cât și profesorilor, iar costurile neglijenței în educație le plătim astăzi. La urma urmei, suntem țara din Europa cu cei mai mulți miniștri ai educației din istorie.
La polul opus, întâlnim adolescenți cu preocupări la care nu ne-am fi așteptat. Și nu vorbim despre simple acțiuni de voluntariat, ci despre inițiative care uneori schimbă vieți și destine. La 19 ani, un adolescent din Iași, pasionat de alergare și drumeții, își pune pasiunile în slujba unor cauze umanitare, precum efectuarea de trasee montane în scopul strângerii de fonduri pentru categorii sociale defavorizate. La ora la care scriu acest material, Yan Marin parcurge 58 km de la Champex-Lac din Elveția, până la Courmayeur, în Italia. Pe jos și singur. Traseul ajunge la 2.500 de metri altitudine, iar tânărul nostru va dormi în cort. Expediția face parte din campania „Nu merg singur”, susținută de Asociația Life Call. Obiectivul este atragerea a 2.500 de donatori care să contribuie lunar cu câte 5 euro pentru sprijinirea femeilor însărcinate și a mamelor aflate în dificultate. „Mesajul meu este că nu sunt singure, există persoane care vor să ajute!”, spune el. Fondurile sunt folosite pentru consiliere psihologică, socială și juridică, servicii medicale, produse pentru nou-născuți și sprijin în situații urgente.
Asta mi-a readus în memorie celebra afirmație a celui care avea să fie considerat stindardul liberalismului american, John Fitzgerald Kennedy: „Nu te întreba ce poate face țara pentru tine, întreabă-te ce poți face tu pentru țară!” E mult de-atunci, firește, și am cam uitat ce putem face pentru țară, în vreme ce așteptările pe care le avem de la țară au tot crescut. Nu-i vorbă că nici solidaritatea n-a dat vreodată pe dinafară din noi, căci, după cum bine știm, percepția că românii nu sunt solidari nu mai este de mult o noutate. De unde pornește această idee? De la lipsa noastră de încredere în instituții, istoricul social dificil, trecutul comunist și individualismul de supraviețuire. Românul a fost învățat să supraviețuiască și să se descurce de unul singur. Există în viața de zi cu zi solidaritatea la scară mică, între prieteni și apropiați, dar nu și când e vorba de organizare pe termen lung sau de schimbarea unor reguli sociale. Așa stând lucrurile, nu mică mi-a fost mirarea când am văzut date recente ale Eurostat care arată că, începând cu statisticile pe 2024, trendul ascendent se confirmă: tinerii din România au un nivel al încrederii în ceilalți de 7,8, potrivit dataset-ului Eurostat pentru grupa de vârstă 16–29 de ani. Este cea mai mare valoare înregistrată de orice stat membru al Uniunii Europene și depășește inclusiv media națională pentru toate grupele de vârstă. Poate că de aceea astfel de inițiative aparțin mai ales tinerilor, pentru că ei pot schimba lumea. Și poate că e timpul să redescoperim cu toții încrederea.
Unii au început deja. În localitatea Tăuții Măgherăuș din Maramureș, o familie de pomicultori a revoluționat comerțul local printr-un magazin self-service, a cărui funcționare se bazează exclusiv pe încredere. Clienții intră, își aleg singuri fructele sau produsele dorite și lasă contravaloarea acestora într-o cutie, fără supravegherea nimănui. Dincolo de încercarea de a-și valorifica recolta într-o manieră inedită, inițiativa este menită să readucă în spațiul public onestitatea și încrederea nu doar ca repere ale unei afaceri de familie de succes, ci și ca valori morale ale societății.
M-am luat cu vorba. De fapt, am vrut să spun că astăzi este Ziua Limbii Române. La mulți ani!
Corina DAȘOVEANU
****
sus,
într-o țară cu umeri albaștri,
gerul s-a oprit să privească păsările
dintr-un refugiu de aer.
se însera a joi
când a început să ningă în spațiu,
era un ger tânăr,
se-nchipuia
visul dintr-un somn de pasăre.
fără să vrea
înghețase roua pe lună
și, dintr-odată,
timpul, ca o apă gândind în frig,
a început să cadă
peste toate părțile viului.
ningea
în țara cu umeri albaștri…
un poem,
care zburase mai sus de lună,
vedea cum
se arginta singurătatea.
****
m-am uitat după ea
în momentul în care am simțit
că parcă aveam cândva
ceva lângă mine
care se zbătea,
legată scurt cu sfoară.
ciudat e că acum
sunt de o cumințenie lungă
ca așteptarea seminței
să se facă arbore.
sau om.
îmi pun obrajii de ascultat
în palme,
tu ai furat toată istoria planetei
și o descarci pe masă
cu vocea ta bărbătească
și
așa îmi dau seama
cum e să te îndrăgostești
pe îndelete.
atunci o văd.
zâmbești,
te prind,
rămas cu viața mea
în mână.
