Fărădelegea lui Călin – Newsletter
Nu numai cuvintele, ci și „spețele”….
De-aș fi ținut minte toate vorbele, acum eram…. Mai înțelept. Evicțiunea m-a întors acolo unde încă mai sunt: la baza științei. Cirac nedospit. Deposedarea mamii ei! Pierdere în sine. În folosul unuia ce ar deține dreptul drept de drept. Că vine așa pe nepusă masă, chiar în cadrul unei noi secțiuni de dispoziții speciale, e durerea mea cea mare. Acolo, un mic anunț, un opis al referirilor, m-ar fi bucurat enorm. Să știm cam cu ce se mănâncă legile, conținutul anticipabil, undeva ca în teoria literară. Termeni, capitole etc. O fi stingere contra, dar paragraful nou necesită totuși o reamintire. Începi cu o recapitulare, măcar că spui că toată această stingere de evicție vine totuși după licitație, după termenele în care cineva ar mai putea avea pretenții asupra imobilului licitat. Al. 2… că ar dura 3 ani depunerea unei cereri de a deposeda, când imobilul ar fi nou după debitarea ideii de a fi „… prima dată în cartea funciară…”. Prescripție, așadar, ca sinonim. Nu văd de ce avem aici și particularizarea minori și persoane tutelate. Art. 860.
Împărțeala…. Nepotrivirea cu un limbaj general de un nivel ridicat…. De suspendare a împărțirii prețului. Tot cererea ce duce la pierderea imobilului, dar înainte de a se produce „bara-bara” pentru cei îndreptățiți. Evident, evicțiunea produce o serie de evenimente, judecata și efectele. O specificare la Al. 2. După împărțeală, procedurile sunt cele de drept comun. Art. 861.
Cel ce-a adjudecat. De asemenea, deloc vinovat. Decăzut, deposedat, spune Art. 862, parțial sau total, trebuie găsită o compensare. Acționarea debitorului pentru despăgubire. E cam… aiurea. Cât să mai piardă și acesta? O dată casa. Și încă o dată? Dar și creditorul este vizat. Nu poate obține nimic sau destul de la debitor? Trece la cel ce a încasat. Și cu termen de prescripție un an.
Pricep binișor cum e cu…. În mod normal, aș fi spus da, asta este ordinea firească. Dar nu este. Pornim de la un imobil adjudecat deja între măsurile speciale, pasibil să ajungă totuși în proprietatea altcuiva prin evicțiune și ajungem la…. Nici nu este cale până mai departe, fiindcă Art. 863 face doi pași înapoi deopotrivă cu o a nu știu câta oară specificare a posibilității, cea mai simplă de altfel, de a anula orice operațiune dintre cele de care ne tot cantonăm de o bună bucată de vreme: nu s-a adjudecat încă imobilul și debitorul poate achita nenorocita de datorie. Toată, cu toată cohorta ce a implicat cheltuieli suplimentare, între care și cele de executare. Și de parcă nu era suficient spus, am stat să constat că rememorarea este specialitatea Codului de Procedură Civilă, de ce să nu ni se mai spună că instanța a „acceptat” ca debitorul să plătească, iar ea, judecătoarea supremă, își dă acordul și pentru livrarea sumei – pusă prin consemnare la dispoziția sa – către creditor. E destul de evident că expresia, de care m-am ferit într-o frază anterioară, uzuală persistă textual: „… în mâinile creditorului.”.
Măcar, la Art. 864, desprins într-un nou capitol de această dată, avem o înrâurire: se pleacă de la eliberarea sumei. Măcar, după lungi tergiversări, fără căutări în tot codul cu cuvânt cheie, aflăm unul dintre cele mai esențiale lucruri: la final, după îndestulare – nefolosit aici -, ce rămâne din achitarea tuturor sumelor datorate revine debitorului. Bine că n-a rămas – tot conform uzanțelor – în sapă de lemn.
