Brigada diverse – (I)on serv(i) (p)e Por(a)
15 septembrie 2026
Ca mai ieri începea școala. Și la noi. A fost nevoie de-un soborel de halate negre, de niște babețele cu firet auriu până la genunchiul broaștei și de-un concert lacustru cu ison. Ca să țină și bieții „brâncoveni” școleri pasul.
Neprogramat preambulul, dar bun ca și informația ce urmează și merită dată de învățătură. Poate și de lecție la o materie care a fost substituită neconform: etica. De interzicere. Acum? Când deja cineva a dat acceptul apariției pe piața politică? Acum? Când au avut atât de mulți chibiți cât să se aleagă? Acum? Când sunt exponentul fruncei? Acum? În timpul jocului? Auzit-ați de Usr. Căci despre ei era vorba.
Și multă minte îți trebuie să te mai întrebi despre relevanța discursurilor lui Tokes. Dar, deh, tineri jurnaliștii, fără să răsfoiască o filă de istorie ori măcar o filă din ziarele ultimului deceniu. Susține? E convins că ungurașii noștri români sunt amenințați, cei mai din toată Europa.
Impresia rămasă. Că am scris despre. Probabil că am apelat la ficsonomie și mi-am pus botniță la degete. Acum însă, nu mai poci. Căci așa ce pare situația cu proțapul într-o școală sătească (nea Liviu Ardelean, reporterul, o numește comunală; la Teleorman nici nu se pune) oltenească soră cu a noastră, că-i de adus la cunoștința publică. De fapt, obiceiul evenimentelor familiale rurale era să se producă exact în locașurile de învățământ sau culturale. Vechile cămine, astăzi ajunse mai toate centre culturale. Și-al nostru. Dar de oraș, cu pretenții că manifestările sunt elitiste, că țin de cutuma unui ridicat nivel. Cât să nu fie chiar „birturi”, „cantine”, „săli de mese”, deși mese-ntinse se mai fac. Și-n loc să miroasă a Mozart, a Van Gogh, a Anna Pavlova, a Cărtărescu, a academicieni, rămâi la final cu o râncezeală persistentă la confluența faringelui cu uvula. Nici astea n-ar fi o problemă, protocolul nici nu omoară – căci nu se mănâncă exagerat, ci pe apucatelea -, nici nu ghiftuiește, amăgește c-un dejun dincolo de limita prânzului. Unui om mare nu-i refuzi micul răsfăț culinar, ba chiar ești norocos că-ți mai adaugă o bilă albă activității, că te pune pe linia de plutire în ochii comunității. Unui om mic…. Așa se făcu că unei zdrămiți de fată, nici măcar unguroaică de-a lui Tokes, mai curând din „Saxonia”-pepinieră a lui… („drag” mi-i de el, că numele se dădu dispărut din memorie; l-am căutat) Simion, i s-a permis aniversarea în sala de spectacole – nici nu contează că au fost taxați bruneții -, cu un pretext fals, lansarea unui Cd propriu. Căruia nici coperta nu i-am văzut, nici muzica nu i-am deslușit-o. Însă, vreo două mostre mi-a fost greu să le suport. „Vedetă”, invitați speciali. Un țigănuș ce n-a ezitat să-și încerce ghiersul nedospit suficient în grai rommanesc.
Mai pare, astfel, un nouț manager de teatru indezirabil? Și pentru ce? Că a sustras statului o rezervă de conserve cu carne porcină? O fi făcut un bine. Cine știe de când stăteau pe stoc. Le dădeai sinistraților expirate?
Dacă o știre schimbă percepția relațiilor vecine în una de bunăvoință, s-a nimerit la nici patru postări de Facebook să dăm de contrariu. Că Ucraina a oferit o centrală nucleară României. Nu s-a spus însă că centrala nu e gratis, costă. Nemulțumitul plecase totuși de la altceva. Că vecinașii au mărit salariile profesorilor, pensiile…. Și la noi pe dos.
