Ora de muzică 2 – În State și înapoi
Albumul creat împreună cu partenerii, „Zoot!” – cum altfel? – schimbă saxofonistul, pe Clive cu Johnny Almond, care are și intervenții de flaut. Pe 31 mai 1966, Andy Summers își însoțește trupa la o sesiune live de înregistrări, cu invitați de marcă, Chas Chandler, Eric Burdon, Georgie Fame și Brian Auger, într-un club vecin cu studio al cărui producător urma să devină omul cheie a lui Elton John. Într-un mod destul, de inedit și nepracticat. A tras cablurile aferente înregistrărilor printr-o fereastră și peste acoperișul studioului. Decca. Un repertoriu în care, printre piese, se regăsesc piese ale lui James Brown într-un potpuriu. Albumul s-a vândut bine, a ocupat locul 23 în topuri. După realizarea discului, trupei i s-a alăturat trompetistul Geoff Condon. Prietenia cu Clapton – deși pare că sar de la unele la altele; povestisem totuși că un ceva i-a legat la un moment dat în anii 60 – are două coordonate, poate chiar trei. Toate trupele se cunoșteau între ele și se influențau, circuitul de cluburi în care activau era același în Londra. Așa timpurile, așa muzica și oamenii. Motiv pentru care Clapton pusese ochii pe Gibson Les Paul, după ce ascultase sound-ul lui Freddie King. Încât îl întreabă pe Andy, deținător al variantei 1959, de unde are el chitara. Același magazin, dar modelul 1960. După ce cântase pe un Fender Telecaster. Și aici este al treilea moment ce-i leagă pe cei doi. Andy îi vinde în 1966 lui Clapton Gibsonul său, pentru 200 de lire, dublu prețul față de cel de achiziție, și își cumpără un… Telecaster. Una a fost 1966, alta 1967. Ceea ce încă făcea senzație în primii ani 1960, devenise desuet. Nici consumatorii de halucinogene nu mai erau aceiași, nici efectul marijuana nu mai ajungea noilor generații. Cu un fler deosebit, Andy propune lui Zoot și Colin schimbarea. „Concediază” suflătorii, schimbă basistul și se transformă în hipioți, alegând un stil neobișnuit pentru acele vremuri: ținută albă, instrumente albe și un joc de lumini dintre cele mai bune din țară. Trupă înnoită, nume diferit: Dantalian’s Chariot. Viață scurtă cu aceștia. 1968 a însemnat schimbări majore, cântă cu The Soft Machine, prin prisma prieteniei cu toboșarul Robert Waytt, cu Hendrix, cu The Animals în America. După care… se lasă de live-uri, se înscrie la universitatea californiană pentru cinci ani, unde studiază chitara clasică. Se însoară și divorțează. Își reîntâlnește fostul client supărat, pe Fripp, acesta îl pune în legătură cu Miles Giles și de aici, vreo doi ani, ajunge să cânte cu Neil Sekada. Kevin Coyne este pentru încă doi ani angajatorul lui Andy. Kevin, un cântăreț controversat pentru problematicile textelor – problema fascismului, de exemplu -, dar și faptul că era un băutor înrăit. Revine la The Soft Machine alături de Zoot. Este înlocuitorul lui Mike Oldfield, bolnav, pe 26 octombrie 1975, ca să prezinte cu Northern Concert Orchestra, ce credeți?, Tubular Bells. Acolo îl vede prima dată pe Sting, de undeva din spatele sălii, o foarte scurtă perioadă, fără să se prezinte unul altuia, performând cu Last Exit. 1977 îl readuce în Regat.
