Fărădelegea lui Călin – When left don’t know how work right
Galopul civilizațional s-a pornit deja.
Estimările mele sunt în parte realitate. Chestiunea virtualității a învins naturalețea și este chitită pe umanitate, o întreagă parte din ea fiind deja captivă în zona victimelor sigure.
Cât să facă legea o poliloghie inutilă, un șir de scripte pentru care dai un accept la final sau o încuviințare pentru etapa următoare, după apăsarea butonului, ireal, „am înțeles”. Iar când în mai puțin de o zi trei situații te țin aproape de….
Mai să lași ecranele viitoare în favoarea pixului și hârtiei de altădată. Mai am totuși norocul să dețin o tabletă domestică, un program de scriere lipsit de sugestii și corecții și o minte afurisită, gata oricând să nu lase AI-urile să-mi facă viața dependentă de el/ea. Neavând gen, pot califica ori descalifica acest/această… ne ce.
Dar, cine dă importanță, ajunge să se lamenteze în zadar.
Legea. Civiliei. Relaționării. Defectuoase. Cu un remediu ce putea să reducă timpul pierdut al instanței și serviciilor adiacente la zero. Să ți se impute plata, să primești rușinoasa înștiințare a urmăririi și în maxim zece zile să „abdici” de la încăpățânata neplată, anunțând că vei înapoia celui ce i se cuvin banii datoria, dar și restul cheltuielilor celorlalți implicați. Inclusiv dobânzile. Nu pricep însă de ce musai este ca integralitatea plății „… să se facă din veniturile nete ale imobilelor sale, chiar neurmărite, sau alte venituri ale sale, pe timp de 6 luni.”. Ambiguitatea textului final nu dă de înțeles dacă din veniturile ultimelor șase luni sau dacă șase luni se opresc banii. Și într-un caz și în celălalt bizarul plutește. Să subliniem doar certitudinea că debitorul face o cerere de angajament în acest sens. A cere de la Al. 1 și a face o cerere la Al. 2 fiind două lucruri diferite. Procedural, doleanța scrisă ajunge la instanță, care suspendă urmărirea silită imobiliară, în situația aprobării, evident. Nu mai am de mult timp îndoieli că am în față o lucrare cu pretenții beletristice și nu una cu cel mai înalt grad de pretenție juridică. „… prin grija executorului…” spulberă orice respect față de litera legii și o trimite undeva în zona povestirilor de adormit copiii. Domnilor, executorul este detașat de orice urmă de empatie, altfel s-ar lăsa sedus de plânsetele ori autoritatea expusă de actorii acestui proces de recuperare. Are doar datoria de a comunica celor ce trebuie să returneze datoriile, să le consemneze pe unde li se sugerează și să depună către dânsul „… recipisa de consemnare…”. A, și să nu uit, se face dator de anunțul că urmărirea se suspendă. Al. 4…. Păi cui altcuiva servește decât creditorului? Al. 5 abia mă luminează în privința echivocului Al. 1. Deci, șase luni are la dispoziție debitorul să returneze datoria. În caz contrar, se reia urmărirea. Art. 824.
Of! Deja scrisesem despre 824, totuși las scriitura pentru observația că ideile rămân cam aceleași, se schimbă numai limbajul. Este ceea ce un scriitor știe să facă cel mai bine.
De nu priveam în urmă, cine știe ce mai „elucubram”. Art. 825 ne aduce, ca și finalul altei secțiuni, la concurență, cea a urmăririi imobiliare. Mai mulți creditori, un singur imobil urmărit, conexare în instanță. Măcar la cerința scrisă a tuturor ori măcar a unuia dintre concurenți. Aici având același rol ca și creditorii executorii judecătorești.
Și încă un articol cu repetiție. Că imobilele urmărite se valorifică după metodele stipulate în articolele anterioare. Art. 826.
