Literadura nr. 40 (3)
Liviu ANTONESEI
Quasi una fantasia
Nu eram dintre ei, eram doar un martor,
un călător obosit ce venea din Corinth…
m-am așezat brusc la o masă și i-am văzut
erau întotdeauna toți trei și pahare de-absinth
încetișor ușa s-a deschis și cu părul căzut
intră în odaie Pena Corcodușa, nu cea de-acum
nebuna aprig intrată în istorie, în poveste, în mit
ci splendoarea lumii fără mințile acum decăzute…
am început frumos, este un cadru de necrezut,
și prin urmare e gata, aici s-a… aici m-am oprit
rămîne să căutăm cu grijă în ceea ce n-am văzut
cei trei s-au ridicat de plecare din aroma de birt
amestecată ca de-obicei cu adieri suave de mirt!
3 Mai 2026, în Iași
Et ego in Kastania…
acolo sub candelabrele luminoase ale castanilor
atît de mulți în copilăria mea așa de rari astăzi
trebuiau multe nuci pentru bulgării de zăpadă
candelabre spre care urcă sufletele inocenților
acolo am șezut am plîns și am chibzuit îndelung
cine n-a cunoscut ura de sine nu se va cunoaște
cine nu o topește la vreme rămîne nătîng și infirm
atît am aflat pe lungul drum sub coroana castanilor
e toată cunoașterea mea e tot ce voi lăsa moștenire
nu așteptați marile daruri din mîna goală a săracului
n-a știut să fie nici sărac în toată puterea cuvîntului…
cu o găleată găurită torn apă să le înviorez rădăcinile
nu, nu mi-l pot închipui pe Sisif zîmbind fericit…
noi credem că vom putea înșela ca niște sperjuri soarta
nu, nu este cu putință sub lumina stranie a castanilor!
17 Mai 2026, în Iași
Jeu dˋantan, jeu de maintenant
cînd visam la Margareta
și e doar un alternume
zburam noaptea cu cometa
din Alaska pînˋ la Fiume
astrul steaua cu lungi cozi
poposind din ceea lume
ca-n povestea cu irozi…
„da fata popii Margareta
o plimbam cu bicicleta
cînd ridica un picior
se vedea ceva cu (cenzurat)
cînd ridica pe-amîndouă
se vedea (cenzurat)
da fata popii Margareta”
dar acuma unde-i cometa
s-a fost dus în ceea lume
împing molcom bicicleta
ba la deal și ba la vale
nu-mi zi ce vrei a spune
după pofta dumitale!
5 Mai 2026, în Iași
Angela NACHE MAMIER – Franța
Cât încă…
cât lunec pe partea arsă a palmelor
cât apa oglinzii m-ascultă
tânără femeia din unde
mângâie o pasăre flamingo și cântă:
«nimeni nu afle ce e-n inima mea
cine ca mine astfel și-a vrut-o»
port încet sacoșa cu pâine rotundă
limbile ceasului meu – o lingură mare
și mică-n
tăcerea și frica sublime
urzind suspinele-n fața de masă neutră
ce hotar ruginit îmi rămâne în luptă
trec rufe și vase, și gânduri de aur
rotindu-le într-o singură lacrimă lungă
cu stânga țin umerii păsării-n sus
dreapta apropie-ncet de ureche
farfuria adâncă…
Timbru
erele glaciare chiar se măsoară
câte s-au strâns în peretele-acesta posac
râd, camuflez al tristeții capac
dureroasă pomadă zăpada
și zelul cu care-mi cade pe cap
cât să mai fie până la-nnodarea
poveștilor
ce necesară-i uneori o poveste
în care să crezi – hai să zicem – de luni
până sâmbătă seara,
talpa respiră cald petrecută de lut
metalul melancoliei dă trupului
luciul atât de plăcut al îmbătării de sine
când podelele râd în răsfrântă lumina
fructului sanctificat și mușcat de-un sărut
fără-ndoială, toate-ale lumii ajung într-un punct,
totul se vrea scotocit și băgat în seamă
în infinit ingrat zăcământul cunoașterii
o durere numai a mea se-nfruptă din mine
umilită de seve
tot înainte dureri radicale, ofuri
medievale-n gheara posesiei, obsesiei,
(toate fir-ar să fie-n progresie)
vanitatea nu le mișcă pe toate din loc,
dar nu e vorba desigur numai de asta-n
craterul câtor repetabile palme fizice,
metafizice cum
adevărul scapără rar și blând
ca surâsul unei semințe-n adânc
care-a visat sub zăpadă
mugurii pofticioși de lume-ai pădurii
eu, încăpățânat-melancolica,
mă împresor și cu țăndări de
vânt
…
poetul om
arterele rămân carnivore
tot primitivă li-e vrerea
cu alte cuvinte sunt și eu om
poetul este un om
antisentimentală mă vor, să nu stânjenesc
să scormonesc portmonee, tarife
zilnice(le mai spun afișele
tragediei: «înțelege-te singură»)
– iată flerul câtorva insomnii de jăratic
și de ce nu, suspine?!
când ațipesc întrebările
în javra de trup repetent
mă destind între cine știe ce drumuri
în fapt mă sacrific
jalnic mânuită de împrejurări
am curajul suprem să calc
pe sufletu-mi incandescent
mă rog sa rămân totuși cât mai terestră
din dureri și contraste mă umanizez
mă vindec de orice orgolii
suntem în stare de-o viață frumoasă
chiar dacă am murit
astăzi trăiesc mai departe
mă spăl în ape mai limpezi
mai adăpostită, mai puternică-n
știința de sine…
Nuța ISTRATE GANGAN
1).
suntem
doi copaci care
se iubesc
când cu crengile toate
când cu securile toate
……………………………………………..
prea mult tu pentru prea puțin eu
2)
se ucid
fără regrete
strânse
în același trup
jumătatea mea
de înger
jumătatea ta
de lup
………..
flash
3.)
inert
tot ce era de spus s-a spus
tot ce era de făcut s-a făcut
nimic nu mai este
brand new/breaking news
ar trebui să inventăm un nou cuvânt
pentru a defini inutilitatea
tu
neîntâmplatul
din fotografia aceasta alb-negru
trăiești în continuare
pe marginea evenimentelor/coming soon
toată această așteptare
te transformă într-un fluid neputincios
care-și bolborosește fricile la foc mic
nu vrei totuși să mori
ca o acțiune fără final
ca un serial bun care se sfârșește brusc
pentru că scenaristul are alzheimer’s
după ce ai scris o mie de povești despre o mie de oameni
aștepți să apară un nebun să scrie și povestea ta
4.)
banal
cineva vorbește despre comunism
te gândești că e prea tânăr ca să
știe exact ce și cum și mai ales
de ce
vezi un film despre cheile nerei
și ți se face dor de acasă
a murit un om
banal desigur
se moare în stânga și în dreapta
cu voluptate ciudată
calm down
moartea te poate scoate din
anonimat
așa cum viața nu o să reușească nicicând
prezentatoarea de la CNN este frustrată din nou
trump-this/trump that
îți dorești rochia ei
dar de curând ai început să porți sandale
flat
& fără 5 inch rochia e 0
timpul ne trece pe toți
când ai impresia că se întâmplă foarte multe
de fapt nu se întâmplă nimic
5.)
#you are not alone
o femeie ca tine există în
fiecare femeie
un bărbat ca el în
fiecare bărbat
o palmă întotdeauna se va închide într-un pumn
un ochi vânăt și o pată albastră pe șold
rar se întâmplă pentru că ai alunecat pe scări
dar nu toate capetele își merită soarta de a sta
acolo unde stau picioarele
nu îl ucizi dacă îl uiți
nici nu îl păstrezi viu daca îți amintești în
fiecare zi de el
și
mai ales
nu
poți
urî
toți
bărbații
din
cauza
acelui
bărbat
6.)
ironic
inevitabilitatea morții
te transformă în omul care ai fost desenat să fii
scoți proiectul inițial de la naftalina celor 50 de ani
începi să conturezi un
cum va fi versus cum a fost
și toată filozofia perversă a banului a plăcerii și a vanității dispare
ești gol și singur
ca un nou-născut
răsfoiești biblia
recitești cioran
asculți U2 & nirvana
și începi să înjuri
trecutul nu e niciodată doar trecut
e un disc zgâriat pe care îl tot repeți în speranța
că poți schimba finalul
7.)
cotidian
ziua începe firesc
sărut cafea ruj
explozie în paris/bombă în londra
atac în manhattan/sinucidere la golden gate bridge
doi morți și trei răniți în miami
all hell broke loose
(creierul tău bilingv începe să le amestece)
senzația că nimic nu te mai surprinde îți dă o stare acută de vomă
citești că un fost securist a fost îngropat cu porumbei albi
până la urmă pacea
este rezultatul unui război
îți spui
sentimentul că poți trece și peste asta este cathartic
vremea se va răci ușor anunță julia
nu se simte încă
briza are respirația unei femei
care face dragoste
bursa a mai scăzut puțin
no problem
bogații vor rămâne bogați
săracii însă au ocazia să mai
sărăcească puțin
în vreme ce înjură prețurile
nu urî jucătorii urăște jocul mi se șoptește în cască
între două lumi cotidianul
se întinde molcom
obișnuit cu veștile proaste
dar întotdeauna naiv
în așteptarea celor bune și încăpățânate
8.)
slow motion
dacă scapi un ac
zgomotul ar spulbera ferestrele
liniștea îți urlă în creier
și tot ce știai despre frică
intră într-o cu totul altă dimensiune
nu știi dacă ai din nou 12 ani și flashul unui
chip îngrozit de copil aflat
în spatele parbrizului unui IMS alb îți arde retina
sau 33 și acul lung îți intră scrâșnit în coloană
toți ochii sunt pe tine dar
nimeni nu te vede
inima face salturi mortale
niciodată nu ai avut o pungă de hârtie în care
să respiri în momentul sugrumării
te-ai ghemuit cu genunchii la gură
într-un cub 1/1 – 30cm grosime/sticlă semi-mată
și încerci să prinzi o gură de aer
respiră /respiră/îți spui/stai calm
însă aerul din plămâni explodează
nu interesează pe nimeni că lumea ta a căzut de la etajul 100
în slow motion
oamenii zâmbesc se îmbrățișează
& ciocnesc pahare
totul se desfășoară conform programului
ca și cum nimic nu s-a întâmplat
