Fărădelegea lui Călin – Once, twice…
Lume, lume….
Oricine, oricâți, dar întregi la minte și copți la trup. Așa începe o licitație „legală”, cu aceste două reguli: cei ce-și doresc obiectele debitorului sau terțului să fie cu capacitate deplină de exercițiu și să aibă bani. Debitorul nu poate licita și nici nu poate delega o persoană să participe. De parcă se poate dovedi fără o amănunțită cercetare. După modul identic de formulare al Al. 3, ai fi zis că nici creditorul sau intervenientul ori mai mulți dintre ei nu pot fi de față și licita. Însă este cu schepsis textul, doar vrea să sublinieze că mai puțin de 75% din prețul stabilit a fi obținut nu poate propune ca preț final. La fel, nu văd cum o astfel de absurditate se poate întâmpla. Care creditor ar dori să obțină mai puțin decât are de primit la final? Mai mult de atât, de ce și-ar plăti singur datoria? Știți din reclamele curente răspunsul: „Creier!”. Art. 767.
Se cam știu regulile primordiale. Desigur, ai bani, participi. Și ca să se asigure executorul judecătoresc că nu vii doar așa, ca să-ți răcești gura cu o strigătură, depui 10 procente din prețul de începere. La o unitate prevăzută de lege. La dispoziția executorului. Și dacă nu ai unde să depui procentele…, mergi la executor, îi dai lui, îți dă chitanță și poți participa. Depunerea înainte de licitație. Art. 768.
Ziua cea mai grea…. Motivez afirmația prin cele câteva articole care tot încearcă să obțină un preț și nu prea reușesc. Pornind de la Al. 5, avem un prim preț obținut de la „… un singur concurent…”: prețul de pornire. Am a combate aici un cuvânt. Concurența există doar cu cel puțin doi. În acest caz îl putem denumi doar participant unic. A doua licitație, în aceeași zi, apare după ce, pentru bunul care „… este grevat de un drept real de folosință…”, nu s-a obținut prețul scontat pentru acoperirea creditului ipotecar (cu un minus de la dreptul real). A treia licitație. Ziua aceeași. Prețul însă scade vertiginos la 75 de procente. Eșecul acestei terțe licitații schimbă în sfârșit ziua, nu mai târziu de a 20-a ulterioară, la jumătate de preț. Neizbândirea țelului propus, vinde bunul la prețul cel mai mare oferit, oricare mai mic de jumătate din valoarea propusă inițial. Bunurile supuse pieirii, degradării… nu se supun niciunui cuantum procentual. Se vând la orice preț. Licitații cu desemnarea câștigătorului ca la televizor: după a treia strigare a ultimei oferte. Oferte egale – câștigă cel cu drept de preempțiune (căruia i s-a promis întâietatea anterior licitației). Mai multe bunuri, ori toate separat, ori mai multe împreună licitate. Întâietatea licitării, în funcție de starea bunurilor. Bani obținuți de la debitor – bunuri scoase la licitație până la acoperirea întregii sume datorate. Bineînțeles, executorul ține o listă cu bunurile licitate și prețul obținut pentru fiecare. Art. 769.
Se putea cumula Art. 770 cu anteriorul. C-un „dacă nu participă la licitație cel cu drept de preemțiune, pierde dreptul după ce se adjudecă bunul” se rezolva imediat.
Adjudecatar. Nu-i trebuia și lui un nume… impropriu? În sfârșit, un punct și virgulă. Utile? Ba. Poți începe o nouă frază după un singur simplu punct. De îndată banii licitați, toți, numerar, ordin de plată, orice, oricum. După de îndată, după punct și virgulă, o cerere. De întârziere, cu acceptare de la creditor. Maxim cinci zile termen de grație. Încă rămân siderat la ideea că însuși creditorul dă banii pe un obiect a cărui valoare o plătește. Nu este nicio îndoială că rămâne și cu banii, și cu obiectul, dar nu are niciun câștig. Tot la Al. 2 se ivește posibilitatea ca obiectul să facă mai mult decât avea el de primit. Caz ce impune plata diferenței. Nu reiese clar dacă creditorul depune și prețul creanței, și diferența. Fără dubiu este că diferența nedepusă duce la reluarea licitației. Al. 3 aduce o nouă problemă ciudată în discuție. Publicitate etc. Este scos țap ispășitor „… primul adjudecatar…”, care „… va fi răspunzător atât de scăderea prețului obținut la a doua vânzare…”. Da, din vina lui s-a reluat licitația, dar el este creditorul, lui îi revin banii, își putea lua angajamentul că într-o perioadă de… va plăti diferența. Să îi oprești lui noile cheltuieli de re-publicitate, cheltuieli de organizare, e prea mult. Și din ce? Din cei 10% depuși pentru participarea la licitație. Așa fiind, nu știu la ce a ținut morțiș creditorul să supraliciteze peste suma ce i se cuvine de drept. Procese-verbale – listele-s inutile – cu sumele încasate, întocmite de executor. Art. 771.
