Propoziții pretențioase – Audient
Au și n-au, dar au. Toate titlurile, căutate mai cu minte, se potrivesc totuși scurtelor intruziuni prin viața clienților noștri. Păi ce, „auirăți” anterior nu se încadra la chemările mele de pe casa Împușcatu-lui către Nae, Cristi și tata după materiale, după ei în sine, auto depuși pe la umbră și la vorbă cu-al Dinu-lui frate?
Lângă cojocar. O femeie, prezumtivă clientă, ca mai toți cei suciți – nu-s de vreo două săptămâni „încurcat” cu unul cu ditai pretențiile?; i-o fi casa proprietate, dar din ăla bici uneori nu se poate face nimic; m-oi abate în viitorul apropiat asupra lui, ei și ei (explic la moment), că prea n-am mai întâlnit unul asemenea -, cu dorință îndoită de facere. Când o scalzi ba-ntr-o apă de lucru, ba în una de renunțare…. Nu vă neliniștiți, n-am pus temelie niciunei dorințe, deși chemări, de vreo cinci ani încoace, au tot fost. Pot detalia însă la ce ne dorea dânsa înhămați. O căsuță. Îngrămădită în spațiul îngust dintre vecini, cojocarul și Iaru. Aproximez la șapte metri. Trei părți de gard de doi metri și poarta de maxim unu. Cu un spațiu de scăpare de mai puțin de un metru – gangul separat cu un gard de o șchioapă între ea și cojocar. Chestiune fără mare importanță. Ar fi căpătat-o numai dacă ne-am fi făcut de lucru și n-am fi avut încotro. Măcar că ne-am fi sprijinit de zidul „blănarului” sau am fi găsit cale de acces pe gang. Am purces, am intrat și am ascultat. Acel cineva ce construise casa, s-a gândit la o mică mansardă și un balconaș și a oferit proprietăresei și o terasă deschisă. Bune, în regulă toate. Doleanța. Să acoperim terasa, prelungind cele două căderi – uneori le mai spunem și astfel pantelor acoperișurilor – cu patru metri. Destul de simplu. Scheletul, deși supus atipiei, se putea confecționa simplu. Câte un profil rectangular, suficient de rezistent la greutate – chiar și cu latura de șase centimetri, gros în carne de doi sau trei milimetri – unul fixat în două puncte de clădirea lui Iaru – perforare de zid cu burghiul cu cap vidia, introducere directă de fier striat de opt sau zece, între zece și doisprezece centimetri și sudură directă pe profil; sau doar o perforare de până la zece centimetri, introducere de dibluri după o trasare prealabilă a găurilor unui colțar prindere în, zid, sudare de profil sau prindere de el cu autofiletante – celălalt sudat de una dintre țevile de gard și încă unul undeva la mijloc. Cu cele trei se putea face cadrul pe care urma să se sprijine bazele celor două prelungiri și crestei. Restul lucrării intra în norma obișnuită a unui acoperiș. Evident, după ce ne asiguram că liniile poalelor sunt continue și pe aceeași dreaptă cu ce era deja clădire. Grinzi de opt sau zece, scânduri. Cârlige, jgheaburi, tablă cutată, creste, burlane. Mi-am notat. Chiar momit să dau un răspuns pe loc, l-am amânat pentru un calcul apropiat de valorile exacte ale materialelor și muncii. Dar și pentru a testa nivelul hotărârii proprietăresei de a realiza importanta schimbare a spațiului locativ recreativ. Nefiind singura care plutește între da și nu. La ea a fost nu. Dând vina nu pe suma de manoperă mare – însă au fost și pe acolo niște mici semne că „exorbitantul” 4.000 de lei ar fi cumva exagerat -, ci pe faptul că aveam să-i „ucidem” „pădurea tropicală”. Sigur, neavând altă soluție, stricam vreo doi metri de vegetație escaladantă cu toată tevatura de manipulări de materiale, de suduri de poziționări de scări, și chiar flora și fauna terasei descoperite, dacă nu și le-ar fi adăpostit din calea noastră. Atitudinea, asta m-a deranjat cel mai tare, de parcă nu fusesem chemat, de parcă aveam vreo obligație să-mi obosesc ochii și creierul calculând lungimi, lățimi, înălțimi, vrafuri de materiale și alte dichisuri necesare unei lucrări complicate. Unele persoane par câteodată autiste, atinse de bleandă, de idioțenie. Explici ce, cum și ele tot cred că unele pagube pot fi evitate, că unele situații de fapt nu sunt așa cum le prezinți, că vrei dinadins să distrugi. Dar să vă spun ce am pățit ieri și azi.
