Ora de muzică 2 – De la Robert citire
Lungul drum către….
Muzica în sine. Mă tot uit la elevii mei și nu-mi mai pot da seama câtă glagorie aveam la vârsta lor, acel dram de conștiință trează. Ce încerc azi să le explic și cât înțeleg din câte le tot spun.
Karl Wright era în lista mea cu muzicieni afiliați la cuplul 44/876 la nr. 34. Între el și următorul cu ștaif, dar și cu biografie vizibilă, scrisă, exceptând trei nume de compozitori intrați în istorie cu lucrări celebre, s-a așezat doar Ryan Lane, dar numai cu participații audio-video. Așadar, am sărit de nevoie tocmai la poziția 42. La chitaristul Robert „Dubwise” Browne. „Braun” la chip precum numele. Un nume renumit însă, depășind astfel coloritul corporal, care nu mai constituie de multă vreme o problemă principială. Din biografia lui transpare o frăție jamaicană greu de egalat în multe părți de lume. Poate doar americanii, pe multe și diverse arealuri, să mai bată „kingstonienii” la așa legături strânse, dar sigur nu și când vine vorba despre fraternitate fără arginți. Așa cum dezvăluie propria oficină, grija pentru a ieși la lumină – de aceea a fost atât de ușor de găsit față de alții – se datorează unei îndelungate munci cu muzicieni de top, douăzeci de ani de proiecte notabile. Citii și mă dumirii. Robert și-a dedicat o primă parte din carieră ajutând pe alții, atât ca muzician de studio, ca partener în turnee, dar și ca producător. El însuși declarând că a eșuat astfel o bună perioadă ca să pună în practică propriile proiecte muzicale, deși satisfacții a avut nenumărate, chiar evoluând pentru și cu alți muzicieni. Chitarele sale se tot aud de prin 1995, pe când urzea la riffurile albumului „Free Like We Want 2 Be”, proiect al lui Ziggy Marley și The Melody Maker’s. Nu degeaba a luat Grammy și platina în 1998 cu Lauryn Hill pentru „Miseducation”. Pe câte albume ale lui Shaggy figurează, mai să le piardă numărul. A participat la succesul albumului „AgirLnaMeKING” – grafia este precisă – a Dianei King (evident). Aminteam frăția. Din ea nu lipsește cuplul muzical Sly & Robbie și Maxi Priest. Mulți alții. Prima sa ieșire din carapace are loc în 2004, albumul de debut „Birth”, realizat la casa sa de producție, Dubz House, cu participarea saxofonistului Dean Frasier și a veteranului chitarist Ernest Ranglin. Revine cu materiale muzicale personale in 2010, „Electrifying Grooves of Diversion”, și în 2015 cu „Groovy Love Thing”, de unde extrasul „Groovy Little Thing” are priză la public și are un număr impresionant de difuzări la XM Radio. În ultima perioadă are două notabile producții, single-urile You Make Me Stronger și un cover după „Tears In Heaven”. Cântă pe întreg mapamondul, atât în Jamaica cât și în Tokio, și jazz, și raggae, și rock, cum i-au și fost influențele muzicale. Îl are partener pe Monty Alexander, pianist, și pe fii lui Bob, desigur, Marley, Damian Jnr Gong Marley și Julian Marley. La audiție…. Aproape să jur că eram în anii 97-98 când concertam cu Solaris. Nu cu același sound, căci au trecut ani mulți și tehnologia instrumentelor și sistemelor de audiție au evoluat enorm, cât sunetul să fie clar, destupat, spațial, curat. Sonoritățile de jazz-rock însă sunt aceleași. Când ai exemplele multor trupe anterioare de gen, interpretarea este foarte apropiată. Ascultându-l pe Browne (fonetic brauni), îl vedeam pe Sticlă interpretând pasajele în octave de la o piesă instrumentală cu un titlu ce nu mi-l mai amintesc (rememorez cu ușurință notele, armoniile, numai numele nu). Cel mai nou album al său, 2024, Mom. Cu recomandare de a-l asculta.
