Fărădelegea lui Călin – I take your car
De mai bine de jumătate de an se întâmplă să…. Fatalitate. Să nu mai reușesc a ține ritmul cu săptămâna la scris.
Continuăm a sechestra…. Cum probabil va ajunge să încerce statul, fiindcă de o bună vreme nu mai are ce înstrăina celor ce nu sunt români, să ia și de la particulari. Am reținut interesul ordonanței… de a simplifica intrarea în posesie a oricăror imobile (terenuri și/sau clădiri), ba încă – deși meritat cu atâția puștani ce-și schimbă bolizii de la o zi la alta plictisiți – trecând la regimul automobilelor și la înăsprirea transferului sau vânzării….
Desigur, nu despre casetele audio sau cele muzicale, necum cele de acasă cu gablonzuri și imitații, ci despre casetele instituțiilor de credit, unde, chiar dator fiind, un soi de pârlit ce nu a reușit să-și astupe unele găuri financiare sau să-și pornească o afacere ori s-o impulsioneze spre a da mai mult profit, face vorbire Art. 737. Așa că, o/le are, va/vor fi „rechiziționate”.
Art. 738…. Îmi pot închipui. Cum pune „… semn distinctiv…” pe bunul sechestrat executorul. Cum…. Doar nu el face chestiunea asta și celelalte. Vreun amploiat fotografiază ori filmează bunurile. Și în aceste situații îmi pot închipui: „Vasile! Da, să trăiți! Ai luat aparatul? L-am, domn șef, dar e stricat de la ultimul sechestru. Nu știți cum mi-a sărit din mână când tipul ăla negricios, musculos, bărbos și nervos peste măsură a început să urle și să se năpustească spre mine, să las aparatul, că-n casă la el „obectele” nu sunt de pozat? Scoate telefonul! Hai! Da’…”. Ia auzi la ei. Debitorul corect, fiindu-i frică de el însuși în primul rând, le cere celor veniți să pună semne să ia obiectele, să le depoziteze într-o cameră separată și s-o sigileze. Iaca, nu se poate, nu vrea articolul. Adică, poate o vrea, dar nu îngăduie semnul sigiliului, nu este unul aplicabil, de luat în considerare de către executor.
Identificate-s „… animalele sau obiectele sechestrate…”. Certificată identificarea prin niște înscrisuri. Ei, și înscrisurile sunt sechestrate. Să nu refuzi. Să nu ai. Înscrisurile. Să le înfățișezi executorului. Două porunci ce nu împiedică însemnarea bunurilor. Dacă ai pe ce pune semn. Variantă la îndemâna creditorului: să ceară ridicarea bunurilor și predarea unui „… administrator-sechestru…”. Pe cheltuiala lui, dar imputabilă debitorului. Căci el este singurul perdant în definitiv. Art. 739.
Ce vorbeam eu de mașinuțe…. Art. 740 la ele se referă, la „poprirea” lor. Mențiuni de sechestru pe certificatul de înmatriculare și pe cartea de identitate a „otomobilului”. Sigiliu pe el sau predarea spre depozitare unei persoane alese de creditor. Proces-verbal încheiat, predat organelor rutiere și celor fiscale. Și dacă nu se poate sigila mașina, cu hârtia la mână, polițaii pot opri mașina în trafic, oriunde s-ar afla. Când te opresc caraliii…. E groasă. I se oprește certificatul, cartea. Nu văd însă unde rămâne automobilul. Fără cele două foi, nu mai poți circula. Însă, e scris negru pe alb că debitorul, oprit și semnalat despre sechestru, este înștiințat să se prezinte la executor. Cu sau fără autovehicul? Că face în proces… rutieristul specificații despre cum arată sechestratul, că i se dă o copie debitorului și executorului, totuși, nu se răspunde la întrebare. Rămâne mașina la polițiști, este lăsat pieton debitorul? Nu se poate răspunde fără dubii. Putere mare la executor. Are posibilitatea de a apela la serviciul de eliberare de permise de conducere și înmatriculare de vehicule. Să fie numai el proprietarul înregistrat. Hai că s-a lămurit. Vehiculul rămâne la debitor și poate fi condus „… până la valorificare…”, dar, să trimită executorului „… o poliță de asigurare negociabilă…”, la cel puțin egalul valorii reale a autovehiculului.
