Fărădelegea lui Călin – Take this cash
Să stai până….
De ce? O întrebare ce nu lasă loc de dubii. De ce ai sta ca debitor până să ți se scoată lucrurile la mezat și-atunci, în ceasul al 12-lea, să scoți banii, contravaloarea datoriei și celelalte cheltuieli cuvenite demersurilor executării? Celeritatea. Căci de vede omul banii, îi și sticlesc ochii. Iar ce fusese până atunci tergiversare, întârziere, tertip de împiedicare a executării, și de o parte, și de celelalte – creditor, judecători (am zis bine, dădusem să-i șterg), alți creditori, executori… -, se transformă rapid în urgență. Al. 3…. Totuși. Vorbitu-s-a la Al. 1 de depunere. De unde cerere și la ce se referă? Fiindcă odată cu Art. 721 începe și capitolul al șaptelea. La Al. 2 cerere a debitorului or terțului garant, la Al. 3 cică admisă și neopunându-se cei doi…. La ce să se mai opună ei? Păi însăși instanța nu s-a opus, de ce s-ar suci petenții? Al. 4 aduce două noi probleme. Se opune debitorul, vine și cu o dovadă de contestare în termen, fiind împotriva „… eliberării sumei…” către beneficiar, creditorul. Deci ba vrei, ba nu vrei. Altfel, când ți s-a năzărit să mai faci o șicană, mai amâni punerea în posesie de afurisit. Eu pentru așa ceva aș da un pic de pușcărie.
Art. 722 este în sine un afront la inteligența oricărui ins cu glagorie. Să mai spui dintru debut că banii depuși la dispoziția instanței, a executorului, pentru a fi livrați către creditor vor fi exclusiv pentru el, chiar dacă abia ce se consemnase această indubitabilă realitate, e idioțenie curată. Partea a doua poate merita o astfel de separare în alt articol. Însă care ar fi rostul? Nu era și la o minte de galinacee masculină că mai mulți debitori înseamnă suma tot numai lor destinată? Ce mi-e unul, ce mi-s o mie?
Titlul capitolului VIII pare un titlu de film sergiunicolaescian: întoarcerea…. Nici precedentul nu era vreo vorbă „din popor”: … afectațiune specială”. Prin urmare, oricând, oricum, din varii motive, vreun interesat poate suci executarea, adicălea să ceară, de fapt, întoarcerea la executare. Așa devine răzgândirea Art. 721 viabilă. Să se întoarcă, domnule, la situația anterioară. Alți bani, altă distracție. În seama creditorului, marele plătitor de cheltuieli de executare. Iar nu pricep. S-a executat. Bun. A ajuns obiectul la creditor (el ar fi cel îndreptățit din Al. 2). Și cică i se va restitui tot „… celui îndreptățit…”. N-o fi creditorul cel „meritoriu”? Ehei! Al. 3 face restituirea, dacă totuși era bun mobil obiectul scos la vânzare de către executor, se întorc doar banii obținuți din vânzare (și o rată de inflație adăugată sumei). Art. 723.
Același lucru și pentru imobile, doar că judecătorul va cere executarea de operațiuni în cartea funciară, fără să afecteze „… terții de bună-credință…”. Se poate ajunge până acolo încât să se rejudece pe fond speța. Instanței acestea cuvenindu-i-se să restabilească ce era înainte de executare. Iar de nu se procedează ca atare, cerere la instanța de executare. Urgența și precăderea aferente cererii de restabilire. Doar apel pentru hotărârea judecătorească. Art. 724.
Orice fel de modalitate de a desființa un titlu executoriu ori oricare ar fi organele ce au desființat-o, tot o cerere rezolvă revenirea la „obârșii”. Art. 725.
Art. 726. Numai ca să se permită restabilirea, dar „… dată cu executare provizorie…”, stării anterioare.
