Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – P(r)un… (ș)i c(e) (a)rde!

14 februarie 2026
Uneori mai sunt de acord cu nea Cristoiu, alteori, de prea dese ori în ultimii ani, nu. Asta ne-ar mai trebui, încă o dovadă de slugărnicie politică. Cică să mergem primii să semnăm în Consiliul pentru pace. Așa am făcut cu nemții, deși nimeni nu ne împingea de la spate, așa am dat mâna imediat cu rușii. Și nu prima dată. Un domn rege, prin anii 10 ai veacului 20, făcuse același troc cu alți „ruși”, cu turcii.
Da. Este cel mai bun mod de a da dovezi de empatie cu poporul. Să-l amendezi pentru huiduielile la adresa Nicușorului se ziua micii uniri.
Chiar și defuncții se puseră să-i trimită de dincolo de neființă un blam președintelui. Decedatul Pnțcd îi cere demisia.
Expresia „nu ne face cinste”, rostită de un alt domn peste voința buzoiană, sună așa cum se și întâmplă în ultima vreme. Deși dorise Toma… credincios-necredinciosul doctrinarelor politici de partid să argumenteze aprioric de ce s-a amendat gloata. Și nici în celălalt sens nu se ascund minciuni. Așa, ciuntit citatul, să fie luat și că, cu tot olimpismul său, președintele a reușit să ne și să se facă de râs cu nenumăratele-i deficiențe.
O atare noutate…. Că vrea s-o cam termine cu Europa și se dă cu Statele. Zelenski. Păi, bine, măi…, nu ți-ar fi rușine? Ți-a dat tot albul occidental din mână și din gură ca să te joci paca-paca și faci pe supăratul, pe încrezutul, pe nerecunoscătorul.
Asta fiindcă nu cunoaște multă lume cum a funcționat sistemul penitenciar după 90. Eu am aplicat cruci multiple când am auzit prima dată că un deținut beneficiază de permisie de câteva zile, de zici că face stagiu militar, nu pușcărie. A doua oară și mai multe. În aproape același loc, la distanță de mai puțin de pedeapsa inițială a lui Azbi, am aflat cu stupoare că un proaspăt „absolvent” de penitență instituționalizată are liber, abia ieșit de după gratii, să treacă peste hotare. Și mai devreme dacă ieși și tot nu este normal să nu poți supraveghea persoana eliberată, chiar și pentru vreun exemplar comportament – dar nu se face „criminalul” băiat bun niciodată -, cu precădere fiindcă timpul rămas între ziua E și ziua L stabilită în instanță ești pasibil de recidivă și înapoiere la țuhaus, dacă voia judecătorilor poate acționa oricând vrea.
Se mai îmbată unii cu… sucuri. Dulceața lor poate încropi un protest și un îndemn la demnitate și scuze din partea Nicușorului pentru enormitățile și minciunile electorale. Nouă puncte de ură.
Susținere materială de la popor…. „În caz de război”, tot război înseamnă. Și românul, imparțial, chiar așa, cu un anunț de „poate”, „dacă”, nu se poate gândi la altceva. Cu toate promisiunile de bine anterioare.
Maia, dragă. România, ce țară a devenit mai săracă după ralierea la Uniune? Chiar vrei să afli sau te prefaci a nu înțelege? România nu-ți spune nimic, crizele mii, oamenii concediați nu te-au convins că eram nu doar săraci, ci vai de stelele noastre (stelele de pe epoleți nu)?
Chestiunea unirii…. Parcă prea de la 1918 încoace ne amăgim a face pasul „reînfrățirii” și ne-am mai găsit unul care să declare cu toate dubiile posibile că s-ar putea…. Europa.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share