CulturăLiteradura

Literadura nr. 38 (13)

Pământului și spre oglinda
Cerului Cerurilor…
Sfârșit de toamnă cu S.F. și Fantasy

Ediția a IV-a a Concursului Național de Literatură S.F. și Fantasy s-a încheiat, prin premierea celor desemnați câștigători anul acesta, pe 28 Noiembrie la Buzău, la restaurantul Garden.
Juriul a avut aceeași componență ca în edițiile anterioare: Alexandru Mironov – președinte, Ana Maria Negrilă și Gabriel Gheracostea.
Anul acesta nu s-au mai acordat mențiuni, doar cele trei premii de la fiecare secțiune.
Premiile acestei ediții au fost câștigate de:
Secțiunea Fantasy:
1. A patra greșeală – Bogdan Mihai Bati
2. Scarabaeus sacer – Trif Mânzat Cracogna Ioana
3. Satul de lângă Lacul Negru – Vlădușel Ileana
Secțiunea S.F.:
1. Idolul – Angela Dina-Moțățăianu
2. Mitul peșterilor – Ghenghea Alexandra
3. Reboot – Bogdan Mihai Bati
Scriitoarea Ana Maria Negrilă a făcut o interesantă, captivantă și frumoasă istorie a literaturii S.F. și Fantasy încă din Antichitate până în zilele actuale.
Președintele juriului, domnul Alexandru Mironov a punctat câteva probleme actuale, cât este și cât va mai fi S.F. în viitorul omenirii în multe domenii în care tehnologia își spune cuvântul. A înaintat ideea înființării unui cerc de viziune la Buzău, cu scop constructiv, emulativ pentru cei preocupați de viitorul omenirii, a implementării descoperirilor științifice și a popularizării acestora.
Au participat membrii ai Asociației „Renașterea Buzoiană”, scriitori, publiciști: Viorel Frîncu, Mihai Macovei, Dumitru Pană, Mihaela Roxana Boboc Laurențiu Belizan, Francisco Stoica, Adriana Anghelescu, Angela Petre, Maria Mânzală, doctor în științe militare, general de brigadă în retragere Mircea Tănase, Dumitru Suditu, Stan Brebenel, doamna Natalia Petrescu. Dintre cei premiați au fost prezenți: Bogdan Mihai Bati, Trif Mânzat Cracogna Ioana și Ghenghea Alexandra.
Președintele asociației, domnișoara Gabriela Serena Petrescu a înmânat premiile. Acest eveniment este în memoria omului de cultură, Ovidiu Cameliu Petrescu, a cărui zi de naștere era pe 28 noiembrie. Frumoasă comemorare prin literatură a celui care a sponsorizat cărțile multor scriitori buzoieni, cel care a susținut apariția neîncetată a almanahului „Renașterea Buzoiană”.

Cabel Ștefan Teodor – Vicepreședinte, Asociația „Renașterea Buzoiană”


Premiile revistei Literadura

Premiul „Marin Ifrim” pentru debut în volum – Aura Golomoz
pentru volumul Umbre Fertile De Taur, editura Boema@,2025

Premiul „Ion Caraion” – Luminița Giurgiu
pentru volumul Această Tandrețe, Editura pentru Artă și Literatură, 2024

Premiul „Ion Caraion” – Angela Baciu
pentru volumul I-am scris lui Brauner un poem, editura Cartea Românească, 2025

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share