Fărădelegea lui Călin – Public… support
Nu-mi plac deloc câțiva termeni, folosiți pe bază de țap ispășitor și explicativ ca interfață pentru situațiile juridice.
De-alde împărțeală. „Concursul” se numără evident printre ele. Și nu înțeleg ce era atât de greu de înlocuit cu frățâne-su concurență, mai aproape de sensul conexării, punerii la un loc a mai multor execuții. Art. 655 se află și el printre textele scoase în evidență inutil. O simplă adăugare la precedentul articol n-ar mai fi adăugat cuvinte a doua oară și ar fi subțiat nițel corpusul Codului de Procedură Civilă cu cel puțin trei sau patru rânduri. Aici, cazuistica avea la dispoziție aceleași bunuri, desigur același executat, și normal mai multe executări de la executor și alți creditori fără interpusa justiție. Însă, având-o mai presus de toate și toți, executorul va prelua și pe ale celor puși să-și recupereze „de capul lor” bunurile cuvenite ori cuantumul acestora pentru plata datoriilor debitorului către creditori.
Și pierderea de timp nu ar fi una nejustificabilă, dar și mie îmi consumă minute de citit, de raționat și de transpus în scris și-ngroașă cu argumente aceste mici încercări de transmitere pe limba natului tot a legilor.
Chestiuni pur operaționale cele bifate de Art. 656. Eram deja încunoștințați că executorul „… va întocmi încheieri, procese-verbale și alte acte de procedură…”, legate strict de meseria practicată pe o speță și că erorile materiale sunt de îndreptat din oficiu sau la cerere.
Și din normele generale trecem la particularizarea conținutului, ce trebuie să nu lipsească din jalonarea textului, în toate situațiile posibile, precum amânarea, suspendarea, încetarea execuției silite, punerea în posesie a sumelor prin distribuire și destule altele. Cine și unde sălășluiește organul cu executarea, data și locul de întocmire a țidulei, cu număr de dosar, în baza cărui act se face executarea, nume, domicilii de creditori și debitori. Dădeam să nu pricep ce este înainte, dar, m-am prins. Procedura din încheiere se referă la cum se va face executarea, iar chestiunea adoptării încheierii la amânare, suspendare, încetare, nescrise, însă, cu puțină răbdare, de presupus. Motivele, dispoziția executorului, dar și căile de atac – văd și termenul, deși el este deja stabilit de lege pentru fiecare cale în parte și nu neapărat de așternut pe hârtie -, precum și semnătura și ștampila „tartorului” judecătoresc. Toate anulabile dacă există îndoieli asupra lor. În totalitatea lor, încheierea se dă fără citare de părți, dar comunicată lor și poate fi atacată cu contestație la executare. Art. 657.
Deși ar fi trebuit să știu ce este Ministerul Public, spre ignoranța mea, habar nu aveam. Nici n-ar trebui, chiar dacă din punct de vedere cetățenesc n-ar fi stricat informația. Sau poate ar fi dăunat. Cum acum, superficial, am parcurs organigrama și m-am înfuriat. Nu tare, nu cât să mă țină o mie de ani, dar nici să nu-mi fac probleme pentru ceea ce ar fi trebuit să funcționeze și nu merge. Vorbim de instituția procurorului general, cu toate ramurile sale, și penale, și civile, și militare. Și de combatere a tuturor relelor unei societăți în sine organizate, în fapt pline de vicii ireparabile. Cheia Art. 658 este exact ministerul, un garant, prin sprijin, că hotărârile judecătorești și alte asemenea sunt duse la îndeplinire, ba chiar el însuși să le ceară. Nu scrie că și participă.
Cum la Art. 659, prin cerere se formulează obligații pentru poliție” jandarmerie, agenți de forță publică. Aici avem promptitudine și îndeplinire efectivă a executării silite. Și dacă executorul o face pentru parale, „forțele” publice nu percep bani și nici cer contraprestații. Rolul era clar. Să nu se tergiverseze sau să se împiedice executarea. De altfel, obligația este literă de lege și niciun refuz nu încape. Nu prea pricep de ce să răspundă executorul pentru nesocotirea cererii. Însă discutăm doar de agenții forței publice, ei ar fi – sper că nu mă înșel – „beneficiarii” amenzilor aferente și a sancțiunilor.
