Fărădelegea lui Călin – From 42 to… present
Mergem înainte, în fapt pașii ni-s înapoi.
Judecător recuzabil, executor aidoma. Înainte vreme trebușoarele aveau funcțiuni precise, indicau precis zona din lege, Cod al nostru procedural pe spețe civile, de unde să se inspire cel ce ar putea trage foloase și ponoase deopotrivă, până la ultima literă din alfabet, prin comparație și similitudine, doar schimbând „eroul” tramei. Astfel încât să nu existe dubii. O!, dacă se indica titlul, capitolul, mă declaram mulțumit și îmi vedeam liniștit de enumerare, de aducere ordinară a concluziilor juridice pertinente la cunoștința cititorului, fără acest bref dojenitor la adresa legiuitorului. Recuzarea – de ce nu? – executorului se poate întinde, prin metoda propusă, de la indicele de plecare, Art. 42, până la acest Art. 653 prin „… și următoarele.” la Al. 1. Logica nu împiedică cu nimic parcurgerea a 611 articole între ele. Și-ar fi normală o astfel de obligație? Vedeți clar că nu. Bun rău până aici. Al. 2 vine și el cu o boacănă. Dacă executorul judecătoresc ar fi el, ca persoană, o instituție în sine, recuzarea ar trebui, după toate formalitățile impuse de cerere, să determine schimbarea persoanei și astfel execuția, cu o mică întrerupere să curgă firesc și legal. Al. 2 nu procedează ca atare, deși problema cererii de recuzare tocmai asta este, persoana dezavuată n-ar mai avea voie să continue, prin urmare suspendarea s-ar produce și numai prin simpla neacceptare a celui executat sau chiar a beneficiarului, și lasă executarea să își urmeze cursul. De-ar fi fost doar această mică disfuncție. Ni se înfige imediat, după propoziția dubitativă, „Cu toate acestea…”, care face exact invers, dar cum ar fi corect, suspendă până la soluționarea cererii. Adunate cu „…Art. 42 și următoarele.”, parcă ne mai revenim în matca normalității. Nu ne lasă totuși chestiunea excedentară propusă în același alineat. Vrei suspendare? Depune „… o cauțiune în cuantum de 1.000 lei…” sau zece procente din valoarea creanței, când este mai mică de miarul propus. Restul alineatelor sunt tevatura și altor proceduri, în care se hotărăște ce operațiuni anterioare ale executorului sunt păstrate. Desigur, la cerere, poate fi cerut alt executor. Altfel, de ce s-ar mai cere recuzarea?
Eram încredințat că terminasem articolul curent. M-am înșelat. Ce face omul de din zori și uită până seara, la orele înaintate 23. Continuăm. Conexiuni și competențe. Mai credeam că sistemul judiciar are toate utilitățile necesare. Pare că nu. Trebuie să intervină cineva să propună comasarea tuturor executărilor. Oricum, chestiunea se putea regla repede. Deja persoana executată, doar bifată în sistem, la o nouă intrare pe tastatură ar fi găsit itemul și ar fi „alarmat” utilizatorul programului. Nu s-ar mai fi trecut prin noi formalități, prin numirea executorilor diferiți pentru fiecare speță și nu s-ar fi renunțat până la ultimul „agreat”. Primul, totuși. Primul care a fost numit să îndeplinească „ingrata” profesiune. Desigur, pentru o singură persoană. Sau primul care, grăbit sau nu, zelos poate, a și început executarea. Și el are întâietate. Chiar dacă și celelalte sunt deja în curs. Ok. Instanța stabilește cele din urmă, plus cheltuielile de până la conexare. Și va trimite alesului dosarele. Desistare…. Să vedem ce înseamnă în limba juridică…. Sunt luminat. De-alde renunțări, un ins ce nu-și va mai valorifica un drept din proprie voință. Și termenul, și speța sunt noi. Mare lucru nu dezvăluie, ci doar nu obstrucționează executarea de la cel mai înaintat. Inclusiv aici, înțelegerea mea cade. Și cele rămase de căruță? Se fac pe rând executările, se termină una și se continuă celelalte? Executorul și ce va face dacă lui îi revin mai multe executări la aceeași persoană. Va da el însuși o rezoluție pentru conexarea execuțiilor. Art. 654.
