Brigada diverse – (A)x
5 octombrie 2025
Idealismul care a nenorocit generații. Principialitatea și reversul. Marele maestru Marian Munteanu aruncă din nou mize cu iz revoluționar. Că n-ar fi fost țara a lui Iliescu cum nici a lui Nicușor Dan nu este. Deși o pune pe seama celor ce trăiesc aici, numindu-i români, ideea este falsă. Români mai suntem câțiva. Iar țara n-a fost niciodată a ei, ci a celor ce au exploatat ceea ce avea din belșug. Locuitorii au fost doar bonus. Nu facem istorie, luați totuși de la 1800 încoace faptele la bani mărunți. Și n-are dreptate domnul profesor urcat și coborât în și din balcon. A fost, este și a lor, și a celor ce i-au pus acolo sus și le mânuiesc sforile decizionale. Și este mereu a celor care pogoară ierarhic până la sclavajul celui din urmă amploaiat.
Rusia câștiga oricum. Din gazul ce i se ascunde sub scoarță. Nu trebuia să ne spună Orban. În privința viitorului Europei…. Americanii nu sunt la prima imixtiune în treburile altora. Este o lecție pe care conglomeratul de națiuni europene nu a învățat-o încă. Nu ca americanii, care țin de nația lor, deși nu au o genă specifică, țin de limba lor, deși nu fusese niciodată cea continentală, țin de ai lor, deși se împușcă fără milă din te miri ce de când a pus primul piciorul și și-a dorit cu preponderență imensitatea din zare în zare în stăpânire.
Dacă așa a formulat, „… ca cea…”, să mai meargă la lecții de „caligrafie” verbală. Veste veche din pricini de timp. Zeama moldovenească pusă în cumpănă cu a soacră-sii. Care, Nicușoare? Poate mama amantei, fiindcă așa le e numele celor nemăritate.
Fuseși, mă nene, la Cernobîl. De ce? Să te iradiezi precum era ăsta de la ProTv curios prin Irak și Afganistan, Adelin? Că s-ar deschide zone sigure. Acolo n-o să mai fie niciodată ceva sigur. Dar, du-te!
Economie. Nimic de zis. Ce faci însă cu banii economisiți din reducerea posturilor? Și de ce ar fi corect să dai afară oameni, când tu împarți această „dreptate”? De ce nu te concediezi și pe tine? Întrevezi din cele două întrebări vreun silogism, Czeke? Și pentru ce? Pentru Anghel Saligny al vostru, pentru șoselele nebunilor, pentru apa astronomic de scumpă, pentru gazele ce vor fi furnizate de unul și altul după voie și condiționat de contracte pe care trebuie să le accepți necondiționat? Pentru apa de ploaie pe care ți-o prețăluiesc companiile stat-particulare de parcă ar veni din cosmos, de la milioane de ani lumină?
Ilii, Ilii! Domnule, așa cum te exprimi, pare că tu ești statul. Restul niște privilegiați. Hai s-o luăm de la începutul acestei creșteri salariale. De la promisele măriri, întârziate, sfertuite, întrerupte. Nu astfel a fost? În 2018 scria în lege că se dă 25 la sută. Da, s-a dat. S-a adăugat la salariat și i s-a luat tot pe atât, ca și cum ar fi plătit angajatorul din banii lui, înainte, impozitul. O abureală. Apoi în 2019 s-a dat primul sfert. La ce era. Deci, doi ani de abureli. În 2020 încă una. Dar, pe fondul unor scumpiri. La început. Pandemie. Luna mai la final 2021. Scumpire dublă. Cât valorau cei 25 și 25? Minus 50 la sută. Înapoi, care va să zică la anul lui Boc. Și-a venit 2024, când a dat „bietul” Ciolac în două tranșe câte-o zeciuială. Astfel, s-au mai cârpit scumpirile anterioare un dram. Însă ulcioarele merg la apă o dată. Până la venirea lui Bolojan. Care a mai ciupit doi la sută, în sine, ultima zece „retrocedată” salariaților reconfiscată de el, Bolojan, statul în persoană. I-o veni lui sorocul.
Inventarea roții. De fiecare dată. Ia să vedem mai întâi ce-ar putea fi programul QX adus la cunoștință de mister David. Aha. O chestie. Încercată și de alții, ajunsă la liman moartă. La câtă academie română servește, planul are din start un mod dedicat nu educației, ci unei entități sub formă teritorial-populativă abstractă. Q-ul și X-ul fiind din două părți de lume diferite de a noastră. Întrebări – problematizări (nu problematici) adecvate, necunoscute de confruntat țara. Cred că este mult prea multă grijă pentru nimicul cotidian îngrijorat din nimic și pentru nimic. Raport fiind, tot el spune, este considerat diagnostic. Uitând că o adunare de date, cel puțin matematic, creează doar o ipoteză. Ca să diagnostichezi, ai nevoie de analiză, nea David. Și mai mult, raport nefiind, demonstrat simplu adineauri, poate să propună și reforme. Din tot ce educativ-cercetativ are ca bază QX-ul, s-a cam jalonat astfel reformarea: mai puțină încărcătură, mai multă relevanță (dar nu după ureche și știința lor vor lucra specialiștii angajați, ci după trei modele europene), legătură între ciclurile de învățământ, un sfert fixare și aplicare practică. Nu, că mă provoacă. Legătură ca materii între 1-4, 5-8, 9-12 este, problema fracturării o reprezintă numai factorul uman, trecerea de la mămoșenia doamnei învățătoare, la orgoliile de nereușit profesor pentru liceu, rămas la gimnaziu, și academismul profesorului de liceu, și el eșuat în devenirea universitară profesională. Aici e problema. Materia este aproape fluidă, cerințele sunt un pic exagerate și timpul alocat atât de „instructori”, cât și de elevi redus și trecut, din ce în ce mai mult, la „la ce-mi folosește?”. Aici cădem în păcatul celei de a treia propuneri: care practică? Nu e cumva exersare, bre? Nu studiu? Și mă rog, pe cine vrei să mai aburești? Că pe ăștia mici, cu ochii pe telefon, tabletă, kendama, volan, cafea, la frizură, la farduri, rimel și unghii, la țoale, nu-i mai forțezi tu să „practice”.
