Fărădelegea lui Călin – One or three, this is the… solution
Din țânțar armăsar și dintr-un biet articolaș de un rând o divagație cu rol acuzator. O dojană, totuși, trecută de clipa actelor de compensare.
Cu voie sau fără, conștient și norocos, străbătut de un raționament care dă greș destul de rar, mă declar mulțumit. Era de așteptat. Nu unul, ci trei inși, desemnați, cum și la mine fuseseră deciși, deși unul și bun, cam cum propune înainte Al. 1, unic, neexcluzând mai mulții, impari desigur, pentru o mai bună soluționare – încă nu cred că doi la unu scorul deciziilor este un scor echitabil, o asemenea reprezentativitate este cu totul precară, neconcludentă, parșivă și inutilă -, era suficient. Unul ca capul pe umerii poverii impuse. Ca să nu credeți că mă înșel, degustați logic partea finală a Al. 2: „… iar al treilea – supraarbitrul – desemnat de cei 2 arbitri.”. Să-mi fie dat să cred că arbitrajul va fi unul lovit de subiectivism. Fiindcă pui două persoane, alese fiecare de către una dintre părți, una de căciulă, și ești determinat să crezi că se pot decide pentru încă unul. De ce nu pot, doar de farmecul situației, să se alieze și chiar să comploteze cei doi împotriva celor pe care îi reprezintă și, în ciuda imparțialității promise și așteptate, să caute acea persoană care să facă diferența. Poate pentru niciuna dintre părțile „angajatoare”. Evidentă delegarea Al. 3. Chiar mai mulți reclamanți ori/și pârâți, arbitri rămân la nivelul 2 plus 1. Art. 556.
Cum altfel? Mai încape îndoială că înaintea regulii nu trece nici președintele (exagerez, el, ei, președinți din fașa nașterii politice mari și a giulgiului nemuririi lor, numai prin fața ei se perindă)? Regula de la Art. 556 este sfântă. Trei s-a zis, maxim, trei rămân, impar s-a zis, impar rămâne, unul de căciulă și-al treilea…. Deci, care clauză să permită uneia dintre părți mai mulți arbitri de partea lui? Niciuna. Niciuna validă. Art. 557.
Act de act convenția arbitrală. Reguli de numire, revocare, înlocuire. După parcurgerea alineatului doi stau să mă întreb la ce bună convenția. Adică ce ar mai putea conține în lipsa normelor mai sus amintite? Și dacă nu există, să se aplice Art. 556, dar la inițiativa unei părți, care să indice celeilalte această procedură. Pretenții… cică, la Al. 3, în propunerea părții inițiatoare, cu temei argumentat, plus indiciile la adresa arbitrului singular ori celui propus dintre cei trei maximali, nume și altele conform Codului de Procedură Penală în general. Răspunsul adversarului nu trebuie să zăbovească mai mult de 10 zile de la înștiințare, la rându-i, să fie sau nu de acord cu „unicul” ori să propună pe-al lui după aceeași cutumă. Al treilea… respectă cincicincișasele, însă arbitrașii trebuie să depună fiecare câte un nume de supleant pentru a înlocui, la nevoie arbitrul principal. Cam atât la Art. 558.
Joci. Sau nu. Numai să nu duci cu fofârlica părțile. Ai cinci zile, ca arbitru să le trimiți decizia. Poștă…, electronică și altfel. Doar cu telefaxul nu mai sunt de acord. I-a murit vremea de ceva vreme. Prin urmare, un update este încă necesar. C-ar mai fi sms-urile, whatsapp-ul, messengerul și directa apelare prin graiul teleportat al telefoniei. Art. 559.
Super, hiper, mega, ultra… supra… arbitrul va proba regula celor 10 zile de alegerea a lui și a comunicării în cinci să comunice duoului ce-l vor fi dorit. Art. 560.
Orice nepotrivire de caractere și imposibilitate de formare a comisiei se soldează cu intervenția tribunalului. Ca atunci când li se năzar (și năzăresc) părților că o comisie instituțională le-ar aduce daune. Tribunalul decide cine este unicul sau supraarbitrul. 10 zile are și tribunalul la dispoziție. Decizia este, însă, inatacabilă. art. 561.
