Cotețul cu metaforeEditorial

Cotețul cu metafore – Apa neagră


Apa neagră

Niște buzoieni,
de la Cozieni,
nu pot să se bucure:
apa lor e tulbure!

Asta-i veste rea
pentru… Tulburea,
unde-o lume-ntreagă
are apă neagră!

Ce mai potriveală
de-așa… ,,tulbureală”,
tocmai într-un sat
ce-i predestinat!

S-a descoperit
că s-a și plătit
apa consumată
așa, poluată!

A ținut figura,
s-a plătit factura
iar la Companie,
a fost… bucurie!

Cică, oameni buni,
,,s-au dat sancțiuni!”
pentru Companie!
Însă, cine știe?

E puțin ciudat
ce s-a întâmplat,
dar nu-i prima dată
când e amendată!

Deși cu pretenții,
rămân doar intenții
de modernizări,
ci doar amânări…

Compania spune
că vin vremuri bune,
ca are ambiții
pentru investiții!

Și că vor fi bani
ca în câțiva ani,
de la Companie
să bem apă… vie!

Limpede, curată,
necontorizată
fiind gratuită,
că-i… neprețuită!

Cine-o mai putea
și-o mai apuca
așa întâmplare,
mare noroc are!

Că noi cei de azi,
niște retrograzi,
nu-nțelegem sensul,
nici ce e progresul!

Ca să progresăm,
ne sacrificăm,
iar în timpul său,
mai întâi e rău!

După aia vine
facerea de bine,
dar, în continuare,
să avem răbdare!

Să bem apă plată,
neacidulată,
sau, la nimereală,
apă… pluvială!

Ne clătim în gură,
dar, fiindcă e dură
ne-or cădea și dinții,
înjurând toți sfinții!

Apa va fi eco,
s-o bea cu proseco,
și de cozieni
și de buzoieni!

Că și râmnicenii,
de două decenii,
știu și ei cum este
această poveste!

Cum e ca să fie,
de la Companie,
apă cu nitriți!
Ia, nu mai bârfiți!

Apă cu nitrați…
Nu mai criticați,
căci e bine-așa
și avem ce bea!

Dragii mei amici,
îmi închei aici,
povestea întreagă
despre apa… neagră!

Cine poate ști?
Poate într-o zi,
s-o mai limpezi
și vom mai vorbi!

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share