Fărădelegea lui Călin – I protest, i dispute!
Pentru atâta nimic….
O întreagă tevatură pe care, la fel ca în destule alte situații juridico-redacționale ale Codului de Procedură Civilă, destule, o consideri pe bună dreptate redundantă. De prea multe ori reamintite sintagmele consacrate, de prea multe ori aceleași operațiuni…. Art. 521 zace în balta inutilității, a repetiției fără rost. Sesizarea că există mai multe hotărâri diferite date pentru spețe identice are rezolvare din partea completului astfel format. Cel de la articolele anterioare, cel ba cu cinci, ba cu multipli de cinci, ba cu 14 și așa mai departe. Decizie să se numească a completului hotărâre. Dar numai pe segmentul propus, numai bună de pus în Monitorul cel oficial al României și neapărat aplicabilă. Și totuși, posedă chiar o decizie de respingere, într-un HP 31/2023. Deși situația dată, incertă pentru un cititor de teapa mea, se aplică unele, toate de fapt, dispozițiile Art. 518, cu corespondențele aferente.
Așa, pe nepusă, se și tergiversează procesul, se și contestă acest mod de a îl aborda. Eram pregătit ca eu însumi să aplic o contestare a Art. 522. Cauza fiind că introducerea mi s-a părut abruptă, intrarea în subiect ocolește explicitarea situației din capul locului, de la primul alineat. Despre una sau alta dintre părți, chiar procurorul, care pot apela la contestare, căci dreptul lor la a avea o soluție la problemele solicitate instanței, la una ce se încadrează în „… termen optim și previzibil…”. Deși fusesem chitit să dau cu barda, și chiar dădusem, dar am șters frazele, tot trebuie să mă leg de acest optim, ale cărui limite nu sunt deloc fixate, și de previzibilul căruia nu i se cern nici măcar un dram perspectivele. Salvarea acestui întâi alineat a fost secundul, unde cazuistica are patru jaloane. Ele însele previzibile. Că se fixase un termen de finalizare și la împlinirea lui rezultatul nu a fost oferit părții contestatoare. Că tot legat de timp și promisiuni un act de procedură nu a fost îndeplinit. Și pentru alții, cu altă calitate decât cea de parte, cu aceleași obligații neonorate, și pentru cele din urmă, ambele cu specificația că instanța nu și-a făcut treaba și nu a sancționat acțiunile ne puse în operă. Nu se ia în considerare în același mod problema – defel – și la punctul al patrulea, când ea însăși, instanța, nu s-a preocupat de cele două obligații de la Al. 1, nu a luat măsurile legale ori când autosesizarea, din oficiu, le-a scăpat judecătorilor. Pe scurt, nu și-au făcut treaba, deși timp era suficient.
După un tur de forță, pentru retragerea contestației cuvintele-s puține. Să se producă înainte de soluționare. Fiindcă altă dată nu se va mai oferi o astfel de ocazie (zice Art. 523 „… nu poate fi reiterată.”).
Forma legală de prezentare a contestației: în primul rând scrisă; în al doilea prin depunerea la instanța învestită a o soluționa (și aici vorbe multe; altcândva se punea un pronume de posesie și se uza de subînțelegere). Iată ce nu-mi place: „Contestația se poate formula și verbal în ședință…”), după ce s-a pus punct, deși era clară necesitatea enumerării. Art. 524.
Îi voi face loc și Art. 525 astăzi. Lung…. Concluzia parcurgerii Al. 1, nefiind o surpriză, se încadrează la cele mai banale proceduri. Contestarea la instanță superioară. 3 juzi înainte, 3 și la contestare. Cinci la judecare, cinci și la contestare. Cinci și la ÎCCJ. Trimitere de contestație de la inferioare la superioare. Fizic sau chiar electronic. Contestație, prin urmare, în timpul judecății procesului, nesuspendându-l. 10 zile răgaz de judecare. Judecare în camera de consiliu, părți citate, neatacabilă. Motivare în maxim cinci zile de la decizie. Contestație justificată – dispunere de îndeplinire a actului procedural tergiversat. Ultimul și cel mai… inept alineat, șapte, aduce în discuție o chestiune de etică, moralitate și legalitate, o chestiune ce stă la baza, practic, tuturor relațiilor sociale. De nespus, mai ales când instituția se numește judecătorie, când jobul oamenilor ce o deservesc sunt mai presus de orice mojicie, de orice urmă de nedreptate. Și ceea ce stipulează alineatul face referire exact la încălcarea posibilă a acestor principii. Să nu le treacă prin minte cumva judecătorilor ce au analizat și decis în privința contestațiilor să dea soluții procesului neterminat, îndrumări sau „… să anticipeze modul de soluționării…” Ba chiar să nu se atingă de libertățile judecătorilor învinuiți de tergiversare. Deh, frăția robei, frăția juridică.
