Literadura nr. 36 (15)

Dublă lansare de carte la Iazul Morilor

Pe 7 aprilie 2025 la „Iazul Morilor”, locație a Centrului Cultural Educațional „Alexandru Marghiloman”, a avut loc dubla lansare de carte: Ramona Müller cu Orașe nevertebrate și Gheorghe Vidican cu Falsificatorii stropului de rouă și Ieșirea din intrarea în peșteră.
Moderator a fost jurnalista Radu Roxelana.
Despre cărțile lui Gheorghe Vidican a vorbit scriitoarea Valeria Manta Tăicuțu și despre Ramona Müller, poetul Laurențiu Belizan.
Evenimentul s-a desfășurat sub sigla revistei Literadura, în a cărei redacție este și Ramona.

Cătălin Marius Negoiță și arta sa instalațională

Pe 21 mai s-a deschis expoziția lui Cătălin Marius Negoiță sub egida sintagmei „Sensuri cu defect poetic”.
Artistul, pictor și poet, a îmbinat metaforic pictura, arta plastică și poeticul, punând publicul buzoian în fața unui concept inedit. De fapt o reintepretare a artei instalaționale.
Prezentarea inaugurală a fost făcută de către jurnalista Roxelana Radu. Au participat: Victoria Măciucă de la Râmnicu Sărat, caricaturistul Vasile Milică Ene, poeții Dumitru Pană, Laurențiu Belizan, Mihai M. Macovei; Sorin Burlacu, Monica Rusu. Nicoleta Ungureanu, Ciprian Dumitrache, Alexandra Baciu.
Expoziția poate fi vizitată până pe 13 iunie.

Proză premiată la concursul internațional

„Naji Naaman Literary Prizes” 2025
(85 new prize winners)
„With 4321 competitors from 92 countries, writing in 41 languages and dialects, the twenty third picking season of Naji Naaman literary prizes (2025) rewarded 85 new prize winners”
Din România au fost premiați: Ioana Burghel, Ionuț Calotă și Teo Cabel la secțiunea „Creativity prizes”; la „Honor prizes (for complete works)” Ion Cristofor

Viața mea este un pachet de cărți

Teo Cabel

fragment
La restaurant este o fată de la casierie. Îi arată salonul rezervat pentru ei.
– Bună seara, domnule Mihai!
– Bună seara, doamna Viorica! Mulțumesc!
Muzică discretă, mesele sunt aproape jumătate ocupate. Șelea îi face semn, indicându-i scaunul. În drum spre masă îi salută pe cei care îi ies în cale.
Șelea este cu nevasta. Înălțime medie, 1,65 m, cu ochi mari, păr vopsit mov, nuanță liliachie. Sprâncene arcuite și puțin botox, să creioneze buzele cărnoase.
– Bună seara, doamnă!
– Bună seara! răspunde ca și cum i-ar face un favor.
Lângă el, scaun gol.
Se uită la ce este pus pe masă. Fructe, alune, apă minerală. Ca la nuntă!
O chelneriță vine la el, cu carnețelul în mână:
– Doriți ceva de băut?
Este tânără. Privirea blândă.
– Ce este în meniu?
– Ce doriți!
– Un Jidvei, vă rog, coniac.
– O sută?
– Da.
Fata pleacă. Vrea să se întoarcă. Ochii albaștri ai Zamfirei se măresc instantaneu în fața lui.
– Bună seara, Zamfira!
-Bună! răspunde vizibil afectată de situație. Sunt lângă dumneavoastră?
– Cred, zâmbește el, dacă te referi la scaunul gol de lângă mine. Cine este dumneavoastră?
Se uită în jur ostentativ. Ea se strâmbă ușor vizibil mai mult în colțul gurii.
– Dumneavoastră!
– Domnișoara Neguș, și eu mă bucur de compania dumneavoastră.
Se îmbujorează și îl privește ușor dojenitoare.
– Îți place să faci mișto!?
– Ia uite, ai trecut de la politețe la per tu!
Trage scaunul și o invită:
– Te rog!
Zamfira s-a îmbujorat și mai tare când i-a spus pe numele de familie. Ea a vrut să nu fie familiară și el a fost ironic.
Adică amândoi au fost deranjați unul de altul, și în sinea lor, fiecare pe el.
Ia loc lângă el și îl privește.
– Ei, așa da. Doar nu te-am intimidat.
– Nu, dar nu știam că voi sta aici.
– E masa lui Șerban. O să vină și el în curând cu Bianca. Locul tău este aici.
– Lângă tine? Și îl fixează cu privirea aceea, ochi albaștri de oțel.
Mihai nu răspunde, se uită la ea. Ce frumoasă ești, iritată! Dar nu eu te-am iritat.
– Dacă vrei!
– Volens, nolens… răspunde ea cu aceeași privire.
– Jidvei Mihaius bibet, zice cu voce tare, la venirea fetei cu coniacul. Ce bei?
zâmbește Zamfira de cum a potrivit-o Mihai din vorbe și spune fetei:
– 50, ca domnul!
– Atunci nu beau, aștept să îți aducă și ție!
Șelea asista amuzat la discuția lor. Șerban a venit cu șotia.
– Bună seara, lume bună!
Întinde mâna la Mihai, o îmbrățișează pe Zamfira și continuă cu Victor și soția lui.
– Salutare, bătrâne! îl pupă soția lui Șerban pe obraz. Mi-a făcut mama capul calendar, că nu vii la noi!
– Bună, Bianca! Vin, m-a sunat azi.
Zamfira se uită la ei, surprinsă încă de familiaritatea cu care vorbesc. Nu știa că sunt așa de apropiați.
Fata îi aduce coniacul.
Îl trage pe Mihai de sacou.
– Noroc!
Acesta ciocnește bucuros!
– Ei, uite așa îmi place! Nu mai ești scorțoasă, ochi albaștri de cristal.
Vede cum se îmbujorează și se uită într-o parte.
– Am înțeles! Mi-ai recitat vreo două dedeochiuri! zice Mihai.
Simte că se relaxează privindu-l. De ce am avut atâtea emoții? Omul acesta emană încredere și blândețe! Are și umor! Ce zicea Iuliana? Îmi cade cu tronc și îmi face viața un iad? Mai este mult până departe, domnule Poeru! Rara avis? Wow!
***
– Este unu noaptea, tot mai vrei să te plimbi? întreabă Mihai luând-o de mână! Lasă-o la mine. Ți-a înghețat!
– Da! Ne plimbăm! Să văd dacă îmi trece euforia. Dacă este de la vin sau de la tine, spune ea și se uită fix la el.
Are mâna caldă. O căldură învăluitoare! Nu, nu este de la vin, este de la el! Când îți cade un om cu tronc? Așa te pălește, ca la bâza?
S-au oprit. Se privesc în ochi.
Cred că mă îndrăgostesc de tine, spune Zamfira în gând. Cred că de când te-am văzut, dar am vrut să neg.
M-ai făcut knock-out, Ochi albaștri. Parcă toată ființa mea se scurge în fântâna ochilor tăi.
– Mâine ce facem după program? Întreabă Zamfira.
– Ce facem? Eu, dacă mă uit mult în ochii tăi, sunt pe altă planetă!
Ea joacă pe loc de bucurie. Îl îmbrățișează și îi atinge buzele cu buzele ei, să se convingă că este adevărat.
– Să pupi și să strigi Este! șoptește Mihai.
O îmbrățișează și rămân așa câteva clipe.
– N-am curaj să te sărut! Dacă te topești?
– Posibil, în ciocolata din ochii tăi!
– Hai să te duc acasă! Unde stai?
– Libertății, bloc A3, scara A, apartament 4.
Se uită la ceas el.
– În douăzeci de minute te las în siguranță?
– Deja mă lași? s-a bosumflat ea și a râs. Crezi că ceilalți s-au prins?
– Bianca sigur! Și vulpoiul de Șelea.
Noapte de decembrie, aproape de Crăciun. Au observat că nu sunt singuri. Se mai plimbă și alții pe străzi, noaptea, la ora aceasta târzie.
– Cred că am ajuns! Cunosc blocul acesta! Am avut o colegă de liceu aici?
– Pe cine?
-Viorea Cătălina!
– Pe bune? Cătălina? Este plecată în State!
– Da, știu!
– Fostă iubire?
– Dezamăgire!
– Hai să îți dau un ceai! Sau un rom!
– Sincer să fiu, aș intra! Dar facem prostii prea devreme. Să lăsăm inimile să se acordeze întâi.
Zamfira îl privește încântată.
– Da! Cavaler până la capăt!
Îl sărută iar fugar pe buze.
– Noapte bună!
– Noapte bună, Zamfira!
– Mâine vedem ce facem!
– Da, domnule Poeru!
***
Închide ușa, inima îi bate cu putere. Tâmplele îi zvâcnesc! O fierbințeală o cuprinde și îi vine să strige de bucurie și de necaz.
De bucurie că s-a întâmplat, de necaz că a plecat.
***
Mihai și-a ridicat gulerul. E noapte bine. Geruleț! Nu credeam că se va întâmpla asta între noi. Ochi albaștri, mai dornică decât mine. Rece, aparent, dar…
Îi simte palma în mână și arsura buzelor cum l-a furnicat.
Când e flacăra mare, domolește focul, să nu te ardă! Îi vin în minte cuvintele bunicului. Ce dor l-a cuprins de ei! Și de ai lui. Mereu va fi urmărit de gândul că nu a făcut tot ce trebuia pentru ei. Că nu a fost de ajuns! Că nu le-a spus cât îi iubește!
Poate și acum îl aud, îl văd, dar altfel. Regretul lui rămâne, îl simte ca un sac greu pe suflet!
Colinde! E vremea lor!
Mâine o colind pe Zamfira!

Distribuie: