Literadura nr. 36 (12)
Ivan POZZONI
BALADA INEXISTENTELOR
Aș putea încerca să-ți spun la sunetul tastaturii mele că Baasima a murit de lepră fără să ajungă vreodată la graniță, sau că armeanul Méroujan sub un fluturat de semilune simții cum aerul i se scurge din ochi aruncat într-o groapă comună; Charlee, care a aterizat în Brisbane în căutarea unei lumi mai bune, a încheiat călătoria în interiorul fălcilor unui aligator, sau Aurélio, numit Bruna decât după opt luni de spitalizare a murit din contract cu asistenta după o bătaie pe un drum de centură.
Nimeni nu-și va aminti de Yehoudith, de buzele ei roșii carmin, care ajung să bea otrăvuri toxice într-un lagăr de exterminare, sau a lui Eerikki, cu barbă roșie, care, învins de dorința de a naviga, doarme, ciugulit de balene ucigașe, pe fundul vreunei mări; capul lui Sandrie, ducesa din Burgundia, a auzit zvonuri de sărbătoare căzând de pe lama unei ghilotine într-un coș,
și Daisuke, samurai modern, la un motor de avion a numărat revoluțiile transumanizarea unui gest kamikaze în harakiri.
Aș putea să-ți spun despre asta în căldura unei nopți de vară că Iris și Anthia, fete spartane de când au fost abandonați deformații, sau cum a murit Deendayal de foame imputabile infracţiunii unice a trăi o viață de neatins fără să se fi răzvrătit vreodată; Ituha, fată indiană, care, amenințată cu un cuțit, a ajuns să danseze cu Manitou în anticamerele unui bordel, și Luther, născut în Lancashire, care, eliberat de meseria de a cerși, a fost dat la moarte de Majestatea Sa britanică în minele de cărbune.
Cine își va aminti de Itzayana, și familia ei masacrată într-un sat de la marginea Mexicului din armata Carranza care se retrage, și cine de Idris, african rebel, uluit de șoc și arsuri în timp ce, neînclinat de stăpânirea colonială, a încercat să fure un camion cu muniții; Shahdi, a zburat sus pe cer privind licitațiile revoluției verzi, aterizând la Teheran, cu aripile rupte dintr-o lovitură de tun, și Tikhomir, zidar cecen, care s-a ruinat printre chipurile indiferente la pământ, de pe acoperişul Mausoleului lui Lenin, fără comentarii.
Aceste obiecte de poveste ale mele sparte în fragmente de inexistenţă transmit sunete îndepărtate de rezistenţă.
Luca CIPOLLA
Noapte de vară
Cimbalele evocă o altă vară în timp ce aureola luminii îi desenează conturul și iubirea tinerilor mândri extremele…
sub dorința cea amară a teiului se arată intactă iarba călcată de o mie de ființe nocturne, cicada se oprește din țârâit așteptând trezirea lui Helios sau a unui curcubeu smerit
și eu, eu te aștept și sunt liniștit, totul e deja scris deasupra bolții cerești destinul n-are secrete pentru cine, dincolo de văl, ne privește de sus.
Nepăsătorii
Ascunși prin trandafirul galben pe care pântecul mamei pământ îl născu, greșeli ale unui trecut de neuitat, uite-i plutind ca furnici mici pe o băltoacă ale căror riduri albe culegeau palide, primite din liniștea divină acum accente de leme abulice ațintite spre cer,
ignare de potențialul lor,
artiști fricoși care se disting de masă și pescuiesc dintr-o trezire subțire căutând un ecou pentru a se reflecta, uneori cu succes nesperat
tresar și explică de ce ei rămân pe linia de plutire.
Anestezică
Nemiloasă, dezavuează fiecare simț, și nu mai sunt nici tată nici fiu… din pământ florile răsar dar nu simt mireasma lor. Intangibilă este emoția precum un soare la asfințit lipsit de poezie.
Silențioasă Nu se aprinde lumânarea care anunță sosirea ei, vibrează șinele la trecerea unui tren fantomă și umbra insistă la marginea balastului.
Înconjoară-te de suflete oarecare în ceața evenimentelor care limfă cenușie dezlănțuie.
Anita
Pe șoptite freamătă arțarii la fiecare scânteie care se face carne, printre snopi conștiința transpare, intarsie a motivelor pe fâșie aud jonglerul vieții, roata aceasta care uneori apare și dispare și cucuveaua strigă unde Anita râde în penumbra slabă care ne însoțește în şoaptă …
