Literadura nr. 36 (7)
Cartea din Bibliotecă
Tudor CICU
Arua – roman polițist de Florin Alexandru – Colombo (ed. Ex Ponto, 2021/276 pag.)
În acest roman observ un stil tot mai
grav şi mai încrâncenat, iar poliţiştii şi detectivii particulari prezenţi merg pe firul unor cazuri din ce în ce mai încâlcite şi mai pline de mister. Una dintre notele distinctive ale romanului Arua
(care utilizează intens suspansul și neprevăzutul în scriere) este realismul scenariilor de film thriller/suspans. Acțiunea se petrece undeva la granița dintre real și posibil, la granița dintre imaginativ și viața reală. Beneficiind de forța imaginației autorul își scrie „poveștile” gen fantasy înconjurate de un mister și își întreține personajele în fel și fel de intrigi, miza urmărită rămânând în sfera tipologiilor umane. Prin scenele cinematice care se petrec cu rapiditate în acțiunea romanului, ghemul narativ al scrierii se țese acum în jurul unei moșteniri fabuloase, cu multe crime urzite în jurul ei, pe care doi soți și fiul lor (Diaconu Pascu, Vasilica Ioana Grămadă și Marius) vin cu un plan în țară pentru a și-o însuși cu orice preț. Parcurgând un fel de cronică indirectă a unei familii vechi a lui Neculai Gheorghiță (moștenitorii averii), cei doi soți și fiul lor, cu intruși aflați concomitent în lumea unui trecut misterios, pătrund în lumea complicată a narațiunii de față, antrenând compania detectivilor particulari din Constanța în lămurirea misterului ce plana în jurul unei moșteniri și a unei afaceri cu tablouri. Autorul conduce misterul în jurul unei crime petrecute în Deltă, a unui dinte de aur expulzat din gură de cel ce trebuia înecat și a unor pictori a căror tablouri sunt furate pentru a fi distruse, deocamdată fără un anume sens. Doi lipoveni, aflați la braconaj, ascunși după niște trestii îl salvează pe intrusul mut de la înec și îl duc bătrânei Mariușka spre al oblădui. Primul care intră în contact cu taina moștenirii și grupul infracțional pornit să atace moștenirea și tablourile pictorului Laicu este șeful detectivilor Haralamb Gripină, cel care descoperă în barca luată în Deltă, pentru pescuit, dintele de aur. Detectivii se pun în mișcare pentru a găsi proprietarul dintelui și ajung, pe diverse căi, în urmărirea grupului infracțional. Misterul dintelui găsit în barca din Deltă îi va rostogoli pe detectivi în o serie de scene incredibile gen acțiuni thriller: cu lupte de stradă, în tren, la bijutier, la școala ajutătoare a celor cu dizabilități, prin piețele orașului etc. Moartea paznicului școlii ajutătoare, Ion Gheorghiță, le oferă o pistă nouă și descinderile la casa vecină, a unuia Diaconu, avea să le pună dinainte surprize nebănuite. Stilul direct al narării din roman, „autenticitatea” întâmplărilor, elocvenţa desăvârşită a scrierii, necăutată, firească, te face să nu laşi cartea din mână. Autorul îi are ca protagoniști pe detectivii Companiei: Haralamb Gripină – șeful, Alex Dragu, Grigore Horozei, Marinuș, Ciprian Baltiș, Petre Stan, Tipăreanu, ca la final să încarce schema cu tinerii Claudiu, Măiță, ș.a. Flerul șefului Gripină de a înlocui dintele adevărat cu unul fals, ce va încăpea pe mâna interlopilor, avea să le dezvăluie secretul dintelui care ascundea câteva versuri și un nume ciudat ARUA. Avem aici o poveste a cărei scriitură e mult înrudită cu scenele cinematice, astfel încât cititorii să se poată raporta exact la tipul de personaj descris în aventura acțiunii, cu locuri stranii și treceri rapide de la o secvență la alta, pentru a reda, în final, o narațiune din lumea fantasy, ca-n filmele horror și scene halucinante în desișurile Deltei. Iar bătrâna Mariușka va da la iveală taina măștilor utilizate de interlopi pentru a lua când chipul unuia, când a altuia, funcție de împrejurările criminale. Toate astea fac din această narațiune un roman polițist horror. Toate iţele sunt descurcate de detectivi, ca urmare a unei anchete dintr-un dosar vechi din 1979, când la restaurantul Artiștilor a avut loc o crimă oribilă asupra unei ființe nevinovate, Aura (alias ARUA). Misterul, la final, este dat la o parte dintr-o singură mișcare. Cititorul va rămâne încântat de acești detectivi care joacă o carte mare în final.
2. „Puterea voinței” (Ed. Editgraph, 2012)- de
George Bratu
E cartea de povestiri autobiografice ce îi oferă cititorului, la lectură, o lecție despre viață și dăruire, despre supraviețuire și speranță, în narațiuni desfășurate între ficțiune și realitatea pe care o străbate
cu lumina care vine din interiorul omului nevăzător. Autorul îmbină, în povestirile din această carte, diegeza scrierii cu introspecția și cu analiza psihologică, ca element de studiu, pentru a surprinde narațiunilor sale subtilitățile sufletului unui personaj care își păstrează până la sfârșit luciditatea, voința proprie, asociată cu îndrăzneala învingătorului, sporind și dramatismul acțiunii fiecărui text narativ. Autorul ține să ne arate că viața poate fi și frumoasă, chiar dacă Biblia ne amintește că, de cele mai multe ori, ea este o mare deșertăciune. Autorul ne conduce și la ideea că traumele vieții pot fi și vindecătoare, atunci când faci totul din dragoste și rațiune, iar cel mai bun mod de a dezamorsa conflicte, emoții etc., e să îți depeni povestea în desfășurări epice, autobiografice, cât mai logice. Povestind despre trecutul său, autorul pare a ne reaminti că trecutul găsește, mai mereu, astfel de situații parșive cu ființa umană, gata să ne arunce într-un labirint fără ieșire, în care nici strigătul cu mâinile ridicate în sus să nu ne aducă acel dram de speranță. În prefața cărții, lectorul ei, Marin Ifrim scria: „Actuala sa percepție asupra lumii e, de foarte multe ori, mult mai acută decât cea a unor artiști obișnuiți” – și îi remarca, „categoricul său talent de narator”. Dacă nu și-ar fi scris povestirile de viață, ne-am fi întrebat, pesemne, ce ar însemna libertatea de a scrie, dacă am păstra-o doar pentru noi și nu dăm și altora din astfel de rostogoliri ale unor traume în care viața ne-a împins pe nedrept și care pot da un sens unei vieți strivite fără vină. Povestirile „Coșmarul din codru”, „Hoinar”, primele însemnări din copilărie, când lumina ochilor încă mai distingea în jur, au acea aură a narării din amintirile lui Ion Creangă, dar țin să ne vorbească și despre frumusețea salvatoare a lui Dostoievski, însă cu acea zvârcolire a ființei care nu-și găsește niciodată soarele aducător de speranță pentru a ne oglindi în fântânile binecuvântate ale meritatei bucurii pe pământ. „Abandonați pe fluviu” e povestirea unei călătorii uimitoare într-o barcă ce avea să-i ducă, pe tinerii aventurieri, de-a lungul Deltei până la revărsarea Dunării în mare, oferind și cititorului pagini încântătoare în descrieri de locuri, situații, fapte și locuri care te obligă să le parcurgi cu sufletul la gură. „Întâmplare sau providență” e povestirea în care „doar rodul hazardului” îl va arunca, în adolescență, pe autor, într-o mare cumpănă cu singurul ochi cu care mai vedea „cam la 20 la sută”. Un șir de întâmplări neașteptate îi vor părea și cititorului un calvar pe care îl începe autorul acestei narațiuni, de aici, de la accidentul de pe stadion. „A fi dependent (de ajutorul cuiva, de care să depindă la orice pas altcineva) înseamnă a nu fi liber și încă mai rău decât atât” – spune el. Ajutorul, dat de o familie binecuvântată dintr-o țară străină, acolo la marginea Atlanticului, chiar e de natura providenței. Ca și povestirea „O probă de curaj”, povestirea „Românii și Eta”, sunt narațiuni menite să-ți arate că „Dumnezeu nu te lasă să înduri mai mult de cât poți răbda”. Iar descrierea unei călătorii de întoarcere spre casă din „O călătorie de pomină. Întoarcerea românilor”, ne evocă acel „sentiment de tristețe atunci când ne gândim la dramele care s-au născut din fenomenul de emigrare și din speculanții care au roit în jurul acestuia”.
Această carte nu reprezintă doar o narare aproape jurnalistică, dar preocupat de ființa umană, cu toată valoarea sa morală și etică, ea nu este spovedania unui învins, ci povestea unuia care a trebuit să se confrunte cu indiferența semenilor și incapacitatea unui sistem de a oferi șanse de supraviețuire tuturor cetățenilor săi. Dar și, totodată, mesajul venit din partea unui nevăzător ce înseamnă respect pentru timpul cititorului.
