Brigada diverse – (E) u(n) (r)isc (t)ipa!
10, 11 iunie 2025
Uneori ai nevoie de un dram de noroc. Ce să fie acesta? O aliniere favorabilă de evenimente. Și totuși. Ce-ar fi ca fiecare meserie să aibă nevoie de astfel de noroc? Am trăi cu spaima eșecului. Ospătarul că nu va reuși să ducă întreg conținutul farfuriei de ciorbă până la masa clientului. Șoferul de taxi că nu va ajunge cu mașina și clientul întregi la destinație. Sunetistul că va rata la toți artiștii perindați pe scenă un reglaj ponderat și audibil, coerent pentru spectatorii prezenți la reprezentație. Și muzicianul că va greși fiecare notă din noianul de înșirat în una, două ori nenumărate melodii. În fine, că medicul chirurg, ajuns în mațele pacientului, va tăia sau va coase eronat „tumori”, respectiv vene, părți din organe, mușchi etc. N-ar avea rost să spunem câte „rele” se pot întâmpla la fiecare acțiune ale meseriașilor, căci toți, inclusiv profesorii, cei care practică o meserie se numesc meseriași. Pledoaria, aproape avocățească, are scopul de a risipi și din activitatea fotbaliștilor, în special români, în primul rând de la echipa națională, acest eres păgubos, al plutirii norocului pe deasupra capetelor lor, deja mult mai prețioase decât posibilitățile. Știință, domnilor, muncă, repetiție și constanță. Din aceste ingrediente sunt fabricați toți oamenii care practică orice meserie.
Parcă „3” era titlul unei tablete în care dezavuam câteva dintre obiceiurile nepotrivite femeilor. Și cam în același loc, pe strada Tudor Vladimirescu, de 22 de ani preferată ca traseu spre centrul orașului – nu neapărat acolo, chiar în buricul lui -, am revăzut acel ceva ce m-a și determinat să scriu acum vreo 12 ani. O femeie, cu vreo două decenii mai mică decât declanșatoarea, alergătoare, în dreptul casei în construcție a lui Dănuț Marin, într-o clipă de răgaz, și-a aplicat degetul mare al mâinii drepte în nara aferentă și a suflat un mucus ce mai să spargă bordurile fragile nou instalate acum aproximativ un deceniu. Urât, „doamnă”! Mai că mă voi gândi și eu, încă o dată, la expectorările mele stradale, deși ferite de privirile altora, deși aruncate în locuri cu totul ascunse.
Propunerea mea: închideți toate străzile pentru circulația mașinilor.
Să dăm! Să aibă și Ucraina arme. Cât despre Praid…. Cât despre educația copiilor noastre….
Uite la olandezi. Sunt aproape gata să închidă granițele pentru emigranți. Următorii?
Bărbații. Babele ce caută cu pușca-n mână? 60 de ani pentru mobilizare…. Nu vă spune nimic astfel de demers ucrainean? Nu începuse și Hitler așa, n-a sfârșit cu copiii soldați?
Gomoșenia asta, acest strâmbat din nas. Cum iese vreun președinte „strâmb”, cum încep „investitorii” să facă praf moneda națională. De parcă nu așa câștigă dânșii? După noi, polonezii.
Soț nu este Nicușor, nu are acte. Tată, doar fiindcă trebuia cineva scris pe certificatul de naștere.
Hai…. Nu influențează niciun baraj rotația pământului. La câte sunt în lume, ar fi trebuit să se învârtă cu intermitențe. Bazaconii. Nu stau să fac socoteli.
Da, bre! Noi am ocupat Bucovina! Așa, nea Zelenski, pune-ne pumnu-n gură!
Nu, domnule, nu aveți niciun amestec în alegeri. Păi, am văzut eu la televizor de bucurie pe Macron că participă Lasconi, ce fericire, ulterior, că Nicușor este în cărți. Ce, ăsta este amestec?
