Fărădelegea lui Călin – The wrong job
Singura „cale” de a vedea lucrurile….
… rămâne lipsa de profesionalism. Mai bine zis, judecătorii din prima instanță nu și-au știut meseria. Din moment ce Al. 2 al Art. 479 dispune, prin puterea instanței de apel „… refacerea sau completarea probelor…”, este certă afirmația anterioară. Fiindcă judecătorii de la apel verifică, în baza celor formulate în cerere, cum a aplicat prima instanță legea și care este situația de fapt.
Recunoașterea hotărârii inițiale perimează și anulează apelul solicitat de una dintre părți. Dar. Este doar una dintre soluții. Admiterea apelului schimbă hotărârea atacată în cerere. Cu totul sau doar în parte. La Al. 3 se invocă practic niște erori pur operaționale. Adică. Nu a intrat în judecarea pe fond a cauzei. A judecat fără ca o parte să fi fost legal citată și a lipsit. Chestiune care, la cererea părților, duce inevitabil la rejudecarea în primă instanță, însă numai o dată și doar la o altă instanță de același grad din aceeași circumscripție. Avem la acest alineat o decizie de admitere cu introducerea termenului judecător-sindic, căruia trebuie să-i caut ocupația. Dex-ul mi le oferă separat. Sindic fiind apanajul reprezentării administrative a unei entități juridice. Luat cuvânt cu cuvânt și conexat, judele în cauză ar trebui să fie administratorul judecătoriei. Ceea ce n-ar avea sens, fiindcă nota noastră face referire la o hotărâre din partea lui, ce respinge trecerea debitorului la faliment ori reorganizare. Adevărat. Acesta este cel ce hotărăște deschiderea procedurii de insolvență și doar supraveghează și controlează activitatea administratorului judiciar ori a lichidatorului. Ce era să se pună un pic de mură-n gură neștiutorului? Invocată o fi fost, dar nu s-a luat în seamă. Discuția Al. 4 se face pe marginea hotărârii luate de o instanță necompetentă, anulabilă la apel, situație ce facilitează judecarea din nou pe fond de o instanță competentă. Pe undeva, toți sunt judecători…. Pentru că la Al. 5 este posibil ca instanța de apel să-și spune în barbă că poate judeca chiar ea în primă instanță, cu precizarea că hotărârea va avea aceeași soartă: apel și/sau recurs. Art. 480.
Respingere spune nota. Este echivalentă cu anularea, abrogarea? Art. 481 caută cel puțin aceeași dreptate pentru apelant sau chiar una mai bună. Așa încât hotărârea de la apel nu poate fi „… mai rea decât hotărârea atacată…”.
Proceduri de primă instanță aplicabile și la apel. Să nu fie totuși potrivnice celor stipulate în acest capitol 2. Art. 482.
Ce-i recursul? Tot o cale de atac. A hotărârilor de la instanța de apel. De obicei. Sau mai curând spus, hotărâri care sunt supuse recursului. Mă simt nevoit să revin la textul Art. 94, amintit aici, fiindcă ceea ce am supus atunci analizei, se referea la comicăria unor afirmații și lipsa unor semne de punctuație, absolut necesare. Tocmai pentru motivul că se amintesc la chestiuni ce țin de navigație, iar eu nu am pomenit așa ceva. Și fiindcă textul Al. 2 asta ar induce. În fapt nu este o explicare, o reiterare, ci o enumerare. Navele nu se regăsesc la litera j) din articolul la care se face trimiterea. Bun. Nu se poate cere recurs la hotărârile amintitului și în cele privitoare la navigația civilă și operațiunile din porturi, pentru conflictele de muncă, expropriere, asigurări și protecția consumatorului, stingerea obligațiilor din credite prin „… darea în plată a unor bunuri imobile…”. Precum și ce s-a hotărât că din prima instanță nu se poate ajunge decât la apel. Alineatul are o notă de respingere. Al treilea decretează interesul recursului: „… urmărește să supună instanței competente examinarea…” hotărârii atacate. Doar instanța ierarhic superioară poate judeca recursul. Art. 483.
