Fărădelegea lui Călin – The challanger
Potrivnică, dar îndreptățită.
Mă… jenează termenul, deși specific și particularizat căilor de atac. Dex-ul spune întâi recurs, apoi alte căi de atac. Cu „riscul” de-a fi apelul primul totuși și mai apoi celelalte. Ziceam că de partea opusă, împotrivă acest „intimat”, toată ziua și nopțile – de-o bună vreme – justiției pârât în plenitudinea sa. Art. 472 nu că nu le spune lucrurilor și faptelor pe nume, dar dă acestui „intim…” dreptul de a face și el apel, imediat după ce curge termenul legal de formulare a cererii de apel și introducerea ei în instanță, chiar „… în cadrul procesului în care se judecă apelul…”, care, cumva, „… să tindă la schimbarea hotărârii…” din primul proces. Va să zică, toată lumea vrea o rezolvare anti hotărâre. După cum stau chestiunile la Al. 2, unul fără altul nu se poate. Apelul în fapt, „decăzut”, respins etc anulează apelul intimatului, numit incident. De ce?
Coparticiparea trebuie, bănuiesc, să se refere la pârâții din primul proces (chiar din apel) ori la părțile vătămate. Singurele variante posibile. În ciuda faptului că Art. 473 introduce și terțele persoane în primul proces. Acestea nefiind introduse în dispozitivul instanței. De asemenea, bănuiesc. Altfel, având de câștigat sau de ispășit vreo pedeapsă în hotărâre, trec și dânsele ca posibile reclamante de apel sau intimate. Acestora din urmă intimatul le poate face cerere de apel. Desigur, apar și alte persoane din prima instanță, nu parte în apelul principal, însă „… de natură să producă consecințe…” la adresa intimatului. Va să fi fost acest apel unul provocat ca titulatură situațională.
Nu remarcasem că aceste tipologii de apeluri ar putea fi totuși – dar nu sunt – întâmpinări la apelul principal. Fiindcă așa ar părea. Nu sunt fiindcă Art. 474 le dă ambelor același termen de depunere. Ca perioade s-au fixat cele de la Art. 471 secund. Bineînțeles, alt intimat, altă întâmpinare. Mă mir însă de ce nu poate face apelurile de mai sus și intimatul intimatului.
Art. 475. Un număr doar. Abrogat.
Diversitatea de posibilități în privința efectelor sau modului cum va fi judecat apelul se găsește la Art. 476. Ori judecare nouă asupra fondului, ori cererea să nu cuprindă această judecare-rejudecare pe fond, ori cerere de respingere a hotărârii primei instanțe, ori cerere de anulare a chemării în judecată pe motiv de genul „instanța a fost incompetentă”. Și, când nu se aduc dovezi noi, când nu sunt motivațiile nu sunt tocmai unele solide nici în cererea de apel, nici în întâmpinare, pronunțarea se face doar „… pe baza celor invocate la prima instanță.”.
Probleme…. Limitări. La ceea ce dorește apelantul. Privitoare la soluțiile dependente de partea atacată din hotărâre. Devoluție s-ar numi acest tip de judecare limitativ, dar nu numai specific, ca adineauri, ci operantă și pe întreaga hotărâre, fără limitări, „… când se tinde la anularea hotărârii sau dacă obiectul litigiului este indivizibil.”. Numai că, întregul Art. 477 are o decizie de respingere prin 2021. Am mai opinat eu: unde naiba au fost ochii celor care au verificat Codul de Procedură Civilă?
Încă rememorez chestiuni anterioare care fac din apel un proces cu motive temeinice și cu noi probe, dacă sunt. Art. 478, aproape vehement – și nu este legea astfel? -, le cam dă la întors. Nu alte motive, nu alte mijloace de apărare, nu alte dovezi decât cele din primă instanță. Apel sau întâmpinare la apel. Dezicerea…. O constantă. Acu să zici că-s neclintiți, acu să zici că-s nestatornici. C-ar ieși din dezbateri administrarea altor probe. Dar, sigur, nu se schimbă „… cadrul procesual stabilit în fața primei instanțe.”. Ar face obiectul, indubitabil, al altei cauze pe rol în primă judecare.
