Propoziții pretențioase – Asepsii
Priveam către paralelipiped….
Cum puteam. Dar mândru. Ochii se împăienjeniseră deja. După numai o zi scheletul arăta aproape impecabil. Calculul meu mă încredința că în trei zile puteam acoperi cu lemn și tablă chioșcul. Rămâneau de pus doar cornierele, de aluminiu, de încropit ușa și alte mici nimicuri, dar consumatoare de timp. A durat cu totul două săptămâni, contrar așteptărilor mele, însă a ieșit lucru țeapăn. Dovadă că, după câțiva ani, când a fost luat pe sus cu macaraua, pentru a fi amplasat în altă parte, nu s-a clintit nimic. Sau aproape. Un geam, două sparte.
Chioșc. Mai făcusem unul după Revoluție, în 1991. Culmea, în Flămânda. La țigani. Așa ajunsesem, să le facem nespălaților, aparent muncitori la zidărie, în fapt putori ordinare cu diferite paliere de influență și putere. Cine se asemăna, practica aceeași lege nescrisă a etniei. Ăi mai bătrâni angajau lucrările, odraslele deveneau mici șefi de echipă, iar sărăciile „satului” trăgeau la disperare cu canciocul și mistria. Și aici meșteri și calfe. De fapt meseriași și salahori. Tocmai un fiu al unuia dintre șefii de lucrare adunase niscai parale din furtișagurile șantieristice și angajase direct o întreprindere să-i ticluiască o baracă, în care produse de slabă calitate să facă „deliciul” bruneților rămași pe-acasă. E o chestie ca pentru proști. După ce unii vai mama lor sunt normați la sânge cu destule deficiențe – că nu știau ei carte cât să le dea metri pătrați exact -, furați pe față de cele mai multe ori, ba și bătuți și luați la goană, aceiași urmau să fie păcăliți la bani și la calitatea produselor cumpărate. De datornici nici nu se punea problema să nu fie ciupiți consistent. Sistemul amanet funcționa de pe o toamnă spre primăvară excelent, că erau bani împrumutați direct sau mâncare și băutură pe datorie…. Fusesem cu Rusu și Purnavel, dacă mi-amintesc bine, cred că și cu ăla mic și negru, Stănel, din echipa noastră de la Intercoop a lui Nenea, Formația 1. Detaliile chiar nu mai contează.
Nu acolo, unde eram și eu un ucenic luat ca să dea la mână profiluri (e și variantă cu e terminație), scule, să țină sudorului piesele de îmbinat. La Matei însă…. O descriere cu amănuntul parcă s-ar cere. Dintr-o dorință permanentă de a avea frâiele propriei vieți și acțiuni, pornită de la magazia-atelier, de la proiectul de casă în același loc, de la făuritul bar de la Bălăceanu și alte obiecte, îmi luasem avântul să ticluiesc singur chioșcul lui Matei. Adică ce, nu puteam, nu eram în stare, nu aveam viziune? Așa s-a pornit. Cercetasem dimensiunile anterior, desenasem, calculasem ce și cât rămâne din fiecare profil și la ce poate fi folosit în ansamblul metalic. Țevi rectangulare pătrate de șase metri, cred că de cel puțin 50 de milimetri, mai gros în carne, de 2 milimetri. Baza de patru pe patru metri. Fixată în ciment din loc în loc cu fier striat de 10. Ridicarea colțurilor, dificilă când n-ai pe nimeni măcar să-ți țină cât dai câte un aft de sudură, dar reușită. Cred totuși că am chemat pe cineva dintre angajații la construcție ai lui Matei să-mi țină la un capăt o sfoară, cât să obțin diagonale egale. Da, cu sfoara. O ruletă mai mare de trei metri în Râmnic se găsea greu, iar una costa cât nu făcea, iar mie îmi trebuia una care să depășească puțin formula radical din patru la pătrat plus doi la pătrat, pe laterale, și la colțurile de pe diagonale ceva mai mult: radical din latura la pătrat ori doi plus doi la pătrat, undeva pe la vreo șase metri. Chiar și fără, soluțiile unei măsurători aproape precise se rezolva cu un profil întreg sau cu dimensiuni micșorate: la un metru pe înălțimea colțului, la intersecția diagonalelor bazei. Ies trei metri? Ies. Numai austrul să te lase să măsori.
