Fărădelegea lui Călin – The fight continues
Multe-s căile justiției.
Apel – atac ordinar; recurs – atac extraordinar; contestație în anulare; revizuire. De-ar da sfânta justiție, oarba deh, să le pricep și eu. Nefiind fan al culoarelor tribunalelor. Art. 456.
Să prevadă legea, spune Art. 457, și se supune atacului hotărârea judecătorilor. Oricare ar fi mențiunile din dispozitiv. Al. 2 se întrece pe sine în…. Mențiuni inexacte și calea de atac deschisă nu afectează dreptul exercitării atacului legal. Cele ce urmează sunt dubioase. Mod greșit indicat de instanță cu privire la termenul exercitării atacului. Normal, cauză să se repună în termen atacul. Da’ cică cu indicația greșită de termen. Hait! Și noi liciți când mai suntem? Al. 3 vine cu altele și mai și. Exercitare a căii de atac, pe considerentul inexactității din hotărâre. Neprevăzută de lege. Respinsă ca inadmisibilă. O altă hotărâre pronunțată de instanța de control judiciar. E una cu cea care a pronunțat inadmisibilitatea? Comunicată părților toate. Dată de început pentru termenul în care se încadrează cererea unei noi căi de atac. Cea bună. Evident, noi reconsiderări, noi încheieri, noi termene.
Legătura între titlu, „Subiectele căilor de atac”, și conținutul Art. 458. Niciuna. Doar un text care validează la exercitarea căii de atac „… numai părțile aflate în proces…”, dar care să justifice interesul noului demers. Nu se putea să nu fie extinsă plaja la alte organe ori persoane cu acest drept. Și-atunci, la ce bun „numai”?
Chiar dacă pare că ori extraordinara, ori ordinara mai întâi, de fapt prima este apelul, a doua recursul. Calea juridică. Însă este clar, nu ambele deodată. La Al. 2 certitudinea nu are loc de echivoc. Apelul neexercitat nu implică derularea recursului. Deloc. Deși…. Deja abuzez de el…. Deoarece mă obligă aceste excepții, care avansează sau devansează operațiuni. Se poate și recurs fără apel anterior, cu semnătură de părți și doar pentru „… încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”. Numai căile extraordinare pot fi exercitate concomitent, dar recursul se judecă mai întâi. O astfel de concomitență… cu decalaj, mai rar, puiule! Mai rară și o definire a dreptului material. Normă juridică instituită la nivel internațional ce ar reuni unitar conceptele legislative privitoare la relații de comerț internațional sau alte aspecte juridice. Începusem chiar un articol al sâsâitului albinos Stoica. Până la punctul în care amesteca politici și societatea civilă, un gen de istoric fără cap și coadă, cules după bunul plac. A nu se înțelege că omul nu știa ce zice. Ba încă prea bine, fapt ce mi-a relevat de ce azi România și lumea arată și se comportă atât de strâmb și lax. Și de ce și cum inși ca el au reușit să acapareze toate agendele și toate posturile statale. Art. 459.
Hotărâre atacabilă o singură dată, dacă termenul coincide „… pentru toate motivele existente la data declarării…” căii de atac. O specificare dintru început, la Al. 1, excludea textul Al. 2 în care se cumulează și cererile accesorii, când ele erau cuprinse în hotărâre. Aș fi de acord cu varii specificații pentru varii părți din proces și varii hotărâri, însă unora să le prevezi apelul și altora recursul, dar astfel cumulate să nu poată fi urmate după cum scrie la hotărâre, ci să se supună doar primei etape, apelul, e parcă ilogic. Prevede Al. 3 că ce se hotărăște la apel poate fi atacat cu recurs, dar are oare vreo legătură cu egalizarea și etapizarea celor două tipuri de căi de atac propuse? Am sărit peste tipurile de cereri, principale și incidentale, nebănuind că ar mai fi și altele, a căror soartă, în pofida lipsei la cele două a căilor de atac, urmează mersul atacului legal. Și pentru istea din urmă se fixează ca adaos „drept comun”, fie apel, fie recurs. Art. 460.
