Fărădelegea lui Călin – Don’t judge me!
De-o fi una, de-o fi….
Suntem pe calea cea bună. Decizie. Dar și hotărâre. Chiar și sentință. Ceasta din urmă fi-va de căpătâi părților. Însă, tot așa numi-se-va și când dânsa, instanța renunță la a-și face meseria. În litera și cutuma legii ca dezînvestire. Eram pregătit să înțeleg, de fapt chiar pricepusem. Ce nu pricep urmează la Al. 2. Despărțirea, fragmentarea, lipsa de distributivitate în adevăratul ei sens și după regula ce se impune nu doar în matematică, în literatură, ci în orice domeniu și tip de exprimare. Tot sentință – impune alineatul doi – va fi și hotărârea prin care juzii vor găsi soluția când administrațiile publice și altele asemenea au hotărât ele însele ceva și cineva le atacă deciziile. Al. 3 a găsit o altă denumire hotărârilor de apel, de recurs, de anulare a primei hotărâri la apel etc.: decizie. Al. 4 pare puțin mai indulgent cu hotărârile contestațiilor în anulare și de revizuire: sentință ori decizie. Orice altceva – prin „decretul” Al. 5 – se cheamă (uitasem de existența ei) încheiere. Ne lămuri Art. 424.
Cam ca la povestire. Numai că în loc de cinci avem numai trei componente ce definesc hotărârea…. O parte introductivă, care…. O spun totuși, deși aveam oarece reținere. Cum că un pârlit ca mine n-ar putea pune semne de îndoială…. Spusa… se referă la o chestiune fundamentală a regimului funcționării sistemelor noastre, printre care și cel judiciar. Sunt atinse de morbul infatuării și punere pe plan secund a celor cuvenite. Această parte de început a hotărârii se pune chezașă. Da, nu despre faptele în sine se notează mai întâi, nu despre oamenii ce se chinuie să găsească înțelegere la altcineva, o soluție la propriile neajunsuri, ci despre fanți. Despre instituția în care se judecă, despre numele său, despre ale judecătorilor, despre ce calitate au în complet, despre al grefierului, despre cine este procurorul, de a fost sau nu prezent și, ca să dea impresia că n-au uitat și de ceilalți și despre scopul dosarului – apropo, se specifică aici și numărul lui; al… enșpelea -, se scrie mic și la finalul introducerii: „…. celelalte date…” se regăsesc în încheiere. Întreb așa, ca prostul: nu s-ar fi cuvenit să se treacă și numele împricinaților acum? Dacă tot se fac prezentările…. Și-mi ziceam: lasă, mă, ăștia-s mai importanți, mai „mari”, fie; le-o veni rândul imediat și „păgubașilor”. Ei, nu! Cererea, ce conține; ce au susținut părțile; expunere pe bază de probe administrate, de fapt și de drept pentru soluție; și ce motive au fost demne de reținut și care nu. Abia la final se cere de-a fir a păr numele, cod numeric, domiciliu, alte coduri, dar unice de înregistrare, cont bancar, soluția – finaly – și ce lovele s-au cheltuit în timpul procesului. Asta în linii mari. În cele particularizate, fără să se mai poată localiza în care dintre cele trei zone se va înscrie „… ceea ce se cuvine fiecărui reclamant și la ce este obligat fiecare pârât…”. Doar la Al. 3 se indică unde la dispozitiv – la final – se va scrie „… dacă hotărârea este executorie…” sau e bună de atac sau definitivă, dacă se face apel și unde anume. Art. 425.
Redactarea și semnarea hotărârii este prea lungă…. Dăm curs la următorul „termen”.
