Fărădelegea lui Călin – A decade
Adică doar dacă se vrea.
Facultativa suspendare, în viziunea multiplă a Art. 413, a judecării, vine totuși cu chestiuni care o trimit în planul obligativității. Cum să mergi înainte când depinzi de un drept deja în dezbaterea unei alte judecăți? Din păcate, asta este practica. Și când se sesizează Curtea de Justiție a UE pentru o decizie preliminară, și când se încep urmăriri penale pentru infracțiuni de care ar depinde hotărârea procesului civil și „în alte cazuri prevăzute de lege.”. Bine ar fi fost să ni le fi și amintit, măcar în linii mari. Ei, și dacă se „facultativează” pe bune, când factorul „perturbator” s-a „înlăturat”, adică hotărârea definitivă s-a dat în cauza colaterală. Partea inversă. Când suspendarea este suspendată. Motivațiile simple. Cel ce a cerut facultativa a vrut doar să tergiverseze adoptarea hotărârii, în viziunea Codului de Procedură Civilă, lipsă „… comportament diligent…”, hotărâre care poate fi ținută în șah chiar și un an și mai mult. Moment în care instanța suspendă, spuneam, suspendarea. Dar e nu mult acest an, ci enorm de mult.
S-a suspendat. S-a scris încheierea pe această speță. Se face recurs la încheiere, dar la instanța mai de sus. Însă, suspendarea dispusă se ÎCCJ, hotărârea are caracter definitiv. Acum. Recursul se poate cere în timpul suspendării și dacă este vorba de încheiere de suspendare, și dacă este vorba de respingerea cererii de repunere pe rol a procesului. Art. 414.
Art. 415. Reluare proces. Cu cerere a părților. Cu cerere a altora, tutori, curatori, mandatari etc. Din oficiu, în cazul de mai sus cu CJUE. Și altcumva.
În opt paragrafe, secțiunea a 4-a reglementează perimarea cererii. Chiar din primul articol, 416, se degajă un aer de… analfabetism. Deși știam că sună rău și n-am întâlnit la timpul actual, prezent, forma, am reconsultat dex-ul. E clar ca bună ziua că redactorul a sărit câteva clase primare și a trecut la facultate fără cunoștințele necesare: terminațiile conjugărilor. Sau le încurcă. Așa încât dânsului i-a ieșit „… se perimă de drept…” în loc de se perimează. Trecând de acest mic și „insignifiant” impediment, să luăm în calcul la Al. 1 invalidarea cererii, dintre cele ce țin de justiția cu caracter civil, dacă au trecut șase luni și nu s-a lucrat în sensul cerut de ea, juridic, deloc, din cauza părții ce a formulat-o, sau din momentul ultimei proceduri. Cazurile neperimării sunt clare astfel. Să nu fie din cauza părții ori acțiunea, actul juridic ce ar putea produce perimare să fi trebuit să fie efectuat din oficiu.
Gândeam că, perimată cererea, se întrerupe de drept orice proces. Se pare că nu-mi face pe voie Codul de Procedură Penală și consideră că perimarea are sorți de întrerupere când partea interesată îndeplinește actul procedural ce ar fi trebuit efectuat înaintea perimării. Art. 417.
Dacă perimarea coincide cu suspendarea procesului, soarta ei este identică. Aici se invocă situațiile cu… CJUE…. Art. 412-413. Așa încât perimarea are parte de 1 lună de suspendare. Perimare suspendată și dacă partea „… este împiedicată de a stărui în judecată…”. Art. 418.
Perimare pentru unul dintre reclamanți, pârâți, perimare pentru toată lumea. Art. 419.
Constatarea perimării: din oficiu sau la cerere. Invocabilă și în ședință publică, și în camera de consiliu. Ridicarea perimării, adică intrarea în normalitate, în fluxul normal al procesului nu se poate face la instanța de apel ca primă dată. Art. 420.
Mi-e nedeslușit conținutul Al. 1. Ce legătură mai are perimarea dacă nu s-a produs, dacă procesul își urmează cursul? Și ce încheiere se pronunță și pentru ce? La Al. 2 da, este perimare constatată, poate fi supusă recursului după cutumele articolelor anterioare. Art. 421.
Uite că aveam dreptate. E perimare, nu-s efecte ale niciunui act dintre cele întâmplate în instanță. O nouă cerere poate totuși activa actele administrate în procesul cu cerere perimată. Art. 422.
Asta este chiar de… porc. N-ați zis, frăție, că șase luni are nevoie perimarea ca să-și intre în pâine? Acum o duceți la 10 ani? Art. 423.
