Fărădelegea lui Călin – Renew
„Esteticul” poartă….
Să mă mai omor pentru astfel de exprimări? Păi cum altfel? Poartă ce? Iar fără „se”? Un „au loc” chiar nu înlocuia mai bine acest „poartă asupra”? Dezbaterile se învârtesc ca atare în zona „… împrejurărilor de fapt și temeiurilor de drept…”. Găsite neapărat în cererea de la care a pornit procesul ori de la sesizarea din oficiu a instanței. Art. 389.
Uitasem să precizez c-am intrat din articolul precedent în dezbaterile în fond. Și pe cât de hotărât eram să opinez că suntem în plin proces, Art. 390 găsește că ar mai fi ceva chestiuni prealabile. Se mai discută o dată toate cele nerezolvate, cereri, excepții, apărări, dar se mai lasă și pentru „… orice stare a procesului.” dintre cele care pot surveni pe parcurs. Art. 390.
Mai scapă unele, altele…. Rezolvate prin completare sau refacerea de probe, când asta rezultă la dezbaterea din urmă. Art. 391.
Gata. S-au terminat „tergiversările”. Deschiderea dezbaterilor pe fond. Se dă cuvântul părților, pe rând, după cutumele Art. 216. Se susțin cererile și apărările. Art. 392.
Dezbateri până la închidere. Și de nu-s terminate în aceeași ședință, în același termen, se depun în altă zi, „… chiar în afara orelor fixate pentru judecarea pricinilor.”. „Conștiincioasă” instituție. Art. 393.
Și gata. Se închid prin acest Art. 394 dezbaterile. S-a lămurit orice. Situații și situații. Se mai pot depune la dosar completări la notele întocmite. Cerute sau necerute de instanță. Și cu astea basta! Nu se mai pune nimic la dosar.
Să n-o spun pe cea definitivă. Însă, pare ultima sută de metri de parcurs din procesul obișnuit, primul din lanțul cu câteva zale dintre cele ce nu se lasă încheiate cu una, cu două. Uite, chiar acum mi se schimbară mințile și am o percepție total diferită față de enumerări din pricina închiderii de frază. De ce să scrii cu cratimă fel de fel de alternative, numere…?
Art. 395 ne pune în situația deliberării. O chestiune secretoasă la finalul dezbaterilor. Desigur, tainica întâlnire are loc doar între membrii completului, cei ce au fost prezenți la dezbateri. Și regula are următoarea normare: „… cel mai nou în funcție.” își exprimă opinia primul. Ceilalți pe rând și tot după același algoritm al ultimului venit… până la președintele completului judecătoresc. Cum nu puteau fi normale procesele, se mai întâmplă ca unul dintre judecători să nu participe până la final. Asta nu-i știrbește din calitatea avută și i se cere să se pronunțe și el asupra procesului și să pună concluzii. Într-un singur caz părerea lui nu mai este de luat în seamă: când nu mai are calitate de judecător și când este suspendat din funcție. Surpriză nu, căci fără unul nu-i „putere” de decizie totală, „… procesul se repune pe rol…” și așa mai departe până în sfârșit se deliberează în „plen”.
Dar ce contează cât timp durează? Important este să se înfăptuiască justiția. Cum în cazul din urmă se putea dubla perioada procesului numărul unu, în situația amânării pronunțării, 15 zile mai pot aștepta părțile până să știe care a avut dreptate cerând-o sau din contră. Și asta se va realiza prin grefa instanței. Dat fiind răgazul, numai la data refixată pentru dezbatere și pronunțare se va hotărî soarta procesului, necum înainte. Art. 396.
