Fărădelegea lui Călin – Over schedule
Ne-or online-iza cu totul, ne-om puturoși până nu ne-or mai lăsa telefoanele, calculatoarele, tabletele, mașinile ce ne cară hoitul de colo până dincolo la nici doi pași să ieșim din casă. Abia atunci….
Da. La unii muma, la alții…. Te juri că nu permiți părții interogate să răspundă cu foicica pregătită, dar statului și persoanelor juridice le permiți să vină cu răspunsul scris. O singură excepție. „… societățile de persoane…” ce au „… asociați cu drept de reprezentare…” Ei trec direct în banca interogatului. Să fim serioși. Doar ei? Toate instituțiile au pe cineva desemnat să răspundă direct. Directorul e primul, juristul al doilea. Art. 355.
La Art. 356 băteam șaua…. Sub „imperiul” „talentizării” de la noi, unde s-a introdus – desigur, aduși de o „judecătoreasă” de peste „Pruturi”, hăt, din Roma, românească deplasată d-aci până acolo – o secțiune „online”. Ai ei toți, ai ei toate premiile. Să trecem peste…. În general, înstrăinatul (nu se specifică dacă e nație neaoșă sau străin cu totul de România) ar trebui să fie reprezentat în proces. Mandatar. Primitor de întrebări. Întorcător instanței de răspunsuri la interogații. Evident, să fie procură specială și autentică a mandatarului.
Un addendum la unul dintre articolele anterioare, scutea Codul de Procedură Civilă de Art. 357. Interogarea cu judecător delegat sau comisie rogatorie nu diferă cu nimic de procedurile anterioare.
De nebun credeți că nu dorește să răspundă interogatoriului? De gras, frumos și devreme acasă nu se prezintă partea procesuală la interogatoriu? De ce să prezumi ca mărturisire la întrebările tale tăcerea, lipsa? A! Dacă e rea voință, da. Dar nici atunci nu poți pune în gura cuiva cuvinte pe care nu le-a rostit. Art. 358.
Despre imposibil și pierdere se discută la Art. 359. Imposibila mărturisire după un anumit moment, urgentat de mersul lucrurilor. Și expertize, și stare de bunuri, și recunoaștere de înscrisuri, drepturi. Pericol de dispariție a probei, de grea administrare ulterior. Așa s-ar admite administrarea imediată a celor de dinainte. Și să nu fie urgență, cele enumerate pot ajunge mai întâi pe masa instanței, dacă partea adversă își dă acordul.
Discuția pe marginea cererilor adresate instanței s-a mai făcut. Procedura urmează aceleași formalități. Să spui care sunt motivele doar. Instanța citează părți sau nu – dacă urgența o impune – apoi, face încheiere în camera de consiliu. Etc. Art. 360.
Într-un fel sau altul, cele mai înainte prezentate se referă la asigurarea probelor, mărturiilor ș.a.m.d. Admiterea cererii neavând posibilitatea atacării ei. Doar când se respinge cererea, declanșarea căii de atac are răgaz 5 zile. După pronunțare, după comunicare. Art. 361.
Administrarea probei de asigurat – imediat sau la termenul fixat. Nesupusă vreunei căi de atac. Art. 362.
Ai probe, acum asigurate, instanța decide dacă sunt admisibile și dacă sunt concludente. Un enunț care confirmă practic generalizarea conform căreia judecătorii admit probe doar dacă ajută la punerea unei concluzii finale. Posibilă este și o nouă administrare a lor. Într-atât de bune să fie, cât să poată fi „… folosite și de partea care nu a cerut administrarea lor.”. Desigur, cheltuielile administrării sunt trecute de instanță pe hârtie. Nu precizează însă Art. 363 și cine le plătește. Deși se știe: cel ce cere administrarea lor.
Urgența este sesizată, că se întâmplă sau că nu se va mai crea altă oportunitate să se întâmple, partea cere executorului judecătoresc circumscripțional să o constatate el direct. De implică și partea adversă cumva această constatare, fără acordul ei nu poate fi înregistrată. Dar merge și fără acord. Mergi la instanță, primești dezlegare și… gata, s-a rezolvat. O copie după constatare trimisă părții ce nu și-a dat acordul constituie dovadă autentică. Art. 364.
La cum s-au făcut unele constatări, la cum s-a decis în ultimii ani în instanță, Art. 365 numai dispoziție specială nu poate fi. A devenit obicei și regulă să se practice aceste operațiuni și în zile nelucrătoare, și la ore în afara programului. Să le dea numai instanța. Și le încuviințează numa-numa’!
