Cotețul cu metafore – Nebunul ce se crede rege
nebunul ce se crede rege
un biet nebun, viața-și trăia
stăpân, în lumea lui
și pe ceilalți nu-i deranja.
căci, avea locul lui
din când în când, el mai ieșea
pe-alei, la ceas de seară,
când nimeni nu se mai plimba
în calde nopți de vară
atunci, el trupu-și îndrepta
precum în tinerețe
cu mâna, gesturi largi făcea,
dovadă de noblețe
și chipul i se transforma
senin, el devenind
cu eleganță se purta
cu ochii scânteind
pe toată lumea saluta
zâmbind senin oricui
dar lumea-ntreagă se ferea
fugind din calea lui
copiii își râdeau de el
că are haine rupte
însă lui nu-i păsa defel
plecat fiind, să lupte
unii-l priveau cu-ngăduință
când îl vedeau trecând
alții, cu multă rea-voință
îl necăjeau, râzând
pe lângă el treceau așa
agale sau în goană
și nu vedeau că fruntea sa
purtase o coroană
doar el, monarh desăvârșit,
stăpân peste alei,
simțea că încă-i copleșit
de greutatea ei
acel nebun era-mpărat
peste supușii-frunze
privind de sus, ca din palat
cu zâmbetul pe buze
în lumea lui e fericit
căci lumea este el
și-o are de împărățit
dar fără niciun țel
oare nebunu-i cel real,
în parcul metaforic
sau numai el e cel normal
ne întrebăm retoric…
