Literadura nr. 35 (13)

Benone Ion PĂSĂRIN

PAȘI ȘI TĂCERI FĂRĂ DE NUME

Motto:… sau frumusețe străină am văzut și cu
dânsa mi-am rănit inima…
Rugăciunea a treia, către Sfântul Duh

La ora aceea nu se auzeau decât pașii ei
adică tocurile
vreau să spun…
Trecea pe stradă ca o făptură de gheață
și era superbă
rătăcind printre umbrele oamenilor
precum o poveste
despre care nu poți mărturisi
încă.

Amiaza își închidea petalele de vânt
răscolindu-i părul
oglinzile ferestrelor îi strângeau imaginea
aburindu-se pe dinafară
iară sunetul sacadat al pașilor era părerea mea
despre o direcție necunoscută
despre o femeie
o întâmplare
o zi
un sunet ca de zaruri care mă ținea treaz
în catifeaua unei iluzii cu catargele rupte.

Trecea ca o lumină polară
acea femeie
și pășea pustiu
de parcă ar fi bătut cu degete de fum
într-o lacrimă înghețată
pășea și pasu-i despărțea noaptea de lumină
precum o memorie
precum o singurătate încărcată de cuvinte
cât ochii nu-mi mai erau păsări
surpate în dantele brodate de ceață.

Și ningea lin
ningea așa într-o doară
ningea schimbând fața lucrurilor…

Despre femeie,
acea femeie
însă
nimic nou
în urmă-i doar
umbre stranii
și lungi arpegii
de frig…

ÎNTUNECARE ÎN CERCURI CONCENTRICE

Nopțile acelea erau aspre
și flămânde de veghe
apoi
lipsite erau de nume
și istovite
parcă
de zborul fluturilor
dinspre trupuri
către cearcănele
oglinzilor
de abanos…

Erau nopți de lungi umbre
nopți cu vise seci
și amare
asemenea semințelor de foșnet și silabe
cu miez fără de rod
amestecate printre secundele ornicului
cu lanțuri sfioase și ruginite…

Estimp
doar buzele tale
numai ele
din cântec alb și piersici
îmbălsămau cuvinte
în pulberi firave
de născociri
și sudoare
fierbinte.

Dragoste de poezie și lansare de carte – eveniment Literadura

Pe 15 februarie a fost ziua lecturii, pe 24 s-a sărbătorit Dragobetele. Revista Literadura a organizat un eveniment care să le cuprindă pe amândouă la mijlocul distanței temporale dintre ele, pe 21 februarie, sub egida Centrului Cultural Educațional „Alexandru Marghiloman” la locația „Iazul Morilor” la ora 17.
Parafrazîndu-l pe conuꞌ Iancu formula corectă a fost ger mare, mon cher!
Iarna nu a fost un motiv care să împiedice scriitorii să se întâlnească la o seară de poezie în compania muzicală a profesorului Florentin Boroghină și a elevilor săi: Toma Iustin cls. IV, a interpretat Fantezie de Telemann; Gheorghe Miruna cls. VIII, Rapsodie de Fr. Liszt și Nițu David, clasa a VIII, Nocturna de Dinu Lipatti.
Pentru că jurnalismul este prezent în viața noastră cotidiană Sorin Călin și-a lansat volumul „Orfice” în care a adunat articole din cărțile sale publicate în ultimii ani, și dedicate cu respect tatălui său. Despre omul și scriitorul Sorin Călin a vorbit scriitoarea Valeria manta Tăicuțu.
Moderator a fost Mihaela Roxana Boboc, senior editor al revistei Literadura.
Au citit, din creația proprie: Gina Zaharia, Laurențiu Belizan, Mihaela Roxana Boboc, Mihai M. Macovei, Dumitru Pană, Nicolai Tăicuțu, Ramona Müller, Angela Petre, Viorel Dodan, Maria Mânzală, Valeria Manta Tăicuțu, Teo Cabel. Stan Brebenel, președintele filialei „Pamfil Șeicaru” a UZPR Buzău a spus câteva cuvinte despre demersul jurnalistic al lui Sorin Călin, membru al respectivei filiale.
Dan Manciulea a încheiat seara cu cântecele lui.
Au fost prezenți alături de scriitori Sorin Burlacu, Adriana Anghelescu, părinții celor care au cântat, Eduard Antochi.

Restituiri

Ion PENA

Ion Pena s-a născut la 25 august 1911 în familia țăranilor Chiriță și Lisandra Pena din satul Belitori (azi, Troianul), fostul județ Romanați, acum Teleorman. Familia a fost una deosebit de săracă, dar și tristă, murindu-le cinci dintre copii. Ion, primul născut, a înfruntat greutățile și a învățat carte, absolvind Școala de Comerț Superior din Turnu Măgurele. A lucrat ca preceptor aproape cinci ani în localitatea Sichevița din județul Caraș-Severin, înfiin­țând acolo Căminul cultural „Lumina”, donând cǎrți pentru bibliotecă și, împreunǎ cu sǎtenii, achiziționând un aparat de pro­iecție de filme. Apoi a fost agent administrativ în localitatea arge­șeană Domnești, unde, în 1941, a fondat „Biblioteca modernă”. De acolo a fost mobilizat pe frontul celui de-Al Doilea Război Mondial, unde a murit la 29 iulie 1944, fiind înmormântat în Cimitirul Eroilor din Alba Iulia. N-a fost căsătorit și n-a avut copii.

Alpinism

Pe piscuri goale, fără viață,
Unde nici vulturi nu s’avîntă
Eu mi-am tîrît povara sfîntă
A trupului flămînd de viață.

Cu patimă m-am strîns pe stîncă
Strîngînd spasmodic piatra tare …
Și-i drept că gura-mi, nu arare
Cerșea un sprijin de la stîncă.

Prăpăstii mi-au surîs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am rîs și eu – la fel – sarcastic …
1928

Prefață

Gingaș întâi, un ger îmi crește’n oase
O iarnă rea, cu-aromă plumburie.
Din piscuri mari de piatră și trufie
Mă râd, bălane, stele somnoroase

E chinul meu trudind între hotare
Nelimpezi înainte, nici în urmă
Ca să culeg din vreme ce se curmă
O zestre-abea, cu boabele amare.

Visai un pod pe veacuri și pe spații
Sub care-o lume proaspătă să crească
Dar mărginit în coaja lui firească
Se sparse visu’n câteva vibrații.

Drumeț, bătrân acuma de înfrângeri,
Întorc în umbră aripile-acasă.
Poema strâmbă doar le e rămasă.
Te simt, citită, inimă cum sângeri.
(Publicată în „UNIVERSUL LITERAR”)

Șes natal

Și, Doamne, eu fui pe aici.
În țara cu luceferii înalți,
Văzui catapetesme cum ridici
Și floarea cu parfumuri cum înalți.

Văzui însămânțările cu rod,
Stupinele cu miere, dimineți
Cu mândre aurore în năvod
Și falnică sburarea de ereți.

Zîmbirea călărea peste obraz,
În vine se roteau chiuituri,
Țâncaș cu mămăligă și cu praz
Creșteau peste hotare sărituri.

În urnă tresăreau și mai adânci
Pâraiele cu apă și cu har,
Credeam în ele, Doamne, că tu plângi
Și eu eram pe margine pândar.

Cu visul mă culcam și mă sculam,
Irod între cotețe și cârlani,
În gene bucuria o știam …
Aveam atuncea 12 ani.
(Publicată în „VREMEA”, an XIV, 29 noiembrie 1942)

Ioan Vintilă FINTIȘ

Odisee pentru Babilon

I.
Blând și pustiu
Pasul cerbului prin lumină

Este un cerb adevărat
Care aduce pacea
Tocmai de la Domnul

Noi care trăim în realitate
Acum îl vom urma pe acesta
Și ne vom ruga
Și vom îngenunchea
Apoi vom plânge
Atunci cerbul va cânta din flaut
O preafericită odisee
Pentru Babilon

II.
O biserică în adâncul trupului
Unde fără știu veneau îngerii
Ca un pustiu antic
Foșnind lângă sufletul meu
Arbore de lumină
Care se leagănă și cântă
Când locuiam în abstract
În fața Domnului mă
înclinam
Aveam atunci un păzitor troian
Era de sticlă și priveam prin el
Mări depărtări urzeli de corăbii

Atunci adormeam
Pe creierii țărmului
Și marea nu mai era
Parcă din apă

III.
Tocmai acum a venit iarna
tocmai acum
Tot prunc am rămas
Lângă podul de fu
Peste care foarte rar
Tot mai rar
Trec turme de mărgăritar
Mă tot întreb
Dacă din singurătate
Se poate construi o cetate
Pentru mine și prietenii mei
Zeii cărunți
Cu stele de brad pe frunți
Sau cu turme de miei

IV.
Locuiesc un deal sau un munte

Aici nu știi când ești singur sau trist
Toate înfloresc
Numai aproape de apus

Dincolo sunt doar nevăzuții
Prietenii mei abstracți

Cântând la un fel de chitare
Cu pene
Doar Domnul știe ce înseamnă
Deșertăciunea aceasta
Suprarealistă