Fărădelegea lui Călin – (T)u zic(i) (s)i, (r)e, (u)t
8 februarie 2025
Nea Gigi, unii-s unii și restul pleavă. Cu regret te anunț să stai mai în banca matale și să nu mai crezi că FCSB (undeva, într-o zi, o galerie scria pe fond galben că echipa de-o păstorești ca pe oițele lui tată-tău nu e Steaua) are fason de mare echipă. Doar n-oi fi vrut să iei vreun punct de la Manchester.
Chinul vi-l curmați, băieți! Tehnicile de compoziție și facere de texte muzicale, ăle de le vreți împrăștiate în masă, sunt deja pe mâini bune. Are AI-ul niște chestii de nu le veți ști voi niciodată.
Bă, și hâzi suntem frumoși noi, nația omenească. De ce tot încercați să impuneți fel de fel de chipuri închipuite de extratereștri chiar și pe cana cu care se prezumă că ați bea cu plăcere? Să simt pe buze un cap de stârpitură, m-ar lua cu vomă.
Hai să nu exagerăm, nu noi am inventat combina și camionul. Cât privește pământul, românismul lui nu avea prea mulți ani de deținere. Una peste alta, n-a durat mai mult de 30 de ani această proprietate, și așa nesănătoasă, tot în mâna unora care tăiau și spânzurau ca și cum l-ar fi avut de pe moșiile taților. Cu pâinea am mai spus. Tot niște neoameni ne-au ținut la cozi, la felii cu porția, de parcă era a lor și o dădeau degeaba. O plăteam și așa prea mult. Dar numai pe alocuri cartelizarea funcționa la standardele socialiste. Veneau prin alte părți mămăligarii și se înfruptau din pita „raționalizată” cu sacii. Pentru animale.
Imperiile se prăbușesc doar din prea multă bunăstare. Sărăcia n-a omorât pe nimeni. În felul acesta se explică teoria cu beneficiile și necompensarea serviciilor de întreținerea lor.
Păi, prietene, totdeauna America a fost mai periculoasă decât Rusia. Mai perversă, mai neînduplecată. Măcar rusul e dintr-o bucată: votki, muieri și votki.
De apreciat cu sportivii, cu lgbt-iștii, cu ce mai crede Trump că se mai poate repara forțat la omenirea asta dusă rău cu plută. Dar mi-e că o să mai facă și altele contrare rațiunii corecte.
Copchii, discursuri…. Mă rog, despre ce? Despre schimbarea utopică a lumii? Despre cum vor transforma ei lumea doar dând din gură? Să influențeze pe cine? Câți să-i asculte și să le urmeze „sfaturile”, să le copieze „idealurile”? Jumătate sunt semi analfabeți.
S-a retras. Și? Eu nu mi-am făcut niciun calendar cu jocurile ei, nu am privit nici măcar un ghem în toată cariera acesteia. S-au retras mulți. Vârsta, cătarea lipsă în masa tinerilor sportivi. Așa e datul, odată și odată să te lase corpul, să nu mai facă față la atâta efort. Deci, doamnă care te lamentezi de parcă nu va mai veni nimeni în locul ei, las-o pe Halep să-și încheie cariera acum, cât celebritatea ei nu este cu totul contestată.
Sindromul Georgescu…. Fals. Sunt doar opțiuni care reflectă pierderea unui simț vital: frica. Pe lângă lipsa ei, omenirea cultivă, cam dinainte de data la care un domn zicea că văzuse semnele – nostradamuși retroactivi -, tupeul, lipsa de tact, lipsa de calm, curajul nebunesc, lipsa de coerență, hoția, lipsa empatiei, etalarea sentimentelor deșănțate. Fiind așa, președintele, atât de actualul președinte, a fost tot un Georgescu, însă unul creditat mai de sus și impus tot cam așa ciudatului popor român.
Același nenumit Dungaciu, pe la stimabilul Tucă, găsește nația sa într-o gravă zguduire identitară, punând pe seama acestei degradări, uitări de sine și ceea ce educația tinde azi să mai pună o cărămida la construcția destructurării prin orele de istorie. Nu spun încă ce surogat s-a găsit.
