Cenaclul Alexandru Sihleanu – 1 Februarie 2025

DRUMURILE ÎN VIAȚĂ SUNT MARCATE DE ZESTREA GENETICĂ
ȘI EDUCAȚIA ÎN TIMP

Sâmbătă, 01 februarie, Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua și Felicitas, ședința Cenaclului literar Alexandru Sihleanu de la Centrul Cultural Florica Cristoforeanu din Râmnicu Sărat a debutat, cu momentul in memoriam celor plecați dintre noi: Gheorghe Șaramet, Grigore Radu Stănescu, Florea Costache, Ștefan Șerbănescu, Mihai Voicu, Mircea. V. Homescu, Matincă Costea, Smarandache (Manea) Agheană, George Anghel. Dumnezeu să-i odihnească în pace!
De la Năvodari, dna Safta Leaută a trimis pentru momentul in memoriam poezia (Pe cine să dau vina? – în memoria lui Matincă Costea): „Pe cine să dau vina/ Că mor bătrânii singuri,/ Cu dor, ca-ntotdeauna/ Și multe griji în gânduri?// Pe cine să dau vina/ Când neputința-nvinge/ Și ca întotdeauna/ Lacrima tot curge?// Pe cine să dau vina/ Că anii su trecut/ Și ca întotdeauna/ Mi-e dor de cei de la-nceput?// Când vine ceasul morții,/ N-ai unde fugi,/ E tras zăvorul porții,/ Nu-i timp să te mai rogi.// Pe cine să dau vina/ Când inima îmi plânge/ Și ca întotdeauna/ Tot moartea ne învinge?” Îi mulțumim și îi dorim multă sănătate alături de cei dragi!
Dl Dumitru Hangu a lecturat la momentul in memoriam trei epigrame: „(Vorbe-n vânt) Avem mulți ce zilnic toarnă!/ Lumii fac acum ocol,/ Totuși fiind în plină iarnă,/ Unii sunt „cu capul gol”. (Lichide) Peste tot, la noi în sat,/ Apă bea cel însetat,/ Doar câțiva, (pe care-i știu),/ Toată ziua beau …rachiu! (Urșii educați) Circulau prin sat odată,/ Însoțiți de lăutari,/ Acum însă o fac lată!/ Merg în sat făr’ de …ursari.”
A continuat lectorul de serviciu dl drd. Cristi Rusin cu un eseu intitulat „Făurarii în fantasticul românesc”. Vă ofer lectura:
„În anul 1956, Mircea Eliade (1907-1986) publica la editura Flammarion din Paris volumul „Forgerons et alchimistes” („Făurari și alchimiști”), tradus pentru prima dată în limba română la editura Humanitas în anul 1997. Lucrarea, deosebit de interesantă pentru un cercetător în domeniul istoriei religiilor și nu numai, este structurată în cincisprezece capitole în care autorul ne prezintă vechile concepții cu privire la meteoriți și metale, ritualuri metalurgice și alchimice. De fapt, prin această lucrare, Eliade își continuă cercetările în domeniu începute încă din perioada în care se afla în România. Mă refer aici, evident, la lucrările „Alchimia asiatică” (1935) și „Cosmologie și alchimie babilioniană” (1937), ambele publicate la București. Revenind la „Făurari și alchimiști”, o sursă importantă la care autorul apelează pentru a-și susține explicațiile și teoriile prin exemple concrete o reprezintă mitul. Astfel, Eliade adună laolaltă numeroase mituri, legende, povești și basme din mitologia sau folclorul unor diverse popoare de pe mapamond, de la babilonieni, asirieni, perși, chinezi, indieni, egipteni, greci sau scandinavi, până la populațiile Africii Subsahariene, indonezienii din Java sau aborigenii din Australia. Foarte interesante din acest punct de vedere sunt capitolele IX-X, intitulate „Făurari divini și Eroi Civilizatori” și „Făurari, războinici, maeștri ai inițierii”. În paralel cu prezentarea unor tipare comune ale acestor făurari, fierari sau fauri ce se regăsesc în mai toate miturile lumii, Eliade aduce exemple concrete din mitologie și folclor. Din păcate, în ciuda bogăției și diversității materialului, nu aduce niciun exemplu din folclorul, mitologia sau din literatura fantastică românească. Ținând cont de acest fapt, m-am încumetat să caut în basmele și poveștile noastre diferiți făurari, încadrându-i în tiparele prezentate de către Eliade, pentru a suplini această lacună, dar și pentru a demonstra că aceleași concepții universale se regăsesc și în folclorul și în mitologia românească. Așa a luat naștere acest succint studiu, compus din mai multe însemnări pe care le-am făcut după o lectură atentă a basmelor și a povestirilor. Evident, studiul nu are pretenții de exhaustivitate, iar completările sunt oportune.
În lucrarea sa, Eliade ne spune că în unele culturi, precum cea javaneză, prințul moștenitor și fierarul regal erau considerați frați. Rolul acestui făurar era de acela crea armele monarhului cu ajutorul cărora își învingea inamicii. Mitologiile lumii abundă de fierari fantastici care au creat arme fermecate pentru zei (ex: Hefaistos la greci, Ptah la etgipteni, Tvastri la hinduși etc). De cele mai multe ori, armele erau folosite pentru a ucide diverși monștri, balauri și alte făpturi supranaturale răuvoitoare.
În folclorul românesc, basmul „Greuceanu”, cules de Petre Ispirescu (1830-1887), reflectă foarte bine toate aceste tipare menționate de Eliade: înfrățirea eroului cu faurul, confecționarea armelor și sprijinul pe care îl oferă împotriva ființelor răuvoitoare (zmeii): „Greuceanu luă cu dânsul și pe fratele său și merse, merse, merse cale lungă, depărtată, până ce ajunse la Faurul-pământului, cu care era frate de cruce. Acest faur, fiind cel mai mare meșter de pe pământ, era și năzdrăvan. Aici se opriră și poposiră. Trei zile și trei nopți au stat închiși într-o cămară Greuceanu cu Faurul-pământului și se sfătuiră. Și, după ce se odihniră câteva zile și mai plănuiră ceea ce era de făcut, Greuceanu și frate-său o luară la drum. Îndată după plecarea Greuceanului, Faurul-pământului se apucă și făcu chipul lui Greuceanu numai și numai din fier, apoi porunci să arză cușnița ziua și noaptea și să țină chipul acesta fără curmare în foc.”
Știm că acest chip din fier al lui Greuceanu realizat de Faurul-pământului a fost folosit pentru uciderea zmeoaicei. Mai mult de atât, Eliade ne spune în lucrarea sa că în diverse culturi, faurul sau fierarul, în calitate de meșter și mânuitor al metalelor, era asociat cu șamanii, vrăjitorii și cu preoții. În unele triburi africane, fierarii formau confrerii cu inițieri stricte și nu împărtășeau profanilor secretele lor privind prelucarea metalelor. Toate aceste credințe sunt legate de proprietatea magică atribuită focului și metalelor din care se confecționau amulete, idoli și obiecte de cult. Dacă faurul realiza aceste obiecte, atunci munca sa era una sacră. În același timp, la populațiile din stepelele mongole, se credea că faurii cunosc și ei tainele șamanilor despre care se știe că dețin puterea de a se transforma în păsări și alte animale. Așa se face că în basmul lui Greuceanu, Faurul-pământului cunoaște modalitatea de transfigurare a eroului din om în animal, la fel ca șamanii asiatici: „Dacă ajunse aici, Greuceanu se dete de trei ori peste cap și se făcu un porumbel.Vezi că el ascultase năzdrăvăniile ce-l învățase Faurul-pământului. Făcându-se porumbel, Greuceanu zbură și se puse pe un pom care era tocmai în fața caselor.” Observăm că basmul respectă elementele conturate de către Eliade în lucrarea sa și exemplificate prin miturile și credințele universale.
Puterile supranaturale atribuite fierarului sunt consemnate și în „Capra cu Trei Iezi” de Ion Creangă (1837-1889). El are puterea de a subția vocea lupului: „Lupul, auzind aceste, se duse la un ferar și puse să-i ascută limba și dinții, pentru a-și subția glasul, ș-apoi, întorcându-se, începu iar: Trei iezi cucuieți (…).” Acest episod fantastic, privit din perspectiva studiilor lui Eliade, capătă mai mult sens. Prin activitatea pe care o întreprinde, fierarul este deținătorul unor taine și are puterea supranaturală de a modifica vocea lupului.
Tot Eliade afirmă faptul că nu de puține ori, în unele mituri, eroul civilizator își asumă temporar funcția de făurar sau este direct asociat cu aceasta pe întreg parcursul misiunii sale. Într-adevăr, avem astfel de exemple în mitologiile lumii, dar avem și în basmele românești. În basmul „Prîslea cel voinic și merele de aur”, cules de Petre Ispirescu, eroul, reîntors din Lumea de Dincolo, își asumă funcția temporară de făurar în slujba argintarului. Din această poziție, Prîslea reușește să obțină obiectele magice pe care și le dorea fata împăratului: o furcă cu caierul și fusul cu totul de aur care să toarcă singură și o cloșcă cu pui cu totul și cu totul de aur. În procesul de obținere a acestora prin intermediul mărului furat de la zmeu, Prîslea sparge alune pe nicovală: „Argintarul îi ducea grija, fiindcă, ascultând pe la ușe, n-auzea alta decât cum spărgea la alune pe nicovală!”.
Eliade ne vorbește în lucrarea sa și despre ritualurile metalurgice în care era implicată nicovala. De exemplu, când un făurar din triburile bakitara din Africa de Est își confecționează o nouă nicovală, acesta o duce acasă într-o procesiune cu strigăte de nuntă, anunțându-și soția că a adus acasă o nouă femeie. După aceea, stropește nicovala cu apă și o descântă pentru a face „mulți copii”. De fapt, este vorba despre un simbolism, nicovala fiind considerată o mamă ce va naște armele și uneltele ce vor fi prelucrate cu ajutorul ei. Astfel, la fel ca în basmul lui Prîslea, Eliade arată faptul că există diferite ritualuri în care este implicată nicovala. Mai mult ca sigur, acțiunea lui Prîslea de a sparge alune pe nicovală face trimitere tot la un ritual arhaic metalurgic a cărui semnificație nu mai este cunoscută.
Într-un alt basm cules de Ispirescu, „George cel viteaz”, eroul intră și el în slujba fierarului, asumându-și această funcție în schimbul unor arme: „Se miră George deocamdată de toate nagodele ce-i tot povestea negustorul; apoi, dacă văzu că n-are încotro, ceru să slujească fierarului pentru sabie și buzdugan. Se învoiră, deci, ca pentru aceste lucruri să slujească un an și așa se băgă ucenic. Iscusința lui George ajunsese de poveste: unde alții nu puteau face unele lucrări de fierărie nici în trei ani, el într-o jumătate de an lucra ca o calfă veche. Barosul cel mare pe carele nici trei oameni nu-l putea ridica, el se juca cu dânsul. Și toți se temeau de el. Dacă își împlini anul, se mai băgă pe un an, ca să-i dea fier și cărbuni să-și făurească el o sabie și un buzdugan, după pofta inimii sale. Împlinindu-se și acest an, stăpânul porunci să-i dea fier și cărbuni.”
Armele s-au dovedit a fi ineficiente, iar eroul a trebuit să-și creeze altele: „După ce le isprăvi, își încercă sabia, dând cu dânsa într-un drug de fier, și se rupse în două; o lepădă și, luând buzduganul, îl aruncă în slava cerului, și când căzu jos se turti; îl lepădă și pe acesta. Acum ce să facă? Sta în loc și fluiera a pagubă. Tot gândindu-se, își aduse aminte a fi văzut, în codrul unde a crescut el, un fier gros înfipt în pământ. Se duse tocmai acolo. Când se apucă să-l scoată, ce să vezi? fierul nu era înfipt, ci era o vână din munți. Se apucă de el, îl trase, îl smuci, îl răsuci, până ce, rupând vâna, o smulse și o luă la spinare ca un voinic ce era, se întoarse la prăvălie și izbuti a-și face o sabie și un buzdugan cari să-i fie tovarăși nedespărțiți.”
Basmul lui George cel viteaz pune accentul pe un lucru foarte important: armele eroului erau realizate dintr-un fier ce era o „vână din munți”. Eliade explică în lucrarea sa faptul că o credință populară prezentă în mituri și nu numai este cea conform căreia metalele s-ar naște în pământ și ar face parte din trupul planetei. De exemplu, multe popoare credeau că aurul crește în peșteri așa cum embrionul se dezvoltă în uter. Caracterul magic al metalelor este dat de acest proces de naștere, creștere și „coacere” în pământ, peșteri și munți. Ele sunt o parte organică a pământului. Basmul lui George cel viteaz exemplifică această credință populară printre popoarele din vechime ce a avut un rol important și în operațiile alchimice.
Se constată că literatura fantastică românească, reprezentată în primul rând de basme, ca expresii ale folclorului și mitologiei românești, prezintă aceleași tipare și elemente comune identificate de către Mircea Eliade în lucrarea sa „Făurari și alchimiști”. Consider că această succintă trecere în revistă a fost de ajutor pentru a suplini „lacunele” volumului lui Eliade prin aducerea unor exemple din tradiția românească, dar ne-a ajutat să înțelegem mai bine și logica anumitor scenarii și simboluri din basme. În acest sens, Eliade afirmă: „Un basm nu se adresează conștiinței treze, secularizate: el își exercită stăpânirea asupra zonelor profunde ale sufletului (psyche), hrănește și stimulează imaginația. Simbolismele inițiatice ale focului și ale fierăriei, ale morții și învierii prin foc, ale făuririi pe nicovală etc. sunt clar atestate în riturile și ritualurile șamanice. Imagini similare, stimulate de basme, acționează direct asupra sufletului (psyche) auditorului, chiar atunci când, în mod conștient, acesta nu-și mai dă seama de semnificația inițială a unui simbol sau a altuia.” (Mircea Eliade, „Făurari și alchimiști”, trad. Mona Antohi; Sorin Antohi, București, Ed.Humanitas, 2019,p.107).
În final, vreau să vă amintesc faptul că nimic nu este niciodată întâmplător, iar această lectură a avut loc pe data de 1 februarie 2025, februarie fiind cunoscută în popor ca luna „Făurar”, în care fierarii ascut plugurile, potcovesc caii și repară uneltele pentru muncile agricole ce încep în primăvară. O lectură despre făurari sub semnul lui „Făurar”!
P.S: Autorul acestui studiu este născut tot în luna „Făurar”.
Asistăm astăzi la o muncă laborioasă executată cu minuțiozitatea unui cercetător. Îl putem „acuza” și de patriotism. Un demn umaș al eseistului Mircea V. Homescu! Felicitări, dle Cristi Rusin! La mulți ani și succes în activitatea de cercetare!
„O prezentare interesantă, la un nivel superior. Felicitări!” (Dumitru Hangu)
„Pentru a comenta lectorul și munca sa, de azi și din totdeauna, e necesar să fim cel puțin la nivel egal cu acesta; atunci comentariul este realist. În ceea ce mă privește, comentariile mele anterioare erau lapidare: îmi place, ori nu-mi place! Dar dl Rusin, cu al său studiu științific prezentat azi, îmi crează „greutăți”, pentru că mă determină să abandonez presa cotidiană și să reiau citirea basmelor copilăriei, convins fiind că le voi înțelege altfel decât în copilărie. Studiul lectorului mă ajută! Însă mă întreb: se mai crează basme în zilele noastre? Scriitorii nu au dispărut; subiectele sunt multe! Probabil a dispărut scopul basmelor și nevoia de basme în educația copiilor! Știm că prin basme era evidențiată lupta dintre bine și rău, dintre calitățile pozitive și cele negative,luptă în care totdeauna ceea ce era bunși pozitiv ieșea învingător. Prin basm se făcea educație. Oare în zilele noastrenu mai avem nevoie de educație și nici de basme?
Făurarii, făuritorii de arme s-au rărit, dar arme se mai produc și încă din ce în ce mai sofisticate. Acum este mairentabil să se cumpere arme create de altii, pentrucă marii făurari sunt ajutați de inteligența artificială, care nu e la îndemâna tuturor.
Lectorul, dl Rusin, se dovedește încă o dată un adevărat patriot. În studiul prezentat, D-sa își exprimă deznădejdea că Mircea Eliade, în ciuda diversității și bogăției materialului folosit la crearea volumului Făurari și alchimiști nu aduce niciun exemplu din folclorul, mitologia sau din literatura fantastică românească. Îmi face deosebită plăcere încheierea studiului „nimic nu este niciodată întâmplător”, referitor la ziua lecturării, în luna purtătoare de nume „Făurar”, dar și a lunii de naștere a autorului studiului științific. D-sa este cetățean al planetei dintr-o zi de Dragobete. La mulți ani, Maestre! Îmi permit să ofer sărbătoritului o poezie Din drag, de Dragobete creată de Marian Ivan din localitatea Săpoca, jud. Buzău: „E simplu că-i românesc;/ E frumos și e firesc;/ E astral și pământesc;/ Nu-i „I LOVE YOU”, e „IUBESC”.// De un mileniu jumătate/ Zamolxe și-ai lui zei/ Îl serbau pe Dragobete…/ Și-a venit Valentineʼs Day.// Dragobetele-i al nostru,/ E-n pădure, e în lan,/ E pedestru, sau călare,/ Pe COLUMNA lui Traian!// Nu devenise marinar/ Nici COLUMB, nici MAGELAN;/ Dar știau de Dragobete/ Că este daco-roman.// Nu e amator să plece/ De aici în alte țări;/ Nicicând n-o să se prezinte/ La serviciul „EMIGRĂRI”. Dle Rusin, felicitări pentru studiul prezentat și vă doresc reușită la examenul de doctorat! Să vă dea Dumnezeu sănătate și realizarea tuturor dorințelor! Zile senine și putere de muncă! Și …o apropiere crescândă spre tradițiile populare!” (Mihai Doina)
„Subiectul de astăzi este foarte plăcut și unic în felul său. Autorul materialului reușește să ne încânte cu tema propusă și dezbătută. Aș adăuga câteva considerente legate de alchimiști, care în material merg mână în mână cu făurarii. Alchimiștii, după mine, sunt mai interesanți decât făurarii. Făurarii lucrează cu materiale comune, iar alchimiștii caută să descopere transformarea metalelor în aur. Totuși, țelul lor ascuns era să caute nemurirea. Datorită erudiției sale, dl drd Cristi Rusin ne conduce mai departe în misterele fantasticului românesc. Ne arată cât de frumoase sunt poveștile altor popoare din care și noi ne-am inspurat. Aș vrea să adaug cât de misterioasă este lumea șamanilor. Am citit despre acestea în copilăria mea, într-o carte intitulată Șamanii de pe Amur. Aceștia sunt din nou la modă în lumea occidentală, în special în SUA. În încheiere aș vrea să menționez următoarele: cele mai rare și mai căutate arme erau cele făurite din asteroizii căzuți pe pământ. Subiectul acesta este frumos comentat de autor când amintește de „o vână din pământ”. Am auzit, am citit, îl voi citi nesăturându-mă de frumusețea materialului. Îi mulțumesc doctorandului nostru.” (Dan Zanfirescu)
„Studiul audiat astăzi în cadrul ședinței Cenaclului Alexandru Sihleanu și prezentat de autorul dl drd. Cristi Rusin, prezintă o deosebită valoare și sugerează interesul pentru studiul operei lui Mircea Eliade. Autorul menționează de la începutul lucrării că s-a informat din volumul Făurarii și alchimiștii, carte scrisă în lb. franceză și tradusă în lb. română în 1997. Autorul studiului tratează în lucrarea sa doar fantasticul din basmele nostre românești, care are legătură cu studiul mitologiei și alchimiștilor din diverse țări asiatice. Este foarte bine punctat în studiu, rolul fierarilor din timpuri străvechi în reușita personajelor din basme, care întruchipau reușita binelui împotriva răului. Ca să întăresc ceea ce am menționat mai înainte, reamintesc faptul că personajele din basme au fost slugile acestor făurari sau fierari în anumite basme. Uneltele fierarilor aveau un rol deosebit în ritualurile magilor. Îl felicit pe autorul lucrării de astăzi pentru aplecarea asupra lucrării lui Mircea Eliade, care are o legătură cu tradițiile și mitologia lumii și prezintă o deosebită importanță pentru cei ce vor să studieze acest fenomen.” (Aneta Țâru Dumitreșteanu)
„În lucrarea de azi, pe nume Făurarii în fantasticul românesc, autorul, dl drd. Cristi Rusin ne prezintă o trimitere spre analiză a lucrării lui Mircea Eliade, Făurari și alchimiști. Din timpuri străvechi persoanele evoluate au căutat să dezlege misterul prelungirii vieții. Mircea Eliade face o incursiune în credințele mai multor state, predominant asiatice, încercând să înțeleagă metoda spiralei, însemnând căutări și răspunsuri în adâncul pământului, apoi înălțându-se către cer aceste căutări. Pragul de mijloc al realității, între cer și pământ, îl reprezentau oamenii definiți de niște calități deosebite de percepție a lumii materiale și spirituale. Eliade găsește această preocupare la mai multe popoare, care preocupare a fost nemurită în mituri, legende, basme, punctul lor comun îl reprezintă aspirația spre dăinuire a omenirii. Îl felicit pe autor pentru preocuparea de a prezenta în cenaclu lucrări deosebite.” (Georgeta Iuga)
„Fascinanta prezentare de astăzi a dlui drd. Cristi Rusin abordează într-o manieră detaliată simbolistica făurarilor în mai multe culturi, cu precădere în cea românească. Informațiile oferite despre fierari în basmele românești relevă complexitatea și frumusețea acestor povestiri care depășesc prin profunzime sfera copilăriei. Valorificarea basmelor românești din această lucrare ne-a evocat deopotrivă nostalgii și fascinații. Aștept cu nerăbdare următorul material al autorului și-l felicit pentru această lucrare minunată!” (Alexandru Gabriel Dinu )
„Cristi Rusin ne-a citit un eseu înteresant astăzi și anume Făurarii în fantasticul românesc pornind de la cartea lui Mircea Eliade, Făurari și alchimiști. Așa cum Vasile Voiculescu și-a închipuit să scrie Ultimele sonete ale lui Shakespeare, așa și Cristi Rusin a dezvoltat în eseul lui o continuare a cărții lui Mircea Eliade. La o relectură a volumului lui Mircea Eliade vom observa că folclorul românesc nu există în cartea lui Mircea Eliade. De asemenea Cristi Rusin nu și-a propus să ne prezinte, probabil că va mai face un eseu, alchimiștii, ci doar făurarii. Sunt sigură că în acest material pe care îl va dezvolta în viitor și anume elemente alchimice în fantasticul românesc va fi mult mai interesant și mai greu de structurat, deoarece basmele românești sunt pline de de asemenea elemente. S-a spus despre termenul de făurar că nu ar fi românesc. Dacă ne raportăm la luna februarie, termenul popular este chiar cel de făurar. Îi mulțumim lui Cristi pentru materialul oferit.” (Adriana Plugaru)
Sâmbătă, 08 februarie, începând cu ora 11:00, lectorul de serviciu al ședinței Cenaclului „Alexandru Sihleanu” va fi dna Floarea Frățilă. O săptămână frumoasă și spor la scris! Vă așteptăm, cu drag!

Distribuie: