Brigada diverseEditorial

Brigada diverse – L(i)la, (c)ela (e) Ra(d)u

2 februarie 2025
De-alde …lacu-s mulți în țara asta în care, de mii de ani, împăratul a fost una cu supusul, împărțind aceeași tină, același blid de ciorbă, aceeași bărdacă de vin, aceleași gloabe de femei, același teritoriu duhnind a prostie. De aceea este atâta încuscrire. Fiecare căutându-și o filiație pe care nu o au, pe care nu și-o doresc mai departe de interesul imediat al stomacului alimentabil, fiecare mimând… destule. Dezastru? Niciunul. Atât timp cât țara poate împrumuta prin ai săi lideri, să fiți siguri că de-alde primi, miniștri și alte titulaturi sus puse, vor adăsta la cotitură, legislativ, și-și vor monta la țâțele bugetare pruncii politici. Că a angajat 6.000 de inși, deși știa că suportabilitatea buzunarului statal este și rupt, și gol, și nu prea curând doldora? Ce-i pasă? Cei șase mii fiind nimic pe lângă alte mii de „angajați”, fără chinul programului zilnic, fără șefi care să măsoare la centimă inestimabila oră, fără zbiri care să nu țină cont de personalitatea niciunui subaltern, fără program prelungit după bunul lor plac. Aceia sunt, de fapt, bug-urile sistemului, aceia sunt sugarii permanenți, care, chiar și cu întârziere, își vor primi porția zdravănă de cașcaval.
Doar ca să mai treacă timpul. De unde până unde, când cauți un cuvânt, te aștepți să găsești o explicație imediată, directă, și, poate, o pronunție. Deschid dexonline-ul, depun „ischaemum” (zic eu că ischemum s-ar pronunța) și… primesc Botriochloa. Căruia nu i se înșiră definiția. Nu el este corespondentul, ci Bărboasă. Necum vreo muiere cu tuleie pe chip, ci o plantă păroasă, înspicată….
Câte un om dintr-o bucată, chiar nebun de legat, dar cu lipsa lui de rațiune îndreptată, chiar și ca deficiență cerebrală, înspre îndreptare, este bun uneori să regularizeze deviațiile întregii umanități. Trump, spre exemplu, care nu se sfiește să redea omenirii episoadele ascunse ale unor momente cheie din istoria ei. Asta ca să discutăm despre Zelenski și încăpățânarea sa de a lupta contra mastodontului rus. Puneți-i, vă rog, dacă tot a declarat, atunci când trebuia să pună capăt războiului, că „vreau să lupt”, echipamentul unui pedestraș, lăsați-l fără muniție și trimiteți-l să lupte cu primul rus ieșit în cale. Singur. Cum făceau odinioară conducătorii de neam. Spre a nu-și irosi poporul în zadar sau nu, se luptau ei înșiși. Cine ieșea învingător în lupta cu sabia sau corp la corp, avea garantat titlul de câștigător, împreună cu oștile și nația peste care fusese depus cap. Dar ăștia din zilele noastre sunt niște lași, niște femeiuști ce se ascund după fustele statale și-și lasă măcelărite, umilite noroadele.
Nemții, olandezii, belgienii…. Din ăia ce tot încearcă mările cu sărurile și cred, încă, despre copii, că momirea cu orice altceva în afara dulciurilor sau banilor, bile, nasturi, bucăți de hârtie cu cine știe ce semnificație, pot scoate din mintea lor dorința de a avea mai mult. Căci semnificația tipurilor de recompensă n-are vreun corespondent raționat. Ei vor ști mereu că trebuie să aibă ceva, nu că reușita lor este cea mai importantă pentru sine. De aceea clachează în fața provocărilor, ba chiar disperă în fața nereușitelor și provoacă oricui neajunsuri, neplăceri, ba chiar seamănă și moarte. N-o să iau în seamă afirmația unei „încântate” educatoare sau învățătoare: „… și îi recompensez lunea, funcționează foarte bine.”. Probabil faptul în sine, nu copiii. Căci altfel aș avea atâtea să îi/le reproșez celei/lor ce încă mai gândește/sc la om ca la o mașină.

Distribuie:
Share

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Share