Fărădelegea lui Călin – fast and… hurry
Depinde de….
Substanța probatorie face transfer de… administrare. O vădită normalitate când părțile aleg reprezentarea în instanță. Deși există și cel ce va vorbi sau răspunde în locul părții și avocatul, administratorul probelor în instanță rămâne avocatul. Art. 239.
Dacă așa zic ei, cercetare, așa să fie. Că aceasta „… se desfășoară în ședință publică, cu citarea părților…”. Art. 240.
Ooooo! Celeritate! Ceea ce căutasem cutezător cu capul capului cercetării cadrate candid…. Viziunea ce stă în puterea judelui de a putea alcătui un orar previzibil procesului. Spre a termina repede. Termene scurte. „… chiar de la o zi la alta.” Al. 2 îmi dă iuțeala pe tărăgănare: „… termene mai îndelungate…”. Procedurile par să rămână aceleași, cele de citare, până la mijlocul Al. 3 unde, par să dispună și ei, implicații în rezolvarea litigiilor, în sfârșit de mijloacele moderne de înștiințare: telefon, poștă electronică. Însă între ele, tot stau inserate două bunicuțe ale tehnologiei: telegraful și faxul. Pentru telefon, se pare mai special, „… grefierul va întocmi un referat în care va arăta modalitatea…”. Nu era mai simplu să atașeze convorbirea? La Al. 4 avem două surogate pentru chestiuni ambigue. „… relații scrise…” și „… concursul la efectuarea…”, ambele și cu alt înțeles, nedeslușit aici. Per total, alineatul pune în sarcina participanților la proces, prin mâna dumnezeiască a judecătorului, prezentarea de înscrisuri, răspunsuri scrise la interogatoriu, asistarea și cele două mai înainte echivoce. Sensul fiind „informații scrise”, respectiv „participarea deplină” a experților. Al. 5 produce ligamente între Al. 4 și Al. 3. Experții, traducătorii și alți tehnicieni de la Al. 4, nenumiți în text, se pot încunoștința ca la Al. 3. Art. 241.
Corect…. Nu prea. În fapt cu ce se ocupă justiția? Cu rezolvarea unor cazuri, în mare parte în favoarea reclamantului, iar unde nu are dreptate, să disculpe învinovățitul. De aceea sunt pe jumătate neconvins că Art. 242 procedează bine. Câtă obstrucție și împiedicare să producă reclamantul încât să suspende judecata, ce obligații să nu îndeplinească? Deși au găsit cu cale să redeschidă procesul la Al. 2, după regularizarea obligațiilor.
Se mai făcuse vorbire, și nu o dată, despre cum se pune capăt procesului, pe baza înțelegerii părților, când reclamantul renunță la judecarea cererii ori la excepțiile sesizate se răspunde cu da. Nici hotărârea finală pe astfel de spețe nu constituie vreo noutate. Art. 243.
Suntem, fi-i-ar mama ei de treabă, români și-avem o limbă… bună de sucit mințile. Cată (mă conformez) Art. 244 a da judecătorului „înțelepciunea” populară să pună capăt cercetării. Astfel, „… se socotește lămurit…” și trece la dezbaterea fondului. La „… un alt termen…”. Trecusem încredințat că ceea ce este și înseamnă același lucru. Mă încurcă totuși aceeași expresie, identică, reluată (ori nu?) la alineatul următor. Sunt aceleași, sunt diferite termenele? Greu de spus. Fiindcă urmare a finalizării cercetării se impunea într-adevăr un termen, altul, desigur, totodată nou. Încât se impunea, la congruență, separarea implicării termenelor de orice fel, textual. Tocmai debutul Al. 2 încurcă ițele: „În cazul în care…”. Deci, mai mult ca sigur discutăm de termene diferite. Tevatura se țese în vederea cerinței adresare părților de a redacta „… note privind susținerile lor…”, de depus la dosar înainte cu cinci zile de termenul fixat. Care este rostul „… fără a aduce atingere dreptului acestora de a formula concluzii orale…”, pricep prea puțin. Doar nu împiedică scrisul vorba emisă prin viu grai, ambele sunt singurele modalități de a susține cauza procesuală.
