Cotețul cu metafore – Scrisoare către îngerul meu păzitor
Scrisoare către îngerul meu păzitor
Dragul meu prieten înger păzitor,
cu trup de lumină și aripi de nori,
ce-ai fost lângă mine, bun ocrotitor,
de-atâtea și-atâtea răsărituri de sori
află despre mine că acum sunt bine,
încă trăiesc, cutreierând pe coclauri,
trecând printre atâtea furci caudine,
în căutarea banalei cununi de lauri…
îți scriu aste rânduri cu îngrijorare
căci n-am mai primit vești de la tine,
și tare-mi doresc ca acestă scrisoare
să te găsească oriunde, numai cu bine
mi-ai luat amintirea fericirii depline
de-atunci, din ziua în care-ai plecat
dar sper că și tu te-ai gândit la mine
și la tot ceea ce în urmă ai lăsat
mă iartă acum, fiincă știu c-am greșit,
de când de la mine te-am îndepărtat
totuși, să știi că eu mereu am simțit
că-n tot timpul acesta, tu m-ai vegheat
mă iartă, că-s sclav în trupul bătrân
în care-o scânteie a vieții încă lucește,
și-n spate port amintiri ce-mi rămân,
iar înainte-mi e copilul ce crește…
te mai aștept să te-ntorci de departe
de rele, sufletul slab să mi-l păzești
de boli, și, de ce nu? chiar de Moarte
sau de atâtea alte păcate lumești…
nu o să-ți cer în schimb mântuirea
de toate-ale lumii noastre dureri
și nici nu râvnesc să am nemurirea
dar o să fac de acum tot ce-mi ceri!…
o să închei aici micuța-mi scrisoare
scrisă-ntr-o noapte de joi, de nesomn
sperând infinit la îngereasca-ți iertare
și la-mpăcare-ntre noi, tinere domn…
