Literadura nr. 34 (1)
Editorial
Teo Cabel
România citește de la Gaudeamus
O zi de iarnă ploioasă. Dacă ar fi fost zăpadă, depunerile ar fi făcut circulația greoaie dacă nu chiar imposibilă. Cineva acolo sus iubește scriitorii și cititorii care au vrut să ajungă în această zi de sâmbătă la Gaudeamus.
Forfotă, zgomotul de fond al bucuriei, dialoguri întretăiate, revederi cu persoane dragi, cu scriitori pe care îi admirăm, aceasta este atmosfera autentică a acestui târg. Este totalul de la sfârșit de an. Scriitori, critici, cititori. Profesori care au înțelepciunea să aducă elevii în valurile literaturii. Și mulți copii. Cărțile pentru cei mici sunt la fel de importante. Sunt cărămizile care pun început bun culturii, cunoașterii, a plăcerii de a citi.
Editurile expun o varietate mai mult decât mulțumitoare. Știință, beletristică, filosofie, istorie, cultură muzicală, povești din toată lumea pentru toate sufletele. Bani să ai și un camion în care să le încarci și loc unde să le depozitezi.
Am avut un sentiment de liniște interioară văzându-l pe Mircea Cărtărescu cum supraveghea parcă furnicarul să vadă dacă are intensitatea dorită în decibeli și în zâmbete.
La editurile mari, autori, autoare, lume multă. Peste tot prezentări de carte. Emoții, debuturi, reveniri. La fiecare stand câte o lume, insule în marea literară.
Răsfoiești cărțile și tragi în piept mirosul de tuș.
Târgul de carte este locul confirmării existenței literare.
Mă uit cu bucurie în toate părțile. Nu sunt o persoană importantă, sunt un vizitator. O clipă îmi fuge gândul la Orwell și la Ferma lui, la Procesul lui Kafka.
Câți au citit Ferma animalelor? Și dacă au citit consideră că este doar de natură ficțională. Uite că oricând poate să apară un călăreț rătăcit între lumi care îi buimăcește pe toți cu buimăceala lui.
Când l-am văzut prima dată pe prezidențiabilul am avut impresia că este un film făcut cu inteligența artificială, nu un om real. Mă bucur uitându-mă în jurul meu. Parcă lumea a și uitat. Oare?
Mă uit la cărțile pe care le-am cumpărat. Pe Ilarie Voronca îl am acum de la Editura Academiei într-o antologie generoasă.
Ca scriitor poți debita aproape orice, pamflet, ficțional.
Prezidențiabilul era gata să întemeieze un nou Ișarlîk fără știrea lui I. D. Sîrbu și să spună pe bune Adio, Europa! Mi-am adus aminte de articolul unei fete de clasa a VI-a, din București. De ziua României ne-a trimis un eseu interesant. Cum vede o elevă situația.
Oricând putem spune „La mulți ani, România!”, în orice zi. Eroina ei este o personificare și ne spune: „Liniște! Vorbește România!”.
Marin IFRIM
inedite
Ce-ți e și cu sfinții ăștia anonimi
Ce-ți e și cu sfinții ăștia anonimi. E sărbătoare. Sunt sărbători.
Fiecare furnică în cozonacul ei. Eu mă gândesc la tatăl meu fără
Să fiu trist. Mă gândesc la el ca la o sărbătoare. Cred că știe. Mă simt
Mângâiat pe frunte de un liliac cu flori albe. E mâna lui, direct
Din cimitir. Acolo nu mai e orb. De acolo vede cerul mai clar decât
Lucian Blaga. Și e tatăl meu. Și sunt mândru de el. Privește precum
Saul. Și-mi crește inima, în numele celor șapte ani de acasă
Și-n numele celor șapte ani de orbire lumească. Fără vedere,
Mi-a pipăit pe frunte copilul Valeriu. I-a plăcut cum amprentele
Sale, vârful buricelor, îi continuau neamul. Se uita în gol cu
Mâinile pline. De sărbători. Ce-ți e și cu sfinții ăștia anonimi.
Și lăcrima precum o icoană. Plângea din întuneric. A lumânare!…
27.12.2016
Locuiesc într-un înger
Nu sunt singur. Locuiesc într-un înger. E cumva ca în lacurile
Placentare ale mamei. Ca-n sânul lui Avram. Ca-n Rai.
Văd cum dorm. Văd vise. Văd trecutul și viitorul. Sunt prezent
Oriunde vrea sufletul meu. Sunt călare pe un înger, ca și cum
Aș fi un sălbatic în căutare de ceaiuri stelare. Câtă răbdare
Pe Cel de Sus. Mă lasă să văd prin gaura cheii, treburi inutile
Dar grave. Îmi dau seama că sunt. E greu de crezut.
Iubita îmi dă amănunte, îmi spune să mă bucur ori de câte ori
Exist. Are argumente. Sunt viu. Ca să vezi ce chestie ciudată
E viața. Viața oricui ar putea să locuiască într-un înger. Cu
Ziua, cu secundele, în chirie într-un înger. Deja am un fel de
Început de un fel de aripi pe gând. Iată cum zbor…
22.12.2016
Loc pentru trândăveală metafizică, tabelul lui Mendeleev
Îmi e din ce în ce mai greu să pricep ce înseamnă o casă la vremea ei,
O clădire frumoasă sau o singură cameră cu acoperiș sau o colibă, toate
Până la locul de veci, o altă casă acoperită de prelata cerului. Nu pricep unde
Îmi e casa locului, locul casei, punctul fix din Univers, golul în care o să-mi
Petrec eternitatea, această poveste de adormit poezia. Nu există
Loc ideal pentru trândăveală metafizică. Vorbesc elementele din
Mine, încă unite, încă nefederalizate de tabloul mendeelevian. Calciul
Din mine, fosforul, magneziul, fierul etc. nu sunt decât viitorul
Trecutului meu arheologic. Lut plin cu bântuiri. Nici măcar în aerul
Unei fantome nu mă văd acasă. De-asta am grijă de râurile din mine,
De plaja rinichilor plină cu nisip, de inima demilitarizată, fără cadență.
De mersul maimuței astronautice. Nici alte planete nu sunt mai breze.
Cu viața lor cu tot, peste tot nu există proprietate privată. Locuințele
Pot adăposti carne, trup, senzații. Nu și suflete stăpâne peste vreo casă.
După cum se târăște, mai ales după ploi, doar melcul are casă. Mendeleev!
Premiile revistei Literadura 03.01.2017
Ediția a V-a, 2024
Cu un pas în anotimpul următor, ultima zi de toamnă, 30 noiembrie, a trecut și pe la un eveniment literar.
Redacția revistei Literadura a organizat la „Iazul Morilor” (Centrul Cultural Alexandru Marghiloman) festivitatea de premiere a concursului ajuns la a cincea ediție „Premiile revistei Literadura”. Evenimentul a fost creat în memoria scriitorului Marin Ifrim, premiul pentru debut în volum purtând numele acestuia.
Invitat special a fost domnul Florentin Popescu scriitor, critic, redactor șef al revistei Bucureștiul Literar și artistic, senior editor al revistei, prezent în paginile sale cu rubrica „Oameni și locuri din Buzăul de altă dată”. Domnia sa a înmânat premiul „Ion Caraion” poetei Ioana Burghel (Motru) oferit de asociația culturală „Renașterea buzoiană”.
Mihaela Roxana Boboc a moderat evenimentul animând atmosfera literară prin întrebările adresate invitatului, redactorului șef al revistei, Teo Cabel și premiatei prezentă în sală. Ioana Burghel cunoscută în lumea literară cu volumele „Hoața de maci (2013), O fereastră întredeschisă într-un câmp de maci (2013), Vis cu sandale roșii (2016), Vene de pământ, 2017, Vibrații (2017), a împărtășit din experiența și viziunea sa literară și umană celor prezenți.
Premiul Marin Ifrim pentru debut a fost atribuit poetei Dorina Măgărin de la Timișoara pentru volumul „Alfabetul sângelui” și a fost acordat de către copiii poetului Marin Ifrim, sponsori principali. Din motive medicale nu a putut fi prezentă. Premiul Special a fost acordat lui Silviu Gongonea pentru volumul formele de bază, un eseu despre poezie.
După premiere a urmat un moment poetic la care au participat Gina Zaharia, Laurențiu Belizan, Sorin Călin, Mihai M. Macovei, Ramona Müller, Teo Cabel. Prozatoarea Paulina Georgescu a spus că a venit în memoria celui evocat, ca recunoștință pentru ajutorul dat la începuturile sale literare.
Mulțumiri gazdelor pentru spațiul acordat! Mulțumim celor prezenți într-o zi de sărbătoare pentru că au ales să fie alături de noi: Mihaela Burlacu, Francisco Stoica, Marcela Chiriță, Adriana Anghelescu, Cornel Diaconu, Filip Trandafir, soțul poetei premiate și prietenele care au însoțit-o.
Mulțumiri domnilor Ioan Nicolae Mușat și Sebastian Butu pentru filmare!
